Pare deja banal, deși Liviu Dragnea a fost condamnat pentru o faptă oarecum similară, faptul că PNL Cluj se folosește de banii publici pentru asistații sociali pentru a-i obliga pe aceștia să se înregimenteze și să lucreze pentru partid în campania electorală (citiți ce și cum într-un material al colegilor de la Evenimentul Zilei: Boc folosește asistații social pentru un TUN ELECTORAL! Liberalii adună, în SECRET, o imensă bază de date cu clujenii care vor fi ”mobilizați” pentru susținerea lui Emil Boc). În fond Dragnea, așa condamnat cum este, a rămas șef de partid – iar procurorii din Cluj-Napoca sunt prea ocupați să nu facă prea mare brânză cu anchetele pe care le au pe rol pentru a mai ancheta cum se cumpără voturi la Cluj prin metoda Mazăre. Cum măcar de patru ani s-a creat o “armată” de aproape 30.000 de clujeni cărora „li se dă”, de două ori pe ani, din bani publici, pungi cu mălai, cozonac, ulei, zahăr și Vegeta. După cum vedem acum, “datul” acesta nu este pe degeaba. Iar pusul asistatului social să-și câștige punga punând sudoare în slujba partidului în a cărui mână sunt bugetele locale, nu cred că ar fi o dovadă de normalitate – chiar dacă așa ar vrea să credem din ceea ce declară senatorul liberal Marius Nicoară. Eu zic că este banditism electoral și atât.
Sare’n Ochi pe Facebook
Căutare prin arhivă
Informații utile
Cine ce-a avut de comentat
1 imagine = 1000 cuvinte
Asociația cititorilor de presă
Teorie Politică
Bloguri care merita citite
Jucăriile lui nea’ Adminul
Citiți pe riscul dumneavoastră
HOTEL ARIEȘUL***
Complex balnear - băi sărate, TURDA
informații: tel./fax: 0264316844Crizel al Căcărăului