Revista Tresei: Țara lui Dosare Penale (ăsta are, ăsta n-are)

Ce vioi fentează Victor Viorel Justiția...

Ce vioi fentează Victor Viorel Justiția…

Cu ce se mai ocupă în timpul în care este plătit din banii noștri Tata NUPU (aka revoluționarul decembrist Tiberiu Nițu), Procurorul General Personal al lui Ponta (că al României a încetat de mult să mai fie)? Anchetează șase dintre judecătorii Curții Constituționale a României pentru “fals în acte oficiale”. Fals prin care, doar a demonstrat-o public Antena 3, a fost invalidat Referendumul din 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Adică degeaba a sculat din morți Liviu Dragnea o mare parte dintre cei 7,4 milioane de români?

  • Cei şase judecători vizaţi de anchetă sunt acuzaţi că i-au transmis premierului Victor Viorel Ponta o erată prin care au corectat o adresă ce conținea informaţii false, transmise de colegul lor, judecătorul CCR Acsinte Gaspar. Normal, pentru ceea ce înțelege prin Justiție Clanul Ponta, Acsinte Gaspar, cel care a trimis informaţiile false, nu este vizat de anchetă, ci doar cei şase judecători CCR care au îndreptat eroarea materială. Era eroare materială din punctul de vedere al Legii și legalității, nu și din cel al puciștilor stăpânitori azi ai Parchetului General. Datele false transmise de către Acsinte Gașpar se refereau la numărul real al alegătorilor cu drept de vot aflați pe listele electorale. Acsinte Gașpar, Ioan Predescu și Tudorel Toader, judecători ai Curții Constituționale, au votat să fie șterși din listele electorale alegătorii în viață, optând pentru păstrarea morților lui Dragnea, așa validându-se referendumul și demiterea lui Traian Băsescu. Ceilalți șase: Augustin Zegrean, Aspazia Cojocaru, Iulia Motoc, Ştefan Minea, Petre Lăzăroiu şi Puskas Valentin Zoltan, care de azi vor suferi consecințele și rigorile Tribunalului Public Antena 3, s-au opus. Așa că Odiosul Dictator le-a mai fript mațele celor din Grupul Infracțional Organizat, impropriu numit guvernare și majoritate politică, încă 2 ani.
  • Dar lucrurile intră, încet și sigur, într-o anumită normalitate în România. Numai așa se explică faptul că un fost mecanic (deputatul PSD Dorel Căprar) a devenit noul secretar al Comisiei pentru controlul parlamentar asupra SIE. Vedeți, domnu’ Ioan Rus, că nu doar fierar-betoniștii pot fi pești? Acuma, domnul Căprar are, ca orice pesedist de bine, un CV absolut impresionant “la particulară”. De învățat a tot absolvit într-un ritm demn de Cartea Recordurilor prin iuțeală și diversitate: licenţiat în ştiinţe juridice al Facultății de Drept în 2000, absolvent al Colegiului Universitar de Marketing în Turism şi Activităţi Hoteliere în anul 2001 şi licenţiat în management şi administrarea afacerilor al Facultatății de Marketing în 2004. Plus că este masterand în ştiinţe politice (ISD Bucureşti, 2005) și doctorand în management. Numai că ne prăbușim în realitate la “praftica ne doboară”. Din “sivica” domniei sale aflăm că a fost ”încadrat succesiv la SC Conel SA în funcţiile de mecanic, conducător auto, gestionar şi ulterior tehnician. Asociat la SC Von Meister SRL Arad, am îndeplinit funcţia de consilier juridic la SC Storm Electric Construct SRL”. Urmează ca activitatea sa în Comisie să ne lămurească dacă numele îi vine de la grad sau de la poziție. Poziția în cadrul Comisiei, firește.
  • Vineri, din uniunea între un fost manechin părăsit de măcar 4 femei (Călin Popescu Anton Beton Breton Tăriceanu) și un chiștoc împovărat de datorii la pușcăriașul Dan Voiculescu (îmi scapă numele lui), ia naștere un nou avorton politic care va sta la mila PSD. Din păcate tot pe banii noștri, ai contribuabililor. Vorba reclamei la ANAF (aproximativ): toate acestea nu ar fi existat dacă nu ați fi fost buni români și nu v-ați fi plătit taxele. România funcționează cu ajutorul taxelor voastre.
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Viața bate câmpii și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Revista Tresei: Țara lui Dosare Penale (ăsta are, ăsta n-are)

  1. calinakimu zice:

    N-are incă…
    Romania nu functionează. Nu are cum să funcţioneze o ţară la cârma careia se află o şleahtă de hoţi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s