“Îmi cer scuze pentru numărul uriaș de jurnaliști, moderatori și comentatori pe care i-am salarizat cu mult peste valoarea lor profesională sau umană”

Sunt cuvintele aruncate pe piață de Sorin Ovidiu Vîntu în beneficiul “nevinovaților” pe care i-a alimentat cu bani câștigați ușor. Să facă ce? Să deprofesionalizeze, să decredibilizeze, să semene disconfort și confuzie. Până acum o făcea cu bani, acum o face cu cuvinte – rezultatul este același.

Vîntu face și acum ceea ce știe mai bine: perdele de fum – a fost omul unui sistem putred, căruia i-a exploatat slăbiciunile. Degeaba se bate acum cu cărămida propriei sale valori în piept “Sorinachele” (cum citesc că-l dezmierdau cei care-i beau wisky-ul; dezmierdau, la propriu, cu limba): a fost o unealtă, rămâne o unealtă – chiar dacă una conștientă, dotată cu o inteligență ieșită din comun care, la un moment dat, a luat-o razna, crezând că poate fi autonomă, că tot ceea ce a realizat, a realizat din propria-i valoare. Nu-i neg ticăloasa inteligență, dar un individ poprit în pârnaie încă din vremea lui Ceaușescu, este unealtă, nu creator. Aparține sistemului ticășoșit, creează ticăloșenie în numele acestuia și numai are impresia că e în nume personal. Când crește nivelul de “impresie”, sistemul se debarasează de unelte – că produc mai mult rău. Uneltele se înlocuiesc, sistemul rămâne. La fel de putred, chiar dacă se debarasează de Vîntu.

Oricum, pe mine mă interesează mai mult slugile uneltei, cea pe care unealta le-a identificat la prețul corect, atât în breasla mea, cât, mai ales printre politicieni, finanțiști șamd. N-am să fac niciodată pe mironisița – știu că fiecare om are un preț. Pe brațele balanței pesonale, unii au plasat ca preț orgoliul (păcat capital), ceilalți banul (ochiul dracului, cum s-ar zice) – altora trebuie să li se alimenteze ambele capete pentru a fi ținuți în “echilibrul” pe care și-l dorește sistemul. Unul ca Vîntu a știu perfect pe care braț al balanței să pună presiune.

Citesc lista cu dezmierdatorii lui Vîntu din mass media. Cu foarte mulți am lucrat, nu-s o surpriză.

Dar, cum ziceam mai sus, Vîntu aruncă cuvinte, că nu mai are bani. Și le aruncă pentru a produce fum. Nu trebuie să ne concentrăm pe ce ne dă unealta sistemului la ronțăit: o listă. O listă cu lacomii mimi ai deontologiei profesionale din mass media. Listă în numele căreia să fie din nou anatemizată singura “instituție” care ar mai avea resurse să lupte cu sistemul care creează nu numai monștri ca SOV, ci mai ales majoritatea jigodiilor politice despre care, mai ieri, vă arătam cum și-au dat (și-și mai dau) legi în nume și scop personal, încă din decembrie 1989. Mai ales că-i văd cum se învrednicesc să-și urle frustrările pe conturile personale de Facebook, să arunce diversiunea banului public care ar ajunge în buzunarul jurnaliștilor ca publicitate, motiv pentru care jurnaliștii nu ar mai avea voie să zică nimic cu privire la cum același ban public este sifonat și batjocorit de către acești politicieni de mucava (indivizi care, acum 10 – 12 ani, nu aveau nici după ce bea apă, azi au acumulat din „munca cinstită” de la stat de nu le mai poți atinge contul nici măcare cu-o întrebare).

Adevărul, legat de ce încearcă să insinueze acești șobolani politici este că avem un „stat” mult prea bogat în proprietăți și servicii – de aceea avem o mare problemă cu banii care provin din publicitatea pe care cei care au ajuns să creadă că statul sunt ei au bugetat-o exact în scopul de a-și cumpăra liniște mediatică. De multă vreme există măcar suspiciunea că un minister, o agenție de stat, o primărie sau o regie a mult prea inutilelor Consilii județene își plătește cu un spot publicitar extrem de scump liniștea, nu transparența în comunicare. Cazurile mediatizate și probate sunt, din păcate, foarte multe. O simplă căutare prin arhivele ziarelor lămurește problema. Ori, astfel de publicitate, făcută cu scopul de a se așterne liniștea (sau lauda în exces) peste activitatea vreunui minister, agenție, regie, primar sau ștăbuleț de Consiliu județean este clar că nu servește intereselor electoratului (contributorului). Dar să creezi tu, ca politician, premisa unei astfel de golănii, apoi să o arunci în cârca celor pe care vrei să-i cumperi cu premeditare este deja maximum de șobolănie la care se pretează acești indivizi. Și nu trebuie lăsați.

La fel a făcut și Vîntu, iar acum vine cu “lista”.

