Restituirea restituirilor – ANRP pe înțelesul hoților (pardon, tonților)

La începutul săptămânii ce tocmai se încheie scriam: “O pasăre răuvoitoare, în loc să stea aseară pe grad (pardon, gard), mi-a ciripit la ureche următoarea listă: Râtanasiu (pardon, Atanasiu, cunoscut de amicul de beții și mânării cu papion Marius Nicoară drept Amicul Tase), Petrache, Buzoianu, Boagiu, Negoiță, Mănescu, Ponta, Dragnea, Blaga, Onțanu, Rareș Bogdan, Bănicioiu, Dan Andronic, Gâdea și niscaiva generali. Toți în următoarele 3 luni. Și cică nici bleaga de Gorghiu nu se simte prea bine cu contractele ei oarecum similare cu ale lui Ponta. De obicei nu plec urechea la păsări răuvoitoare, dar când văzui de dimineață că apare și numele lui Andronic în legătură cu valul de percheziții la Truică, la oameni de afaceri din Brașov, precum și brusca îmbolnăvire a lui Paul de Lambrino în drum spre Brașov, am zis să-i mai dau o șansă. Să văd cine mai apare la știrile dimineții. Greu se mai face predarea de gardă”.

Cine s-a ocupat de restituiri și retrocedări între anii 2006 – 2008? Al cui congsiliere era Marcovici? Căci, „Din ordonanța întocmită de procurori a rezultat că există date şi probe potrivit cărora : Începând cu luna noiembrie 2006, inculpatul Truică Remus, Roșu Robert Mihăiţă și alte persoane au constituit un grup infracţional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de o persoană interesată, prin oferire de bani/bunuri persoanelor din cadrul autorităţilor/instituţiilor deţinătoare a acestor proprietăţi, instigarea şi complicitatea la săvârşirea, de către aceste persoane, a infracţiunii de abuz în serviciu, prin punerea la dispoziţie şi semnarea înscrisurilor necesare, traficarea influenţei reale asupra funcţionarilor publici. Inculpații Andronic Dan, Marcovici Marius Andrei şi Mateescu Lucian au aderat la grupul infracţional: primii doi în anul 2007, ultimul în anul 2011. De la data constituirii, membrii grupului au fost permanent implicaţi în activitatea infracţională şi s-au informat reciproc, direct sau indirect, asupra evoluţiei şi realizării interesului urmărit prin faptele comise, stabilind de comun acord strategia de urmat şi găsind împreună soluţiile cele mai economice pentru grup. De asemenea, membrii grupului au păstrat în permanenţă contactul cu persoana cumpărătoare de influenţă, dându-i de fiecare dată asigurări asupra succesului demersului infracţional.”

Toți aleargă după Băsescu, dar dau de găștile lui Năstase, Tăriceanu și Iliescu

După care m-am apucat să fac săpături și-am ajuns la concluzia că a fost dat dracului păsăroiul ăla ce-mi ciripea prostii la începutul săptămânii. Și cum curiozitatea a omorât pisica, tot ea m-a făcut să verific ce mi s-a ciripit. C-am vrut și eu să știu ce-l leagă pe Truică de Andronic în afară de faptul că unul i-a fost congsiliere lui Năstase și celălalt l-a ajutat să piardă alegerile prezidențiale? Și care ar fi legătura dintre fostul buticar falimentar Truică, Shimon Naor, Sorin Beraru, Adrian Năstase, Adrian Petrache, Alexandru Bittner, Eugen Bejinariu, Cătălin Voicu (chiar dacă e pârnăiaș), Viorel Hrebenciuc, Niro – sponsorul lui Andronic, cumătrul lui Andrei Bădin, Beny Steinmetz – partenerul lui Soros, Marian Daniel Năstase – Alro Slatina, deci putem să ne întrebăm și despre Vitali Machinski, Buzăianu, Dan Ioan Popescu, George Mușat, Robert Roșu, “PrinsPol” Lambrino, Călin Popescu Tăriceanu, Rudaș Erno, Ioan Biriș – ginerele lui Măgureanu, Vladimir Cohen, Cristi Burci.

