Revista Tresei: Cazancimodo, cocoșatul lui Ponta. De la servilism

Revista Tresei-CazanciucLupta PSD cu Justiția a avut parte și de hilarul ei. Monitorizând presa de atâția ani și păstrând prin arhive tot felul de declarații de-ale așa-zișilor noștri politicieni, sunt în măsură să scot la suprafață adevărate perle de incultură democrată. De exemplu: prin ianuarie 2012, judecătorii Curții Constituționale au decis, în unanimitate, că Legea răspunderii magistraților este constituțională. Legea fusese contestată la CCR de către PSD, dupa ce și ÎCCJ solicitase instanței să se pronunțe asupra constituționalității legii care, printre altele, extinde numărul abaterilor disciplinare și regimul sancțiunilor. În plus permite ca Ministrul Justiției să poată iniția acțiuni disciplinare împotriva judecătorilor și procurorilor. Contestația PSD la CCR a fost depusă pe 20 decembrie. Anterior, pe 16 decembrie (anul anterior), și Înalta Curte de Casație și Justiție anunțase că va solicita CCR să verifice dacă legea este constituțională. Era jale mare în tabăra Uniunii Suspine și Lamentații care se înfrățise cu un an înainte cu Asociația Magistraților din România, mai ales după ce decizia CCR a rămas definitivă și a fost trimisă Odiosului Diktator Traian Băsescu spre promulgare.

Judecătorii l-au contrazis în unanimitate pe specialistul constituțional al PSD, deputatul Mircea Dușa care a susținut răspicat că se încalcă articolele 124 și 126 din Constituție:

  • „Această lege încalcă principiul independenței judecătorești, al separației puterilor în stat, premisele ca justiția să se realizeze numai în instanțele judecătorești și instituie o suprainstanță”. (Mircea Dușa, citat de Agerpres).

În corul “specialiștilor” PSD s-a strecurat și vocea băiatului vitreg al Mașterei în contracte onersoase cu statul, Micuțul Șovinescu:

  • „Istoria a demonstrat că instituții care funcționează în Marea Britanie, la porțile Orientului, în mod ciudat, produc efecte complet diferite. Nu e suficient să scrii o lege. E nevoie și de responsabilitatea și de cultura politică a celui care o aplică. Cred ca un ministru al Justiției, cu puterile care sunt în această lege, ne-ar putea face pe mulți dintre noi să regretăm că azi îi dăm niște puteri pe care nu le-a avut niciodată în istorie, nici în timpul lui Gheorghiu Dej”. (Dan Șova, citat de Hotnews).

Dar partea la care am râs ținându-mă de tastatură – băi, dar individul acesta se aude vorbind? – este cea în care zice: “nici unui om nu îi place să facă obiectul unei anchete”… Zău, Șova, zău, oare violatorilor din Vaslui le convine că fac obiectul unei anchete? Dar ție și tovarășului tău de furăciuni Victor Viorel Ponta, vă convine? Dar celor care intră în tăvălugul unei anchete că are cineva “un interes” și unii magistrați, “amabili”, se gândesc că au mijloacele necesare de a-l servi pe omul cu interesul, că oricum nu au cui să dea socoteală – ălora le convine?

  • „Elementul de presiune pe care dl. ministru a încercat să îl minimalizeze este acela că judecătorii sunt și ei oameni și nici unui om nu îi place să facă obiectul unei anchete discliplinare nesfârșite, ceea ce se va întâmpla. Dl. ministru a ridicat problema că există erori judiciare pentru care nu răspunde nimeni, dar nici în conformitate cu acest proiect pentru erorile judiciare nu va răspunde nimeni în sensul în care se așteptă poporul, la care făcea referire dl. Diaconescu, pentru că poporul se așteaptă la reparații personale, nu să dăm noi afară judecătorul din magistratură că nu îl încălzește cu nimic. Nu repară nimeni paguba produsă celui care a suferit eroarea judiciară”. (Dan Șova, citat de Hotnews)

Ba, uite că pe mine personal m-ar încălzi să-i văd azvârliți pe drumuri pe câțiva magistrați despre care știu sigur că au produs abuz de funcție. Și ca mine mai există “popor”…

Dar nu acesta este finalul unei prea frumoase povești cu și despre Grupul Infracțional Organizat impropriu numit Guvern și Majoritate Parlamentară. Că ceea ce era nefolositor pe când erau în “Opoziție”, a devenit extrem de util odată ce au ajuns la Putere. Din 2013, vărucul lui Ponta, Robert Cazanciuc (sinistrul Justiției), a anchetat, în secret (pe furiș, prin păpuriș), câte un magistrat “indezirabil” pe zi. Cazancimodo, cocoșatul (de la servilism) lui Victor Ponta, a înființat, pe baza legii blamate la CCR de către “specialiștii” PSD, o comisie specială cu care s-a apucat să vâneze magistrații considerați “indisciplinați”. La 20 de luni de la înființarea acestei „comisii”, bilanțul a fost șocant: s- au dat pe mâna Inspecției Judiciare 419 magistrați (o medie de 21 lunar – unul pe ziua lucrătoare, cum s-ar zice!).

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Viața bate câmpii și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s