Revista Tresei: Pentru cine trag clopotele, “B” – itică?

Pets Beauty In Zhengzhou...Chinafotopress/Ma Jian/MAXPPP - ***_***ZHENGZHOU, CHINA - JUNE 5:(CHINA OUT) A panda looked dog is seen on June 5, 2010 in Zhengzhou, Henan Province of China. (Photo by Ma Jian/Chinafotopress)407622437

Ziua de azi debutează cu o veste tristă pentru UNPR și una bună pentru medicina de penitenciar. Vestea rea este că “mogulul discret” al afacerilor IT din România (că ăla gălăgios o fi fiind Sebastian Ghiță), Tiberiu Urdăreanu, indispensabil membru al UNPR, a fost dus la DNA să zică discret ce știe despre abonamentele la contracte în domeniul IT și securitate cu companii de stat, ministere și primării. Vestea bună este că pe Opărescu l-au externat la domiciliu, să nu mai cheltuiască banii statului pe tot felul de analize și căutături de deochi.

  • Tiberiu Urdăreanu, om cu origini indispensabil de sănătoase pentru a fi afacerist în România, provenit din tată general de divizie de tancuri, el însuși ofițer superior, este membru UNPR din 2012, fiind președintele Departamentului energie, resurse și politici industriale. Nici n-avea cum să rateze această funcție din moment ce se pricepe la resurse, accesând de-a lungul vremii bugetele MApN, MAI, Parlament, Nuclearelectrica, Portul Constanța, Primăria București, Aeroportul Otopeni, magistrala M5 a metroului bucureștean și ale aeroporturilor din Iași, Bacău, Cluj și Satu Mare. Grupul UTI a realizat dosarul electronic de sănătate (cel care se mai blochează din când în când, probabil când vreo tranzacție de cont curent se desfășoară prin intermediul lui), sistemul de plată a rovinietei și sistemul electronic de achiziții publice – cel care se blochează permanent până la afișarea prețului și câștigătorului corect. Bănuiala Departamentului de Bănuieli al Academiei Cațavencu este că indispensabilul patron a fost adus la audieri în compensare cu trimiterea acasă a doctorului Opărescu. În fond, UTI a avut contracte grase pentru lucrări la mai multe spitale și clinici, printre care Spitalul „Bagdasar-Arseni” din București, Spitalul Municipal din Ploiesti și Spitalul Sfântul Spiridon din Iași.
  • DNA execută percheziții la Vama Oradea într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție comise în perioada 2009 – 2014. Să înceapă să se îngrijoreze litera de familie „B” dintre mahării liberali pe care îi da ca arestați în curând Dan Andronic după votul de ieri în care Parlamentul a dat-o reținubilă, dar nearestabilă pe Elena Udrea?
  • Căci, vorba amicului meu Ștefan Ciocan (investigator la “România liberă” pe vremuri): “vamă, vamă, tu n-ai mamă”, dar bihorenii tot din romani se trag, așa că, atunci când e vorba de “vama Bihor”, cam toate drumurile duc la domnul „B”, azi mare mahăr în PNL, via PDL. Un dubiu se naşte din CV-ul fostului şef al purtătorilor de caschete zburătoare: cum de, între 1993 – 1996, în plină guvernare Văcăroiu, sub oblăduirea PDSR, el, preşedintele FSN (uterior PD) Bihor este pus director la Direcţia Regionala Vamală din Oradea? Adică blajinul inginer „B” de la fabrica de îndoit tablă din Dr. Petru Groza (Ştei) este pus în fruntea celei mai profitabile maşini de făcut bani pentru partid şi anume „vama” de către „fraierii” pedeserişti care, la aceea vreme, erau în duşmănie cu aripa rebelă din PD. Ori Văcăroiu a uitat să-l şteargă din registrele de partid luate pe grabă la evacuarea sediului FSN în momentul în care Petre Roman dădea cu mătura prin Modrogan, fie „B” a ştiut să fie de-ai lor, din popor. O fericită coincidenţă face ca în perioada în care „B” conducea maşinăria vămii Oradea să înflorească afacerile fraţilor Micula. Creşterea imperiului Scandic – European Drinks s-a făcut în jurul a trei cuvinte: taxe vamale, accize, TVA. Două dintre acestea erau la momentul respectiv în mâna precinstitului domn “B”. Şi este de notorietate ce creştere a avut imperiul fraţilor Micula în perioada 1993-1996, anii de glorie ai vodcii „motorola”. O altă coincidență fericită din CV-ul domnului “B” este fostul şef al Vămilor din România, Radu Traian Mărginean. Acesta a avut o carieră fulminantă de vameş, în special după ce drumurile sale s-au intersectat cu cele ale lui „B”. În 1994, „B” îl numeşte pe fostul lucrător din Vama Borş, în funcţia de Şef Serviciu Proceduri Vamale dându-i pe mână toate vămile din partea de nord-vest a României (inclusiv vama Halmeu). Direct proporţional cu creşterea în partid şi stat a lui „B”, indiferent de culoarea politică a guvernanţilor, a crescut şi importanţa în structura vămilor a lui Mărginean, până la momentul 2009 când ajunge în vârful scării. Este foarte interesant de urmărit cum creşterea în ierarhia Direcţiei Generale a Vămilor a demisului director, a avut loc atât în perioada de conducere a PSD cât şi în guvernarea Tăriceanu, atingând apogeul, odată cu protectorul său, în “epoca” Boc.
  • Îmi atrage atenția Departamentul de Atras Atenția al Academiei Cațavencu că DNA se ocupă de fapte de corupție dintre anii 2009 – 2014, așa că să las poveștile despre Pleistocenul Vămii Bihor în seama istoricilor. Ceea ce și fac, poate citesc și procurorii și mă lămuresc și pe mine cine e acest domn “B”.
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Viața bate câmpii și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Revista Tresei: Pentru cine trag clopotele, “B” – itică?

  1. Pingback: Revista Tresei: Pentru cine trag clopotele, “B” – itică? | MONITORIZAREA PRESEI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s