Analfabetizarea României

Se dau: Din păcate, prea mulți educatori/învățători/profesori cu nervii în pioneze în relația cu copiii pe care sunt puși să-i educe și prea mulți părinți care au impresia că abuzul față de copiii lor se tratează cu reportofonul. La Cluj-Napoca am avut (cu recidivă) o învățătoare de la Liceul de Muzică “Sigismund Toduță” înregistrată în timp ce jignea și umilea copii de 7 ani (“ar cam trebui să vă mut gura la spate” și “jumătatea de creier” cu cae ar fi fost dotați copiii, fiind printre cele mai fine alegații “educaționale” din înregistrare).

Și aș mai adăuga în ecuație trista realitate sociologică conform căreia “40% dintre elevi sunt atraşi de ideea unui regim militar”. Bașca procentul mare de intoleranți, xenofobi și antisemiți care ar exista printre copiii noștri…

Susțin că nu este vina copiilor că sunt, încă de pe băncile școlii, xenofobi și antisemiți, intoleranți și mari dușmani ai democrației. În fond vorbim despre o generație crescută în singuratate, cu părinții plecați la muncă pe meleaguri străine să câștige o pită cinstită care li s-a refuzat în propria lor Patrie de către politicienii pe care i-au învestit prin vot să le gestioneze prezentul și viitorul. Politicieni care au reușit doar să-I alunge peste hotare: care cu bâta și târnăcopul minerilor, care cu devalizarea economiei naționale, care cu fiscalitate otova și în exces.

Ne uităm istoria recentă cu prea mare ușurință.

Așa că haideți să ne amintim cine sunt cei care ne educă azi copiii.

Haideți să vorbim despre acești copii lăsați/uitați/abandonați în fața televizoarelor și a calculatoarelor, cu care nu s-a stat de vorbă și nici nu li s-a explicat ce regim ilegitim și criminal a fost regimul comunist. Lor li s-a explicat ce minunat a fost pe atunci și ce grijă față de om avea regimul prin slogane ulrate de către naționaliștii extremiști și prin dezastrul cu față “umană” a capitalismului de cumetrie care le-a alungat părinții peste hotare.

Acestor copii nu le-a explicat nimeni care sunt adevăratele valori, altele decât behăielile lui Gigi Becali cocoțat pe Maybach, că există și alte sporturi decât fotbalul din Liga lui Mitică, că a munci nu înseamnă să dansezi pentru cineva, să faci Fonduri Naționale de Investiții, să devalizezi bănci și să ai afaceri preferențiale numai cu bugetul statului (deși la tembeliziuni numai astfel de indivizi și individe sunt promovați ca povești de succes).

Vorbim despre generația care a început să urască ideea de familie, că acești copii nu prea și-au văzut/avut parte de părinții chiar și dacă aceștia nu au fost plecați la lucru peste hotare (căci părinții sunt prea ocupați să muncească pentru a-și susține familia pe linia de plutire și doar pentru a fi buzunăriți de stat). Vorbim despre generația Hi5, care crede că Hans Christian Andersen e jucător la Bayern. Este vina noastră, dar mai ales a politicienilor. Acești copii au crescut și o parte au ajuns chiar și educatori/învățători/profesori.

Dar avem probleme mai grave în învățământ decât deviațiile de comportament ale unor educatori.

Căci, atâta vreme cât școala va fi o obligație și nu un drept, ea va fi o pierdere de vreme și de bani pentru toți: stat, părinți și, mai ales, copii. Problema este că, la terminarea liceului, elevul este deja un om matur, iar după actualele programe de învățământ, după 13 ani în care s-au cheltuit bani pentru “educarea” sa, nu are nici o calificare. După care, în condițiile actuale în care selecția pentru promovarea în învățământul superior este precară, problema este că absolvenții de liceu care vor dori și vor reuși să urmeze cursurile unei facultăți nu vor învăța nimic folositor pentru a intra cu succes pe piața muncii.

Ne trezim doar că sporim, ca număr, o majoritate de “analfabeți” cu studii.

Vorbim despre o mentalitate temeinic înrădăcinată în societatea noastră (încă de pe vremea “Împușcatului”): școala nu este pentru a te califica și perfecționa într-o anumită meserie, ci pentru a te pune într-o poziție în care munca devine cât mai ușoară sau de a câștiga un ban fără a te omorî cu munca.

(Și, firește, pentru a-ți mulțumi părinții, cărora le iei o piatră de pe inimă și cred că și-au îndeplinit datoria față de tine, și nu pentru a te mulțumi pe tine, pentru a-ți asigura un scop în viață, măcar acel drept la fericire personală care este trecut în Constituții cu vechime în lumea civilizată, dar este considerat un moft în barbaria cu față umană care este societatea noastră)

Școala noastră nu este orientată spre asigurarea pieței muncii cu oameni calificați și supercalificati. Nimeni nu-și pune problema că, pe lângă patroni, ar trebui să existe și angajați – bugetaților le țin diplomele și relațiile loc de calificare, nu aptitudinile.

Vina este a noastră, a părinților și a profesorilor!

Când inviți politicienii (statul) să-ți “educe” copiii să nu te miri/lamentezi de eșec. Responsabilitatea personală nu poate fi aruncată în cârca întregii națiuni. Copiii dau rateuri datorită părinților și profesorilor. Când profesorul își va recunoaște limitele (altele decât salariul de mizerie), când părinții își vor identifica copilul ca fiind primul în lista de priorități, atunci lucrurile se vor îmbunătăți.

Restul este gargară ieftină și oportunism.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Un castravete, dom' Profesor și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s