Cine limbă lungă are, ia bastoane pe spinare. Cui mai vrea și mai cere, îi dăm gloanțe cu plăcere. Libertate te iubim, că ca tine nu găsim

V-am mai scris și vă mai scriu, despre cum devenim complicii marilor încălcări ale legii prin acceptarea situațiilor de “lasă-mă, sa te las”, de “lanțul slăbiciunilor”, că, vorba aceea: “cunosc eu pe cineva și rezolvăm, facem să fie bine“… șamd.

Cum ajungem să nu mai băgăm în seamă micile încălcări ale legii și abuzurile autorităților, mai ales atunci când acestea ne sunt împachetate în ambalajul distracției publice. Cum nu mai gândim logic și moral, tribunatri fericirii noastre de moment. Cum nu ne tresare conștiința în timp ce ghiogâlțăim mici și gâlgâim halbe de bere prin Centrul oraselor și nu ne punem elementara întrebare: “măi, oare cei care trăiesc aici, unde zbierăm noi și muzica e dată la maxim, asa cum ne place, cum de rezistă?”

Grohăitul mațelor astupă vocea conștiinței, n-așa?

Complicitățile noastre încep de la o parcare aiurea, de la un traversat pe roșu, “că nu trece nici o mașină”, de la un banal sărit peste un rând…

Dar, să vă prezint un caz din urbea noastră pentru a vedea cât de departe suntem de realitatea pe care o vede și o deformează înțelegerea personală și despre cum o discuție poate schimba întreaga viziune asupra unei probleme. Zilnic, la noua intrare din strada Avram Iancu către strada Universității, vedeam (și îmi era ciudă că, din varii motive, nu apucam să și filmez) cum se făcea câte “o românească” (întoarcere cu mașina pe linia continuă) pentru ca unii, pe care-i consideram prea grăbiți și (firește) extrem de nesimțiți, să intre de pe sensul dinspre Piața Cipariu, pe contrasens în curtea unui imobil din zonă, fără a mai face întreg traseul indicat de regulile de circulație: la dreapta, înspre Piața Uniri, ocol al pieții, strada Memorandumului, la stânga către Casa Studenților, înainte pe intrarea pe strada Republicii și apoi la stânga pe Avram Iancu pentru a ajunge să intre în curtea imobilului. Cam 700 – 1000 de metri de ocol prin Centrul și așa aglomerat al orașului, am aflat ulterior, după ce m-am proțăpit cu aparatul în zonă și am început să filmez.

Așa am ajuns să stau de vorbă cu locatarii și proprietarii de birouri din zonă și să aflu că au semnalat Primăriei inconvenientul care se creează prin realizarea acelei lucrări din faza de execuție – că de întrebat cineva despre ce și cum în faza de implementare a proiectului (acea dezbatere publică, acea comunicare cu care municipalitatea nu este deloc obișnuită) nici n-a fost vorba -, dar că nimeni nu i-a băgat în seamă. Cu muncitorii degeaba vorbeai, la Primărie degeaba te adresai – calul plecase din punctul lor de vedere, realitatea se scria cu beton, asfalt și dale din granit pe teren. Cetățeanul și nevoile sale concrete putea să mai aștepte până tăia primarul panglica de inaugurare și se bătea cu cărămida unei noi investiții duse până la capăt în piept.

Așa că, în loc de nesimțirea celor practic obligați să încalce legea, din cauză că municipalității nu numai că-i lipsește dorința de dialog, dar chiar și viziunea cu privire la consecințele acțiunilor pe care le intreprinde, am dat peste comportamentul de stăpân al politicienilor locali, peste apucătura de baron local (aia pe care, ulterior, când au ocazia, o transferă la nivel național): urechea șută (surdă) la ceea ce li se spune, credința că ceea ce fac ei, numai ei fac bine. Chiar aș fi curios să văd studiul de impact al investiției asupra zonei.

Cert este că oamenii s-au plâns municipalității prin petiții și memorii degeaba. “Analizăm, “în curând va fi o ședință” – și, uite așa, a trecut anul. Între timp, cei din zonă s-au obișnuit așa de tare să încalce regulile de circulație, fără să fie deranjați, încât nici nu i-a prea mai interesat să afle vreun răspuns de la Primărie.

Până am apărut eu cu filmatul în zonă.

Inițial am fost dușmanul și nesimțitul care discriminează: că “de ce filmați numai la noi și nu și în vecini”? Că ei erau și se considerau victime, nu făptuitori. Așa că am ajuns cu ei la discuția de mai sus, cea despre complicități și numai așa, după ce au reușit să treacă de vehemența cu care se considerau nedreptățiți și au realizat că sunt parte a unui sistem de “lasă-mă, să te las” am reușit să aflu încă o dovadă nesimțirii comunicaționale a municipalității și anepăsării cu care-i tratează pe contribuabili.

Cu atât mai tristă este această aruncare a contribuabilului în greșeală cu cât, 20 de metri mai spre Cimitirul Central, există posibilitatea de a vira la stânga către pacarea RADP. Pentru sine și angajații săi, municipalitatea a știut să găsească o soluție și să întrerupă linia continuă. Pentru “Cetățeanul Contribuabil”, nu. Acesta trebuie să persiste în greșeală, cu simțul vinovăției activat, să nu comenteze la greșelile autorităților. Să stea cu ciocul mic, că alții sunt la putere.

Și ajungem să discutăm încă o problemă în ceea ce privește comunicarea, cea dintre noi, cea în care avem tendința de a arunca vina pe victimă – “si-a căutat-o” (vă invit să revedeți cazul violatorilor care au fost sprijiniți inclusiv pe o pagină de FB de comunitatea locală).

Pentru a vă spune cum politicienii prin intermediul  diviziilor de adulatori și postaci au inventat violul de rețea virtuală. Că numai așa știu ei să comunice, prin non-comunicare sau cu haita azvârlită pe capul celor care-Iicritică.

Există “bully” (hărțuire) pe rețelele virtuale, există haite întregi de anonimi azvârliți să-și exhibe ura pe site-urile ziarelor, pe baginile de socializare șamd. Cenzura prin îmjurătură.

Tot felul de asistați mintal au impresia că un ziar există pentru a plimba osanale prin dosul politicienilor. Că dacă susții o cauză, înseamnă că ți-ai însușit-o ca atare și trebuie să mori cu ea în mână.

Diversitatea de opinie se oprește la poarta propriei lor diversități și cu asta basta.

PS: În ceea ce privește non-comunicarea municipalității, îmi aduc aminte despre ce am convenit acum vreo doi ani, împreună cu domnul Neculai Constatin Munteanu, că reprezintă un purtător de cuvânt în general. Pornise de la remarca mea că majoritatea sunt niște “purtători de necuvânt. Așa s-a născut definiția: talanga de la gâtul boului de politician. Mișcă boul capul, se aude și limba tălăngii.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Băga-mi-aș votul! și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s