Am reținut, din ceea ce a zis aseară la televizor Cristina Tarcea, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, faptul că, până în februarie 2014, interceptările din dosarele penale s-au făcut contrar deciziei CEDO din cauza a doua “Dumitru Popescu contra României” și total pe lângă lege, doar în baza protocolului semnat de Înalta Curte și SRI. Se peare că, în frenezia luptei împotriva corupției, am permis securiștilor și procurorilor să calce Legea în picioare. Chiar nimeni nu mai înțelege că cel care apără Legea este primul chemat să o respecte și să o aplice întocmai, în spiritul și litera ei? Că nici un rezultat nu justifică compromiterea actului de Justiție, așa cum a fost el compromis până acum? Și nici o idee pentru care merită să lupți nu justifică încălcarea drepturilor și libertăților civile. Când se întâmplă așa ceva, ideea a fost confiscată și aservită unor interese contrare celor inițiale.

Așa și cu lupta anti-corupție, s-a transformat în bâlci politic și motiv pentru o clasă politică profund coruptă să reacționeze să-și apere pielea. Din păcate, exact cei puși să le-o pârlească, au compromis ideea de pârlit, alterând actul de justiție. Din prostie, din comoditate, din slugăreală pe la alte Înalte Porți? Habar nu am.

Dar cum memoria românului este scurtă, de uită de la mâna cu care-și cară plasa electorală pînă la gura cu care pupă moaște, am să o ud cu niște amintiri.

În anul 2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat o decizie prin care constată că Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională încalcă drepturile fundamentale ale omului. Nici o mirare – ce ar fi avut de a face regimul lui Ion Ilici Iliescu cu drepturile omului? Mineriada era singura aplicare a unor drepturi civile – și, din păcate, la mineriade în tot ceea ce intreprindem am rămas până în zilele noastre.

Este însă de mirare cum, în plin regim democratic, în plină aderare la Uniunea Europeană, faptul că nici un parlamentar, nici un ministru (nici măcar socitatea civilă nu a insistat în acest sens), nimeni nu s-a sinchisit să modifice legea. Doamne ferește să se restrângă din puterile SRI! Plus, că orice merge cum merge, e bine că merge – servilismul este în floare la nivelul la care unui individ cules de pe drumuri de votul popular și azvârlit în Parlament îi face ochi dulci și-i zice că e deștept și un bun partener și patriot de-al Patriei, vreun agent de la “Ochiul și Timpanul”

Dar ca să nu li se spargă buboiul în cap imediat, băieții și fetițele deștepte ale sistemului de Justiție s-au gândit că dacă încheie niște Protocoale inter și intra ministeriale, se rezolvă legalizarea ilegalității interceptărilor până se introduce o prevedere în noile coduri penale.

Așa că doi ani mai târziu, în 2009, au început să facă combinații de Protocoale între SRI, DIA, DIE (și câte alte acronime cu stele sub surtuc or mai fi fiind) și instituțiile judiciare.

Ca o paranteză, citiți și protocolul semnat de generalul Izmană Oprea și Luluța Kovesi, prin care nu doar că se treceau la cheltuieli judiciare activitățile ofițerilor Direcției de Informații a Armatei, dar se puneau și bazele unei manipulări sub pretextul comunicării prin intermediul unei coordonări a societății civile. Cum e posibil ca un serviciu de informații al Armatei să aibă atribuții în coordonarea societății civile?

Până când au intrat în vigoare noile coduri penale, toate interceptările au fost executate în baza Protocoalelor. Deci, nu pe lege! Iar Curtea Constituțională a României tocmai ce a decis că Protocoalele sunt neconstituționale!

Așadar, cei care au semnat, din 2009 încoace, Protocoale peste Protocoale, se fac vinovați de încălcarea gravă a drepturilor omului!

Și-atunci, despre care aplicare a Justiției vorbim?

PS: Aseară, doamna Tarcea a spus că adevărul trebuie rostit, indiferent de consecințe. Nu a dat nume, dar s-a declarat surprinsă că un reputat profesor de drept constituțional a putut lua o asemenea decizie. În 2009, singurul profesor de drept constituțional aflat la conducerea Înaltei Curți a fost Nicolae Popa.