Remus Truică este paravanul societății Reciplia care este deţinută de un offshore, Reciplia LTD, în spatele căruia stă Tahal Group, condus inițial de Amnon Lipkin-Shahak, fostul Șef de Stat Major al Israel Defense Forces și apoi fost ministru al Transporturilor și Turismului, decedat în 2012. Tahal Group are în portofoliu şi firma Globe Trade Center, ce deţine clădirea America House, unde au sediul atât firma Reciplia SRL, cea care a achiziţionat drepturile litigioase de la prinţul Paul, dar şi Casa de Avocatură „Țucă, Zbârcea şi Asociaţii” și tot în această clădire avea sediul şi firma lui Truică, pe care o administra Marcovici, amploaiatul lui Tăriceanu, TRG Agent de Asigurare. Grupul Tahal este deţinut de Kardan, un holding israelian de investiţii în toată lumea, controlat tot de cadre militare.

Grupul Kardan este acum beneficiarul proprietăților jefuite românilor de către tartorul fostelor întreprinderi de stat spoliate – Sorin Beraru. Acestuia i-au fost plasate, prin bunăvoința lui Ion Iliescu, Întreprinderea Filatura Românească de Bumbac, Fabrica de Chibrituri (București), Grupul Industrial Titan (București), Diham (spații comerciale in București), Criortex (Filatura de bumbac din Oradea) – zeci de intreprinderi au fost cumparate pe nimic de la FPS (actualul AVAS) și apoi închise, utilajele au fost date pe mâna țiganilor, la fier vechi, spațiile golite au fost închiriate, s-au ridicat Mall-uri și complexe imobiliare. Acum, uriașul patrimoniu imobiliar al fugarului Beraru este controlat printr-o încrengătura de firme off-shore. O parte (suveica Heratico – Curacao-Amsterdam) afiliată discret, de Kardan.

Companii din grupul Kardan sunt conduse de foştii consilieri ai lui Tăriceanu, Tal Silberstein şi Arthur Finkelstein, aceștia fiind şi asociaţi cu Truică în mai multe companii.

Multe surprize vor mai fi, sunt convins. Așa că nu m-aș grăbi cu concluziile. Mai ales dacă se dovedește că am avut de-a face cu Mossadul prin zonă. Cui prodest? Cine cu cine se ceartă în termeni de afaceri obscure ale serviciilor secrete (și cât de secrete mai sunt aceste servicii secrete dacă au picat așa pe tehnică – nu cumva cineva se lăuda că ar fi făcut parte din acele servicii secrete)?

Ce-a fost mai întâi: ANRP sau sinecura, voința politică sau mita?

Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) a fost înfiinţată în aprilie 2005, sub guvernarea Tăriceanu. Prin înfiinţarea ANRP, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a mutat controlul asupra procedurilor de retrocedare de la primăriile şi prefecturile din teritoriu la centru, la Bucureşti – adică a centralizat, să poată ține sub control șuvoiul de bani. Deși ANRP a fost înființată în 2005, proprietarii ale căror bunuri au fost naţionalizate de regimul communist şi care dețineau titluri de despăgubire au început să-și depună dosarele de restituire de abia de la 1 octombrie 2007. De notat faptul că cei mai mulţi dintre ei au optat numai pentru despăgubiri în numerar.

