Revista Tresei: Pilat din Ponta

Revista Tresei-Pilat din PontaNe-o zice de la obraz și Prim Mitomanul Plagiator de pe Facebook: toată lumea fură! Dar furtul nu este așa cum îl știm noi, este așa cum îl știe el. Așa că ar fi să lăsăm gargara pentru cei care sunt specialiști și să facem ciocul mic. O zice în felul lui de individ care și-a petrecut cei șapte ani de-acasă ca boschetar prin gara din Paris (boschetar umblat prin lume, dar tot boschetar), omițând adevărul, trecând flagrant pe lângă el și trăgându-și spuza pe turta lui. Cică, afirmă el, se afirmă faptul că au fost găsite diferențe de 115.000 Euro între chiriile declarate și cele aflate în contractele Dlui. Klaus Iohannis, în perioada 2004-2007.

  • Nu asta se afirmă în material, ci faptul că Klanul Iohannis este acuzat de fals, uz de fals și instigare la toate acestea, mijloace prin care și-a clădit toate diferențele de avere, nu numai ceea ce n-ar fi declarat la fisc. Exact cum și în dosarul penalului din fruntea Clanului Ponta (și, din păcate, a Guvernului României), acesta nu este acuzat de faptul că nu a plătit Fiscului ceva, ci de faptul că, deputat fiind, a făcut presiuni prin mijloacele aflate la îndemâna sa (comisii de control parlamentare) asupra ștăbimii de la Turcești și Rovinari să i se dea papagalului (amicului) Șova contracte pe bani grei. Că a întocmit, în fals, raportări de muncă și a primit bani pentru “serviciul” pe care i l-a făcut amicului de Clan. Bani cu care și-a cumpărat proprietăți pe care a cam omis să le declare. Șamd. Deci: fals, uz de fals și instigare la toate acestea. Nu pentru neplata la Fisc.
  • De fapt Clanul Ponta încearcă să se ascundă după fustele Klanului Iohannis. De acolo chițăie după ajutor: Dl Iohannis realizează cât de ușor pot fi aruncate acuzații total nefondate doar pentru că ocupi o funcție importantă. Și poate acum realizează cât de pripită a fost poziția domniei sale când, în data de 5 iunie, mi-a cerut demisia pentru o acuzație (speculație) ca nu am platit in 2007-2008 taxe de 51.000 lei (cam 12.000 Euro, deci mai puțin de o zecime din cei 115.000 Euro de care este tot nefondat acuzat la rândul său). (…) Pt mine acel moment ține de trecut, nu mai am resentinente și nici reproșuri de făcut, dar sper că acum Președintele României (când simte la rândul său ce înseamnă a fi acuzat pe nedrept) va examina cu mai multă circumspecție și echilibru asemenea situații. Adică un fel de bilețelul roz transformat în bilețelul căcăniu: „Dragă Klaun, îți trimit alăturat niște acuzații pe care eu le consider nedrepte. Dacă ai ocazia să vorbești la Parchet?
  • Dar să recitim o frază: cât de ușor pot fi aruncate acuzații total nefondate doar pentru că ocupi o funcție importantă”. Zău, chiar așa, unde sunt cei zece ani de lături și zoaie zilnice vărsate în capul “Odiosului Dictator” Traian Băsescu, cu ajutorul tembeliziunilor infractorilor care au zăcut și mai zac la pârnaie? Dar cele două suspendări din funcție, că Grupul Infracțional Organizat (întotdeauna PNL de mânuță cu PSD) era încurcat la hoții de fostul președinte? Dar actualele sforțări ale Procurorului General de casă al Clanului Ponta, Tata NUPU, aka Tiberiu Nițu și ale minsitrului personal de famiglie, Cazancimodo (cocoșatul în slugărnicie), aka Robert Cazanciuc, de a-i fabrica dosare penale „Chelului” numai de dragul hărțuirii? Chiar dacă Băsea nu mai ocupă o funcție importantă. Dar băsedații au rămas cu obsesiile. Și cu dușmănia împotriva celui care le-a stricat socotelile. Ei furau România liniștiți, de un deceniu și jumătate, până să vină “Chiorul” să le strice socotelile.
  • Înțeleg că Tata Socru, preotul sub acoperire Ilie Sârbu, se cere ștăbuleț la Curtea de Conturi a României. Cică „este interesat de un post la Curtea de Conturi”. Adică ar fi amabil să ne lase din PSD și din Parlament pentru niște bănuți și liniștea de la adânci bătrâneți. Ce nu face omul pentru țărișoara lui? De fapt Clanul Ponta se pregătește să-și șteargă urmele guvernării. Și are nevoie de oameni în poziții cheie. Să nu uităm că în toamna anului trecut, DNA a început cercetarea penală a lui Ilie Sârbu, pentru sprijinirea grupului infracţional din Dosarul Retrocedărilor Ilegale, în care Viorel Hrebenciuc a spus cam tot ce ştia. Pe unii îi așteaptă execuţii sumare, pe alții (că se negociază) retrageri în funcții cu sumă mare.
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Viața bate câmpii și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Revista Tresei: Pilat din Ponta

  1. calinakimu zice:

    Furtul…furtul nu este pentru căţei…el se exercită de sus în jos, este pentru dulăi, nu altfel…Chiar terbuie sâ ne-o mai repete pilangiul din guvern?! Timp de mai bine de jumătate de secol suntem, ne lăsăm furaţi, jecmăniţi, trădaţi şi încă n-am înţeles cum stă treaba?! Suntem prostiţi în faţă, negrul este alb şi albul este negru, chiar nu vrem să înţelegem ? Proşti…proşti, dar nici chiar în aşa hal…Este ruşinos.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s