Să nu-mi mai risipți timpul cu slogane de tip haștag. Nu, mai ales după ce v-ați pișat pe el de vot și mi-ați adus Guvernul Drăgnilă pe cap

Este bine să înțelegeți cum funcționează alianțele politice în România – numai în funcție de interes; și cum își dau la gioale “aliații”, mai abitir când sunt în „alianță”, decât în dușmănie. La duplicitate, nu ne bate nimeni. De exemplu, în septembrie 2006, românul de rând încă mai credea că există Alianța D.A. și că adevăratul dușman este PSD. Când colo, pentru a pune control pe servicii, pentru a avea cu ce și-o trage “partenerii” între ei, indiferent de cum vor face permutările viitoare pe scena politică, politicienii își puneau piedică pe coridor de câte ori aveau ocazia.

La fel, prin 2014, numai crizații lui Căcărău Antonescu mai credeau că mai sunt în alianță cu PSD, când, de fapt, fuseseră luați pe persoană fizică de buldogeii lui Blaga din PD-L.

Asta ne dezvăluie și trista realitate a faptului că, din cauza mentalității acestor politicieni, România a rămas tot un stat securistic, la cheremul celor care știu, și vor ști întotdeauna, cum să instrumenteze un dosar.

Așa că discuțiile cu și despre modificarea Codurilor și cine ce trebuie să mai facă acum, sunt ca și cu atitudinea pe care o avem față de viață: ne risipim anii în nimicuri, ca la final să ne milogim pentru câteva clipe.

Toata lumea este vinovată că s-a ajuns aici, inclusiv băieții și fetele care se dau puri și vigilenți azi (partide, stradă).

Care au fost majoritățile “oneste” din Parlament, cele care au dat Guverne în ultimii 28 de ani (prin votul și nevotul “străzii”), raportat la ceea ce și-au dorit politicienii care le-au format să obțină cu adevărat?

Oneste (cu ghilimele de rigoare) au fost numai majoritățile FSN, PDSR, PSD, USL și acum PSD-ALDE. Parlamentarii acestora au votat în concordanță cu ceea ce și-au dorit să obțină: imunitate.

Restul, dacă tot vorbim despre farisei și fariseism, s-au ascuns după cuvinte până le-au omorât, golindu-le de conținut (și au așteptat, ticălos, pe margine, să le rezolve PSD nemerniciile).

De exemplu, câți dintre voi își mai aduc aminte azi despre dezincriminarea bancrutei frauduloase din 1999? Și despre cum devalizatorii avuției naționale de până atunci au scăpat curați ca lacrima cu tot ceea ce au furat?

Așa că Dragnea, prin guvernele sale (câte au să fie la număr până când cei care controlează Justiția se vor hotărî să-i pună cătușele) va face să fie bine. Prin modificările aduse Codurilor, va trage capacul de pe oala cu presiunea pe care iminența pușcăriei o pune pe mintea tuturor borfașilor aciuați în Șparlamentul Românie (prin votul și nevotul “străzii”). Apoi toată cumătrocrația va putea  fura din noi în liniște. Inclusiv cei care au furat cu aceeași nerușinare dându-se „ai noștri”

Vă zic toate acestea ca să nu-mi mai risipți timpul cu slogane de tip haștag. Nu, mai ales după ce v-ați pișat pe el de vot și mi-ați adus Guvernul Drăgnilă pe cap.

PS: Oricum România a luat-o pe o pantă din care nu mai văd cale de întoarcere. De exemplu, mă mai uit din când în când la chestia aia de pe ProTMEBEL cu „am întrebat 100 de români”, cât să iau pulsul mintal al națiunii.

M-am lămurit: pentru Abramburica și restul nemernicilor care au distrus învățământul românesc ar trebui date condamnări de încarcerare pe viață numai pe baza răspunsurilor date la această emisiune. Nici n-ar mai trebui rechizitoriu.

După ce am văzut că 42 dintr-o 100 de români cred că becul este principala sursă de lumină pe Pământ și numai 15 s-au gândit la Soare, realizez că au transformat România într-o imensă familie Simson în care numai ăia cu suzeta în gură mai au creier și cunoștințe despre viața reală.

(cică „în afară de vapoare ce mai plutește pe apă”? cu răspuns în direct: „delfinul”; sau: „ce-și doresc mamele să se devină fetele lor când vor fi mari”? cu răspunsul: directoare. „Directoare”, mă?! Vă-n tembelizarea României!).

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Băga-mi-aș votul!, Ghinion 100% și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s