De la înfiinţare şi până în februarie 2009, Autoritatea a fost condusă de Ingrid Zaarour, susţinută de PNL, apoi, până în octombrie 2009, de Anca Oprea, susţinută de PSD. Din octombrie 2009 şi până în octombrie 2011, preşedinte al ANRP a fost Nicoleta Crinuţa Dumitrean, susţinută de PDL. Crinuța Dumitrean, fosta preşedintă a ANRP, din perioada 2009-2011 a devenit cap de serie în dosarele DNA pe speță. Crinuţa Dumitrean, fostă Miss Bistriţa este cunoscută drept pupila deputatului de Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean – proaspăt avizat de către colegii săi, șparlamentarii, pentru arestare. „Domnul Oltean să-şi dea cu părerea asupra oamenilor pe care i-a promovat în funcţii publice în Guvern şi care au eşuat lamentabil, de la domnul Ioan Andreica (fost secretar de stat in MDRT, acuzat de fapte de corupţie -n.r.), continuând cu pupila Crinuţa (n.r.- Crinuţa Dumitrean, fosta şefă a ANRP), spunea Ludovic Orban, imediat după căderea Guvernului Ungureanu. Pentru câteva luni, perioada octombrie 2011 – mai 2012, preşedinte al Autorităţii a fost Dorina Danielescu, iar de atunci şi până la mult prea arestatul fost șef al ANI, preşedinte a fost George Băeşu.

Și-atunci, de ce nu mai auzim numele Ingrid Zaarour printre chemările la DNA – din moment ce grupul infracțional organizat ce tocmai a fost reținut s-a constitit din 2006? În primul rând că este (sau era încă din aprilie anul acesta) plecată din țară pentru un tratament. Motivul, spun surse judiciare, ar fi acela că Zaarour ar suferi de cancer în fază terminală. Convenabil pentru o mare parte dintre cei care au profitat de pe urma ei.

Dar, să o luăm cu prima imagine a acestui serial complex al hoțiilor din ultimii 25 de ani din România: Ingrid Zaarour, la numai 25 de anișori, a fost propusă la şefia ANRP de Vlad Moisescu, prieten cu Horia Simu. La vremea propunerii, era șefa de cabinet a premierului Călin Popescu Anton Beton Tronson Tăriceanu. Dintr-un dosar DNA, pe care sigur va trebui să-l conexăm cu ce se întâmplă zilele acestea, aflăm faptul că prietenia dintre Moisescu și Simu a dus la numirea în funcția de preşedinte al ANRP a lui Zaarour. Apoi Simu doar a chiziționat drepturile litigioase care au făcut obiectul dosarului de despăgubire nr. 38386/CC/2007. În rest doar i s-a dat posibilitatea de a-şi urgenta şi facilita rezolvarea dosarului cu prioritate. Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din 28 februarie 2008, prin care s-a decis emiterea titlului de despăgubire în favoarea lui Horia Simu în cuantum de peste 460 de milioane de lei, a fost semnată chiar de către Ingrid Zaarour. Apoi au urmat reținerile și constituirea unui dosar penal. Procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de fostul deputat Theodor Nicolescu (este prima dată când specimenul scapă nearestat cu complicitatea colegilor lui șparlamentarii), Ingrid Zaarour, Remus Iuoraş şi Mihaela Nicolescu (fostă Bărbulescu), vicepreşedinte, preşedinte, respectiv membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la data faptei, pentru “abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul”, precum şi faţă de Alexandru Hanu, expert evaluator, pentru complicitate. Potrivit unui comunicat al DNA, în 28 februarie 2008, inculpaţii Zaarour, Nicolescu, Iuoraş, Nicolescu (fostă Bărbulescu) şi alte persoane, prin exercitarea abuzivă a atribuţiunilor de serviciu, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie şi a Standardelor Internaţionale de Evaluare, au aprobat un raport de evaluare, întocmit de expertul Hanu, corespunzător dosarului de despăgubire nr. 38386/CC/2007. Acest lucru a asigurat, conform DNA, “un cadru aparent legal procedurii de despăgubire şi împreună cu acceptul său dat supraevaluării făcute de Alexandru Hanu, au creat membrilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor premisele necesare aprobării raportului de evaluare, întocmit în condiţii nelegale.”

