Revista Tresei: Război politic corect, cu aprobare de la Mediu

Revista Tresei-razboiCă văd că acum este politic corect să te superi și să cerți dacă cineva-și apără granițele, mă întreb cum ar fi arătat războiaele dacă ar fi trebuit autorizate: de la mediu, că poluează; de la istorici, că-n asedii era posibil să vrei să demolezi vreo antichitate, vreun vestigiu istoric și fără aprobare de la Comisia Monumentelor Istorice și descărcare de sarcină arheologică nu ar trebui să fie posibil. Chiar așa, cei de la ISIS au avut aprobare și descărcare de sarcină arheologică când au șters de pe fața pământului Palmyra și restul siturilor pe care le-au aruncat în aer? Dar de la Mediu? Că sigur ceva poluare de la Semtex și C24 s-o fi produs.

  • Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a apreciat miercuri „inacceptabil” tratamentul aplicat imigranților de către forțele de ordine ungare și a cerut oficialilor să manifeste compasiune fiind vorba de ființe umane. „Am fost scandalizat să văd cum sunt tratați acești refugiați și imigranți, este inacceptabil”, a declarat el în cursul unei conferințe de presă. Mă întreb dacă ne-am mai fi lăudat noi că n-am putut construi catedrale fiind scutul Occidentului în fața invaziei turco-tătare dacă și papii din vremea lui Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș și Iancu de Hunedoara, în loc să-i numească “atleți ai creștinătății”, i-ar fi dojenit că au fost „scandalizați” și ar fi considerat drept “inacceptabil” tratamentul aplicat la Podul cel Înalt, la Rovine în câmpie, la Belgrad șamd?
  • În orice caz și musulmanii refugiați (imigranți) au considerat inacceptabil faptul că au ajuns în Germania, așa că au atârnat un banner pe o autostradă din Germania, aproape de fabrica Mercedes, pe care scrie: Copiii voştri se vor ruga la Allah sau vor muri. Probabil ministrul german de Interne este complet autist. Că, în loc să ia măsuri și să explice incalificabilul gest de mulțumire musulman, s-a apucat să amenințe țările partenere din Uniunea Europeană că: “nu poate fi de datoria noastră să plătim ajutoarele stabilite prin legislația germană refugiaților care au fost alocați unei țări a UE și care au venit totuși ulterior în Germania”.
  • Dar îl avem și noi pe refugiatul nostru din fața ororilor procurorilor DNA. Care Ponta, ca Fenechiu în drum spre pușcărie, va mai ține un discurs despre laptele și mierea pe care le-a prăvălit el peste țară în cele mai curate și cinstite trei guverne pe care le-a păstorit în aproape patru ani. Procurorii i-au deschis un nou dosar penal disjuns din cel în care a fost deja trimis în judecată de mână cu amicul de mânăreli avocățești, inteligentul neamului Dan Șova. Este vorba despre conflict de interese. Ponta doarme încă liniștit, Parlamentul a respins, la începutul lunii iunie, solicitarea Colduței Kovesi de începere a urmăririi penale față de Însuși El Plagiatorul Mitoman pentru trei infracțiuni de conflict de interese.
  • Asta dacă nu cumva reușește Alina Gorghiu să-l dea jos prin, să citez: “cea mai scurtă moțiune de cenzură”. PNL a decis să depună luni o moțiune de cenzură pe tema lipsei de credibilitate a guvernului. “Fac apel la coaliția de guvernare să ia o decizie în folosul României și să susțină moțiunea de cenzură”, a declarat Alina Gorghiu. Greșit! Cum să vibreze indispensabilul General Izmană dacă fraza nu conține sintagma: “interes național”? Deci, să priceapă și Oprea: se face apel la coaliția de guvernare să ia o decizie corectă în interes național. Dacă interesul național o cere, s-o știm și noi, s-o votă, (pe moțiune) pe ici, pe colo.
  • Cu ocazia trimiterii sale în judecată, “Nepoțelu’” „Șandramalei Staliniste” (să citez și eu dintr-un mare patrihoț care abia ce a încăput în propriu-I mormânt din cauza măreției sale) s-a legat pe Facebook de Uncheșelu’. Cică „singura problemă a țării este obsesia unui procuror total neprofesionist în a se afirma în carieră inventând și imaginând fapte și situații neadevărate din urmă cu 10 ani”. Așa a învățat el de la Florentina Jipa, miruitoarea amicului său de dosar penal Dan Șova, să zică: „mai lăsați-mă cu Constituția”. Măcar și-a făcut noi prieteni. Cei 90 de procurori prezenți la Adunarea Generală a Direcției Naționale Anticorupție au solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să analizeze dacă afirmațiile făcute joi de Victor Ponta sunt de natură să aduca atingere independenței sistemului judiciar în ansamblul său, informează un comunicat DNA. Așa că CSM a luat act de solicitarea procurorilor DNA și a sesizat Inspecția Judiciară, informează un comunicat de presă al Consiliului. Eu m-aș fi așteptat să se auto-sesizeze în speță – așa cum o face de fiecare dată când Băsescu se pronunță cu privire la revoluționarul Tiberiu NUPU -, însuși ministrul Justiției, vărucul Robert Cazanciuc. Dar, cocoșat de la atâta slugărit în Famiglie, Cazancimodo are altele de văzut, de făcut: poate mișcă Băsescu-n front cu vreo declarație ne-conformă urechilor lui.
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Viața bate câmpii și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s