Nu vi se pare deloc suspect că, pentru o Justiţie atât de independentă şi pentru nişte slujbaşi ai acesteia atât de profesionişti şi de integri, pentru care merită să-ţi laşi mucii în zăpadă în fiecare iarnă (vara nu, că sunt concedii la corporate şi nu se face să nu vadă Aian sau Alda zăpada de pe Kilimajaro), Justiţia asta a avut cam mulţi stăpâni în numai 30 de ani?
Păi, ce facem, cum justificăm ceea ce este de justificat, progresele care au fost făcute, steguleţele luate de pe justiţie şi puse înapoi prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare? Când au fost acestea progrese şi când paşi înapoi? Când ne tăvăleam pe jos de râs că nu şi-a nimerit Adrian Năstase fularul cu glontele? Când era suficient denunţul unui puşcăriaş, aflat în puşcărie, pentru a-i sălta pe fratele preşedintelui României în exerciţiu, pe ginere şi pe nepot şi a-i încarcera? Când existau indicii temeinice că Pescariu era îndemnat de către Codruţa Kovesi să facă denunţuri penale pentru a-l înfunda pe Cocoş, care să o înfunde pe Udrea, care să-l înfunde pe Băsea? Iar când denunţurile au venit invers, de la Cocoş să-l înfunde pe Pescariu, s-o înfunde pe Kovesi – asta nu se mai pune, nu e corect, e de la un pârnăiaş şamd?