Tot ai lor” ne conduc și ne fură, indiferent de partidul în care s-au aciuat

Vlad Moisescu este medic de profesie, dar a studiat și dreptul. Este fiul fostului procuror general al României dntre 1997 și 1998 și președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, până în 2000, data decesului. Sorin Moisescu a fost nepot de frate al Patriarhului Iustin Moisescu.

Fost consilier în guvernele Radu Vasile (1998 – 2000) și Mugur Isărescu (2000-2001), președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale „Poșta Română” (în guvernarea Radu Vasile), Vlad Moisescu a profesat câțiva ani ca medic chirurg la Spitalul Universitar. Dar cum meseria nu i-o fi procurat satisfacția necesară traiului, exact cum nu l-a îndestulat nici pe Sorin Opărescu, de la începutul anilor 2000 s-a dedicat în întregime politicii și afacerilor.

Apogeul carierei sale guvernamentale îl atinge în Guvernul Tăriceanu(2005 – 2008): șef de cancelarie și coordonator al consilierilor de stat. Ca orice PSD-ist sub acoperire de PNL-ist, avea o bucă și în luntrea PSD: soția sa era angajată de la Fundația Renașterea condusă de Mihaela Geoană, soția fostului lider social-democrat.

A fost exclus din PNL în 2013 de braț cu Chiliman – împreună cu care va face obiectul unui dosar penal. Nu înainte de a se alia cu PDL și, prin absorbirea acestuia în PNL, să revină la partidul mamă. Între timp, Crin Antonescu, cu care intrase în conflict și din cauza căruia fusese zburat din PNL, devenise isterie și istorie.

Anul trecut, afacerile subterane care au roit în jurul Primăriei Sectorului 1, l-au făcut vedetă de dosar penal. Totul a pornit de la contractul de salubrizare cu firma Romprest, în valoare de jumătate de miliard de euro, întins pe 25 de ani. Florian Walter, patronul Romprest, acuzat de evaziune fiscală în valoare de 20 de milioane de euro, a fugit din țară. Și stă bine în Dubai.

Copil precoce într-ale hoției organizate, zic procurorii că, încă din 2004, după alegerile locale, Vlad Moisescu a avut ințiativa de a constitui un grup infracțional organizat împreună cu Andrei Chiliman, Ioana Costescu și Ion Brad – totul cu scopul de a institui comisioane cuprinse între 10% și 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare unor firme. Banii au fost împărțiți după cum urmează: 30% Andrei Chiliman; 15% Vlad Moisescu; 15% Ioana Costescu; 15% Ion Brad, 10% PNL – filiala Sector 1. În 10 ani de șpagă vorbim despre milioane de euro foloase necuvenite obținute de grup. Încrengătura de șpăgari și șpăguiți este extrem de complexă. Gândiți-vă că la acest dosar s-a ajuns în urma investigațiilor derulate de DNA Ploiești într-un alt dosar, în care sunt cercetați Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, parlamentarii Sebastian Ghiță și Vlad Cosma, președintele suspendat al CJ Prahova, Mircea Cosma, directorul SC Grossman, Ilie Drăgan, directorul Hidro Prahova, Adrian Semcu și directorul SC Romair Consulting SRL, Gheorghe Boeru. Căci o parte din mită s-a dus pe plata contravalorii unor servicii de publicitate către B1TV și România TV, prin care se asigura protecție mediatică – că așa funcționează mass media în România: jurnalistul se transformă în agent publicitar în timpul anchetei. Trebuie să mănânce și el și patronul lui câte ceva.

