Revista Tresei: De Halloween, vine Dragnea și vă ia votul

Ion Țiriac cred că a ajuns de trage pe nas din prafurile fiului său cu prenume ecou. Altfel nu-mi explic generozitatea cu care le propune “la rumâni” să renunțe la 50 de euro din salariu, să aibă statul cu ce să-i primească cu pâine și sare pe refugiați. Mântuitorul economiilor românilor (ale căror depozite bancare a omis să le actualizeze cu inflația, însușindu-și el diferența în anii ’90 prin așa-zisa bancă “Țiriac”) și al mistreților de la Balș, marele guru monetar (loc rămas vacant după decesul prematur de mortal al lui Dinu Patriciu) a declarat la Realitatea TV că: „Acum încep să vină. În orice caz, nu e o decizie a Bruxelles-ului, a doamnei Merkel, ci a românilor. Avem unde, putem! Din ăia 500 de euro salariu mediu, să ne tăiem 10% ca să primim cinci sute, o mie, o sută de mii, care e primul val. În cartea mea, o să vină un nou val de imigranți de zece ori mai mare”. Nu știam că și bietul Țiri trăiește din 500 de euro pe lună de ne roagă să ne tăiem din el. Apoi Guvernul mulge de la români mai mult de 10% din acest salariu mediu – care de aceea este mediu – că se face media dintre mai nimic (cât primesc peste 1,5 milioane de români pe lună) și “de neam prost” din șpagă, mită, contracte preferențiale cu statul șamd, cât devalizează bugetele câțiva băieți deștepți (printre care și acest… privilegiat). Iar ce face Guvernul cu banii mulși de la românii de rând, avem câteva exemple la îndemână de la demolarea de autostrăzi inaugurate electoral, la coloane oficiale pentru gorobeți care în mod legal nu au voie să fie transportați cu girofar.

  • Oana Zăvoranu vrea să transforme oasele lu’ tac’su în diamant. Că a auzit ea că „undeva în Elveția, sau poate chiar în America, există un loc unde din oasele unui mort, un cadavru ca să zic așa, se poate face un diamant”. N-a știu Apartheidu’ din Africa de Sud că se poate și-așa să rezolve din oase un mic trafic de diamante, dar nu asta-i nedumerirea mea: ăștia în loc să trimită SMURD-ul, să-i descarcereze neuronul individei de câte ori are de zis ceva, îi trimit ProTEMBELUL să ne dea câte o non-știre. Și, punctul doi, cea despre starea de prostrație din mass media românească: ce de așa-ziși jurnaliști s-au format (formatat, debilizat, cretinizat) la școala Pro TEMBEL, iar acum ne scriu prin ziare centrale și ne vorbesc din tembeliziuni naționale… Vreo câțiva am avut ocazia să-i cunosc când lucram ca șef de ediție transilvăneană la Evenimentul Zilei: la ora prânzului se dădeau cu fundul de pământ că vor și ei să publice a doua zi la ziar știrea dată în buclă până atunci de către televizuinile de știri.
  • În cazul cancerului metastazat de proasta administrare în formă continuată pentru sinele personal de la Centrul Militar Constanța, magistraţii Judecătoriei Constanţa i-au prescris 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare lui Porcușor Constantinescu, pesedistul preşedinte suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa. Au zis procurorii, iar judecătorul a amendat faptul că, în perioada 2009 – 27 noiembrie 2013, cu știință și rea credință, inculpatul nu a asigurat finanțarea Centrului Militar Zonal Constanța, neefectuând reparațiile necesare la sediul acestuia, dispunând rezilierea contractelor pentru furnizarea de utilități și servicii de pază necesare funcționării în condiții normale a Centrului Militar Zonal Constanța și încercând de mai multe ori să evacueze instituția din sediul pe care îl ocupa, fapte care au provocat vătămări ale drepturilor și intereselor legale ale Ministerului Apărării Naționale precum și pagube acestei instituții”. Firește, Interesul lui Nicuşor Constantinescu era unul imobiliar. În fond, zăceau degeaba, la dispoziția unor rezerviști, circa 1.675,80 mp de clădire și 1.875 mp de teren în plin centrul Constanței…
Acest articol a fost publicat în Viața bate câmpii și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Revista Tresei: De Halloween, vine Dragnea și vă ia votul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.