Că s-au liniștit o vreme lucrurile și nu mai sar pensionarii pe muzică hip-hop la mitinguri de susținere a emisiilor polutive a Antenelor pușcăriașului Dan Voiculescu, să încercăm să despicăm firul în patru la rece. Dar, pentru a ușura disuția, precizăm că nu a fost, de la bun încept, vorba despre închiderea acestui adevărat “Ochi al lui Sauron” care este Antena 3, ci de circ ieftin în slujba intereselor unui pulcăriaș. Altceva vrem să discutăm dincolo de lichelismul unor cititori de prompter (pe nedrept achiesați meseriei de jurnalist) și anume: principii.

Să o luăm așa: a închide un post de televiziune, indiferent de cât de tembeli, ticăloși, propagandiști, lichele șamd sunt cititorii de promptere de acolo, este un grav atentat la libertatea de exprimare a cuvântului. Există telecomandă și există legi. Persoanele lezate se pot adresa atât telecomenzii, cât și legilor. Restul este exhibarea propriilor frustrări. Unii (dintre cei care fac gargară publică) chiar le-ar vrea poziția lichelelor acelora, măcar pentru foloasele bănești, dar își ascund lenea după false pudori, alții chiar sunt cinstiți în ceea ce simt, dar suferă probabil de masochism – că odată deschisă Cutia Pandorei, pe fundul ei rămâne doar Speranța: speranța că alții n-au să abuzeze de un precedent creat, iar alții sincer se distrează de situație, doar este în trend să arăți că ești implicat.

Extrapolând, ștampila de vot și sau neprezentarea la vot sunt tot atâtea mijloace de a pune lucrurile la punct. Fără ipocrizii care ascund fie frustrări, fie interese meschine. Numai că cei care sunt de acord cu afirmațiile din primul paragraf, își fac fixații din a demonstra contrariul afirmațiilor din al doilea paragraf.

Ca peste tot în viață există oameni cu cojones, cu cojones de împrumut (adică “cu spate”), din cei care râvnesc la cojones ale altuia (cât ar vrea de-ar putea să vrea ce-ar putea) și din cei care nu vor să aibă cojones, că îi încurcă (în politică UDMR, UNPR, ALDE sunt acronime ale acestui fel de “om” balama). De aceea din ultima categorie se nasc în (și pentru funcționarea) politică asistații, iar printre critici (analiști și așa-zisa societate civilă) lupii moraliști. Plus, colac peste pupăză, categoria idioților utili.

Așa că să lăsăm falsele discuții despre falsa morală. Dușmanul este altul, încă mai dă lovituri de stat prin intermediul Ordonațelor de Urgență, Monitorului Oficial și majorității din Parlament.

Faptul că unii știu să facă politică numai fiind slugarnici (cu toată gama până la a fi asistați mintal), alții fiind numai ipocriți (cu toată gama, până la a fi doar niște lupi moraliști), nu anulează cu nimic faptul că România a încăput pe mâna unui grup infracțional organizat. Iar la aceasta au contribuit din plin haterii și scârbiții de profesie. Din teoria zgomotului de fond – aplicată cu succes de către chiar inventatorii acesteia, Silberstein și Finkelstein, aduși în 2007 de Patriciu în România să lupte îpotriva odiosului Băsescu, care voia să-l bage de „nevinovat” la pârnaie -, știm că temele fără interes trebuiesc ridicate (coborâte, de fapt, dar este altă discuție) la un nivelul la care să scârbească marea masă de votanți care posedă minime rezerve de bun simț și de morală, în așa fel încât să-i scoată din joc. Sistemul de vot funcționează ca un clește pentru acești prea ușor de scârbit votanți – de la ei nu se cere decât portofelul. De o parte sunt politicienii, de cealaltă sunt cei care votează oricum. La mijloc este portofelul celor care nu se simt reprezentați – și nici nu vor fi vreodată, că nu votează. Și nu votează dar nici nu se implică măcar în comunitățile lor să întărească societatea civilă – și pe aceasta au lăsat-o pradă de război politicienilor. Iar la scârbirea acestora lucrează (au lucrat) de zor atât cei descriși anterior, atât tembeliziunile de propagandă, cât mai ales idioții utili.

Deci, cele mai corecte și sănătoase forme de cenzură sunt telecomanda și votul.