Pentru că sunt la modă consilierele personale ale marilor oameni politici, Ingrid Zaarour a fost înlocuită la șefia ANRP cu Ancuţa Gianina Oprea, consiliera pe atunci preşedintelui PSD Mircea Geoană. Anca Oprea, originară din Baia Mare, a fost membru în Consiliul Naţional de Integritate şi a candidat pentru un post de deputat la alegerile parlamentare din noiembrie 2008 într-un colegiu din Giurgiu, dar nu a reuşit să obţină mandatul. În anul respectiv era lector universitar, doctorand la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Dimitrie Cantemir din Bucureşti şi consilier personal al fostului preşedinte PSD. Conducerea Autorităţii a fost schimbată prin decizie a premierului Emil Boc. Numită în februarie 2009, tânăra, pe atunci în vârstă de de 30 de ani, a fost înlocuită după numai șase luni. Deci este posibil să nu fi apucat să semneze nimic.

Din viața și opera „jurnalistului” Dan Andronic

Cât despre cei care se întreabă ce caută Dan Andronic, acționarul majoritar al societăţii Editura Evenimentul şi Capital, încârdășit cu Remus Truică în proaspătul dosar DNA le răspund cu ce anume a declarat acesta în 2004 când a fost nominalizat șef de campanie la prezidențialele lui Bombonel: “Deasupra mea este Hrebenciuc, deasupra lui Hrebenciuc se afla Năstase și Cozmâncă. După mine ar fi restul”. Adică Hrebenciuc – restituiri – Brașov – „Prinspol” – Truică-Năstase… despre ce anume vreți să vorbim?

Poate despre legăturile cu Vîntu și afacerile cu bani publici? Dan Andronic a fost director al postului Realitatea TV. A fost și director al ziarului “Curentul”, pozitie din care a devenit mâna dreapta a lui Sorin Ovidiu Vîntu. Andronic este și unul dintre beneficiarii creditelor acordate de Banca Româna de Scont, de multă vreme falimentată, de la care s-a “împrumutat” cu 50 de miliarde de lei. Prin 2002, presa centrală dezvăluia cum, împreuna cu sociologul Bogdan Teodorescu, ar fi obținut 200 de mii de dolari, de la bugetu statului, pentru realizarea unui sondaj care avea drept temă integrarea euro-atlantică. Numai că majoritatea întrebărilor îi vizau pe liderii PSD – era vorba de un sondaj de partid realizat cu bani de la buget.

Sau să vorbim despre a doua nuntă a lui Dan Andronic, cea din 2008, când a fost nășit de către Dan Ioan Popescu? Ca oricare ,,jurnalist” român, acesta s-a însurat pe Coasta de Azur. Ceremonia religioasă s-a ținut la Nisa, în Biserica „Sfinții Constantin și Elena”, iar „masa, dansul și darul” au avut loc la Vista Palace, din Monte Carlo. Nunta lui Dan Andronic a avut loc imediat după încheierea lucrărilor Forumului Crans Montana, printre participanții la lucrări numărându-se fostul client al lui Andronic, Adrian Năstase, dar și, pe atunci, premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Sau să mergem mai jos în timp, pe vremea când Dan Andronic – nepotul generalului SIE Cornel Biriş, şi Anca Alexandrescu, fiica jurnalistului Horia Alexandrescu s-au căsătorit în perioada când lucrau la „Evenimentul Zilei”? Anca Alexandrescu a fost coordonatorul departamentului de comunicare al Guvernului condus de Victor Ponta, post deţinut şi în mandatul lui Adrian Năstase. Dan Andronic s-a ocupat de campania electorală a lui Adrian Năstase şi a mai multor partide politice de la noi, iar în prezent este acţionarul majoritar al EVZ. Pe banii cui? Pe banii proștilor de noi, furați de către acoperiții “serviciilor” și despre care aflăm că ni s-au furat numai când “serviciile” se satură de cărăușii lor sub acoperire.

Și-ncălecai pe-o șa și-o să vă mai țin cu povești din-astea…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Băga-mi-aș votul!, Ghinion 100% și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Restituirea restituirilor – ANRP pe înțelesul hoților (pardon, tonților)

  1. calinakimu zice:

    Mă judec cu mafia de 8 ani…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s