De aceea (împotriva neterminaților politici care au impresia că pot da lecții de corectitudine arătându-ne căzuții din propria breaslă, deși într-a lor dai cu tunul și nu riști să nimerești vreunul curat) avem datoria să căutăm și să scoatem la iveală listele cu “decăzuții” lui SOV (care sunt, de fapt, ai sistemului). Din păcate pentru România, Vîntu a lucrat cu liste, infiltrând și distrugând instituții ale statului. Și că tot suntem în plin sdandal cu Banca Națională a României, să ne aducem aminte cum Vîntu a infiltrat această instituție când a creat țeapa Gelsor, având în spate banii din țeapa FNI.

Prin 1997-1998-1999 Vîntu a făcut câteva vizite pe la BNR și și-a cumpărat pur și simplu câţiva directori şi chiar un viceguvernator. I-a cumpărat cu cuvinte și bani (orgolilu și portofelul, după cum vă spuneam), vânzându-le ideea de a crea un mare grup financiar românesc – Gelsor, având în spate banii de la FNI, un fond de investiţiile care reuşea să devalizeze de economii mii de români cărora li se vindea un vis, cum că, săptămânal, investiţia lor creștea ca Făt-Frumos, mai ceva ca la Caritas. Au fost cumpărați Vlad Soare, fost viceguvernator, Daniel Dăianu (acum membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale), George Mucibabici (acum şef la Deloitte România), Vasile Săvoiu, director în cadrul BNR sau Adrian Radu, şeful operaţiunilor financiare ale BNR. La acea vreme, 10.000-20.000 de dolari pe lună, dacă nu chiar mai mult, daţi de Vîntu (din banii de la FNI) au fost argumentul pentru a lăsa o instituţie de stat pentru ceea ce mai târziu s-a dovedit a fi o escrocherie. Vîntu i-a convins și pe Nicolae Văcăroiu, fost premier şi actual preşedinte al Curţii de Conturi, pe Florin Georgescu, fost ministru de Finanţe şi actualmente prim viceguvernator al BNR şi pe Corneliu Croitoru, fost viceguvernator al BNR (1990-1998) să vină în conducerea unei bănci – Banca de Investiţii şi Dezvoltare şi să obţină autorizaţia de funcţionare pe baza renumelui lor, care prin faptul că erau şi politicieni (membri ai PSD) controlau Banca Naţională. Toate instituţiile financiare pe care le-a creat Vîntu şi unde era el în spate s-au prăbuşit peste ani lăsând în urmă sute de mii de victime. Vîntu are cu ce se “mândri”: FNI, fondul care a lăsat o gaură de 300 de milioane de dolari, şi 300.000 de victime, Banca Română de Scont, Banca de Investiţii şi Dezvoltare sau CEC, care a „garantat” investiţiile de la FNI. Până și BCR a fost la un pas să cadă, deși ajunsese cea mai mare bancă din România după preluarea părţii bune de la Bancorex; poate ați uitat episodul în care au fost anunţaţi oamenii să-şi retragă banii că se prăbuşesc banca şi sistemul financiar din România, iar toți foștii și actualii securiști au cărat genți de bani la BCR să nu lase banca să piară… În mai 2000, a căzut FNI, dar Vîntu a reuşit să scape, devenind chiar mai puternic după revenirea la putere a PSD-ului, a lui Ion Iliescu și a lui Adrian Năstase. Susţinerea lui Băsescu în faţa lui Adrian Năstase, la alegerile prezidenţiale din 2004, l-a făcut pe Vîntu şi mai puternic, odată cu ascensiunea postului de televiziunea Realitatea. Când Bogdan Olteanu s-a întâlnit cu Vîntu să discute sprijinul mediatic, în 2008, nu cred că viza poziţia de viceguvernator al BNR. El era preşedintele Camerei Deputaţilor, numărul 3 în stat şi stătea la masa jocurilor din politica românească. Olteanu, alături de Viorel Hrebenciuc, eminenţa cenuşie a PSD, l-au ţinut pe Tăriceanu în funcţia de premier în disputa acestuia cu Băsescu. După ce PNL a rămas pe tuşă în noiembrie 2008, când Băsescu a venit cu alianţa PDL-PSD, Olteanu a început să-şi caute de lucru. La foamea lui, poziţia de deputat nu era suficientă. Din aproape în aproape, a ajuns la Banca Naţională, unde, în 2009 expira mandatul conducerii numită în 2004. Având acceptul lui Isărescu şi sprijinul parlamentar PNL-PSD, Olteanu a ajuns viceguvernator, spre stupefacţia cercurilor bancare. Dar trecutul l-a ajuns acum din urmă şi indiferent dacă a făcut sau nu trafic de influenţă, a luat sau nu a luat milionul de euro, discuţia cu Vîntu i-a fost fatală chiar şi după şase ani. Fantoma lui Vîntu bântuie şi acum culoarele BNR.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Băga-mi-aș votul!, Ghinion 100% și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la “Îmi cer scuze pentru numărul uriaș de jurnaliști, moderatori și comentatori pe care i-am salarizat cu mult peste valoarea lor profesională sau umană”

  1. Știam cu toții faptul că unii își vindeau conștiința , acum avem și dovada! Mă bucur. Întărătă-i drace!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s