Domnu’ Primar, Maestre dragă, Excelență, de ce are cetățeanul Iosif Pop dublu ouă față de tine și are voie să construiască fără autorizație fără ca tu să nu zici nici pâs?

Cum era chestia aia cu “zero toleranță față de încălcarea legii”? Dar aia cu “urbanism de calitate, nu sălbatic” și “toți cetățenii sunt egali în fața legii”? Cum se aplică toate acestea la cetățeanul Iosif Pop, președintele Consiliului Civic Local Cluj-Napoca (ce popmpos sună!), care a reușit să își demoleze casa, fentând legea, fără a avea autorizație pentru acest lucru?

Construcție vilă Iosif Pop

Văd că ai ales să transformi Legea 544 în pampersul tău personal și ai decis ca nouă, celor de la Ziar de Cluj, să nu ne răspunzi la întrebări decât după fro’ 30 de zile, conform prevederii acesteia (sau 3 zile dacă ești domn să lași Biroul Mass Media să aibă fro’ reacție rapidă că suntem jurnaliști) – asta deși și cititorii noștri sunt tot cetățeni ai acestui oraș (cu drept egal la informare rapidă). Așa că te rugăm să dai o fuguță până la “SPA”-ul de la Napoca FM și, în timp ce ți se administrează periajul dorsal de relaxare, ne explici ce, cine, unde, când și de ce a dat autorizația de construire 1706/2016, care se referă la “construire garaj, refacere împrejmuire, extindere și mansardare construcție, refacere învelitoare”.

Și cum, mai ales, cu cât, s-a ajuns în situația în care casa situată pe strada Ady Endre 23, din cartierul Andrei Mureșanu, din Cluj-Napoca a fost demolată și cetățeanul cu multe cofraje de ouă la purtător, mai multe ca în întreaga Primărie Cluj-Napoca, s-a apucat de turnat fundații? Poate e vorba despre un garaj extins și casa încurca extinderea acestuia, orice explicație este bine venită.

Căci Iosif Pop este, repetăm, președintele Consiului Civic Local Cluj-Napoca, adică reprezentantul unei anumite societății civile, care este consultat de Primăria Cluj-Napoca în probleme importante de urbanism. Poate era cazul ca și municipalitatea să-l consilieze că pentru ceea ce face avea nevoie de autorizație de desființare a construcției existente.

Iar cum această autorizație de desființare nu există, ne întrebăm dacă nu cumva s-a încălcat articolul 24 din Legea 50/1991, a construcțiilor publice, prin care se “pedepsește cu cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei, executarea, fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare, ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, a lucrărilor prevăzute de prezenta lege”.

Un fleac, la valoarea cetățeanului civic care este Iosif Pop (amenda), dar un pas înainte pentru respectarea legii și de către municipalitate clujeană!

Că mârlănia de care dă dovadă cetățeanul Iosif Pop vine clar din cunoașterea legii. Cu atât mai evidentă este nemernicia la care s-a pretat alegând să mintă și să încalce legea. Orice specialist poate să cpnfirme faptul că, pentru construcția de la zero a unui imobil, pe un teren liber de alte construcții, ar fi trebuie să se respecte limita de trei metri față de proprietatea vecină. Cum frontul la stradă este de 14.8 metri, noua construcție ar fi trebuie să aibă 8.8 metri lățime. În cazul așa zisei extinderi, în fapt o construcție de la zero, noul imobil poate fi construit pe limitele vechi ale casei demolate. Și așa se obține o suprafață construită mult mai mare.

Dar cetățeanul civic cu alții, Iosif Pop, a ales să mintă ca o fată mare prinsă la produs pe Calea Turzii. Cică:

”La fața locului mai există un zid, din fundația veche, situat în pământ. Și acest zid credem ca va fi indepărtat prin dispoziție a arhitectului deoarece nu este unul rezistent. Nu înțeleg de ce se face atâta tevatură deoarece rămâne aceiași construcție pe același perimetru. Este autorizație de demolare din moment ce este autorizație de extindere. Arhitectul a făcut o constatare la fundație din față a casei și nu ține. Demolarea este implicită și este doar parțială”.

Adică, în civismul pe care și-l acordă personal, cetățeanul Iosif Pop are tupeul să transforme o autorizație de extindere într-una de demolare și să se mai și întrebe că ce are lumea cu el.

Nu cu el are lumea ce are, este clar că avem de a face cu un oportunist feroce care a transformat în afacere personală până și civismul local, ci cu Emil Boc care stă smirnă în fața acestor abuzuri și nu ia atitudine.

Hai, Maestre, Excelență, dă-ne un semn că exiști!

PS: Maestre, zi-i pensionarului de lux care răspunde la numele Marcel Bonțidean, că este lipsă de educație să te adresezi așa cum o face el unei doamne, colega noastră Alexandra Petrusca, care de câte ori îl sună, se prezintă, iar el, de needucat ce este face urechea șută și o pune să repete după ce o lasă o vreme să-și pună întrebarea (așa cum probabil proceda cu secretarele sale pe când era milițian activ), ca apoi, cu aceeași lipsă de șapte ani de acasă, să o paseze pentru un răspuns la Biroul Mass Media – că așa l-ai învățat probabil. Apoi se ducă să mintă ca limba rusă și să se laude cu corectitudinea și intransigența sa la „SPA”-ul lui Cotoc. Obicei deprins tot de la tine se pare, care nu o dată ți-ai însușit ca fiind ale tale ideile celor din firava ta opoziție din Consiliul Local (mă rog, firava opoziție, acum îți sunt colegi de partid, deci nu se mai pune).

Concret, miercuri dimineață a fost informat de către colega noastră cu privire la cei doi polițiști locali care au ales să mănânce și să bea cot la cot cu cei pe care-i verificau, apoi, beat, unul s-a urcat la volan. De bun simț era să-i dea un răspuns cu privire la subordonații săi colegei noastre – de ce trebuia să o expedieze la Biroul Mass Media? Asta dacă mai are voie să binedispună de profesionalismul său și să aibă limbă, obraz și coloană vertebrală… Dar a ales să se ducă a doua zi la Napoca FM și să mintă că știa de caz și că luase măsuri, hăpt de cu o zi înainte să fie informat de către colega noastră. Dacă nu-l întrebam noi, în direct acolo unde se afla la periaj dorsal, nici nu pomenea de caz. La fel de lipsit de educație a fost și când a putut să aibă reacție promptă și în direct cu privire la o altă întrebare adresată tot de noi prin intermediul Napoca FM și la care, cu două zile înainte, a preferat să ne paseze aceluiași Birou Mass Media.

Îl lăsăm să se gândească care a fost întrebarea și, mai ales, de ce i-am adresat-o. Că, în curând, vom discuta despre un alt abuz al paznicilor de panzeluțe pe care-i conduce. Să se consulte în avans cu Biroul Mass Media, să știe ce să vorbească.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Băga-mi-aș votul!, Ghinion 100% și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s