Cu ce este mai curat un condeier care se vinde unui procuror sau miliţian pentru 100 de euro – pentru a se face purtătorul de cuvânt al acestuia? Dar cei despre care știm sau bănuim că sunt ofițeri sub acoperire ai diverselor servicii secrete ale României, băieții și fetele care scriu numai conform Ordinului de Zi pe Unitate? Dar papagalii de presă care îşi fac veacul prin crâşme şi-şi pasează unii altora subiectele, indiferent de publicaţiile din care fac parte, ei cu ce sunt mai breji în circuitul banilor curat-murdari care intră în mass media?
În zona aceasta nu trebuie să vorbim numai despre transparența banilor, trebuie să vorbim și despre transparența apartenenței jurnaliștilor: sunt ei angajații instituției mass media, sau sug și de la structuri securistice, partide politice sau procurori? Pe cine servesc ei? E simplu să dai vina pe patron că are interese și să nu-i verificăm și pe angajați ale cui le servesc în subsidiar. În plus, efectiv geme România de boschetari de presă cu site și conexiune de internet care se dau jurnaliști, dar nu știu decât să scrie facturi și chitanțe! Asistăm la o adevărată deșănțare mediatică făcută cu complicitatea acestor pseudo-jurnaliști cu politicienii și oamenii de afaceri veroși, cărora le convine să dea 100 de euro câte unui astfel de boschetar care să le fie purtător de necuvânt în spațiul virtual. Și cu ajutorul cărora să încerce să dărâme credibilitatea celor care mai fac presă de dragul presei. Nu se poate face o despărţire a problemelor pe care le întâmpină mass media, cum că ar fi diferite pentru redacţie sau pentru patronat – ele merg mână în mână. Mass media trebuie să fie privată, asta pentru a nu fi aservită intereselor celor care împart banul public. Iar instituţiile statului, tocmai pentru a avea credibilitate, nu pot fi particulare.