O inovație clujeană: pistă pentru interzis biciclete

Un “Dorel” de la Primărie a venit și-a trasat pista de biciclete de pe strada Horea din Cluj-Napoca prin fața unei stații de autobuz. Și a constatat (mulțumit) că este bine, întrucât datul pe bicicletă este o distracție, iar de distracție trebuie să beneficieze toți participanții la aceasta. Pe de o parte, orice biciclist poate să joace popice cu cei care așteaptă în respectiva stație (sau urcă, ori coboară din mijlcul de transport în comun), pe de cealaltă, câte un pensionar glumeț să-și bage bastonul la spița roții biciclistului (“Unde dai buzna, animalule?!”). Și-o fi fost ziua întâi a unui nou proiect buftat al municipalității.

În ziua a doua, un alt „Dorel”, posibil de la Poliția locală (sau cine s-o mai fi ocupând de marcaje prin Cluj-Napoca, a venit să reglementeze situația în conformitate cu vreo lege care interzice atât datul buzna cu bicicleta peste cei dintr-o stație de autobuz, cât și intervenția acestora cu bastonul (sau poșețica din dotare) asupra roților bicicletelor (și spinării piciclistului) și a interzis accesul bicicletelor pe respectiva pistă, plantând un ditamai indicatorul.pista_de_biciclete_1-Ziar de Cluj

Din bârfe nu prea confirmate încă, aflăm că, undeva înainte de Facerea Pistelor de Biciclete, un “Dorel” de la Poliția locală s-a autosesizat că prin municipiu se lucrează și se trasează respectivele piste și că niște inși cu roabe, lopeți, găletușe, bidinele și târnăcoape tot acționează asupra tramei stradale. Așa că s-a apropiat cu chitanțierul, a întrebat, a aflat că se lucrează fără autorizație, motiv pentru care a și amendat. Amenda a ajuns la Primărie unde s-a constatat că, practic, Primăria s-a auto-amendat. Că însăși, dânsa, Primăria, lucra fără autorizație – că nici nu avea cum să o obțină. Odată că habar nu avea pe unde va trece cu pistele (dovadă stă exemplul descris anterior), adică de unde va smulge “căruțabilului” clujean centimetrii necesari, apoi că nici n-a întrebat (și este posibil nici să nu fi avut intenția să o facă) de autorizația de descărcare arheologică (sau alea, alea, de la Monumente). Ori, prin municipiu circulă liber și cam fără control o serie de “Dorei” de la Poliția locală. Coliziunea acestora cu ceilalți “Dorei”, angajați în diverse munci pentru municipalitate, s-a considerat că s-ar putea să producă și alte asemenea auto-amendări. Așa că am auzit că municipalitatea clujeană luptă din răsputeri să obțină autorizații pe ceea ce a executat deja. Altfel nici nu poate face descărcarea de sarcină pe banii europeni, din câte știu.

Dar, dincolo de bârfe, altceva mă frământă: la ce s-o mai fi chinuit municipalitatea clujeană să ia bani europeni să facă piste pentru biciclete și ditamai programul de “bike sharing”, în dorul lelii? Poate că numai Direcția de Luptă Anti-Fraudă ar putea să ne spună. Mai ales că proiectul a fost atât de bulibășit încât a intrat în atenția respectivului organ.

Acest articol a fost publicat în Țara bizonului liniștit, Ghinion 100% și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.