Ar fi foarte interesant dacă activiştii organizaţiilor neguvernamentale care se „zbat” pentru blocarea diverselor investiţii din România şi-ar face publice şi sursele de finanţare. De multe ori, banii pentru astfel de acţiuni, unele foarte dubioase, în numele unor cauze aparent nobile, provin din surse extrem de controversate. O analiză mai atentă a acestora ar putea chiar să demonstreze că multe acţiuni, aparent favorabile României, sunt de fapt diversiuni sau acţiuni chiar ostile siguranţei naţionale. Este de observat că, în general, activiştii ecologiști nu sunt foarte interesaţi de protecţia mediului, ci de blocarea unor investiţii legate, în principal, de trei axe: resurse, energie, infrastructură. Dacă ecologiştii care calcă investitori cu maşina prin Retezat ar fi fost interesaţi cu adevărat de protecţia mediului, ar fi aflat şi de sutele de tone de deşeuri periculoase depozitate pe malul Cernei, în municipiul Hunedoara. Dar „băieţii verzi” primesc bani din fonduri norvegiene pentru proiecte legate strict de câteva teme de interes pentru ei, sau pentru cei care îi „mână” în luptă. Poate nu întâmplător fondurile norvegiene prin care sunt finanţate aceste ONG-uri sunt gestionate de Fundaţia pentru Parteneriat, cu sediul în Miercurea Ciuc, formată, în principal, din membri de etnie maghiară.
Şi poate nu întâmplător, ONG-urile de mediu finanţate prin această fundaţie sunt cele mai vocale în ceea ce priveşte obiectivele de investiţii din România, contestate de statul maghiar. Nu acelaşi lucru se întâmplă însă când vine vorba despre îngrijorarea faţă de pericolul pentru mediu care poate veni din ţara vecină. Probabil că nu întâmplător scandalul inventat al „marii defrişări” din Retezat este legat de intenţia Ungariei de a construi două grupuri nuclearo-energetice la Paks, localitate aflată la nici 200 de kilometri de graniţa cu România. Faţă de potenţialul poluant al investiţiei ungurilor, o microhidrocentrală, care produce energie verde, situată la intrarea în satul Râu Alb, nu reprezintă niciun pericol, şi tocmai de aceea proiectul ei nici nu a fost atacat în faza de dezbateri publice. Doar că între timp, ungurii au supus dezbaterii publice, transfrontaliere, proiectul centralei nucleare şi au avut tot interesul să abată atenţia publică spre câteva teme inventate, dar care au o rezonanţă amplă pentru opinia publică.
Astfel că realizarea unei centrale care produce energie verde şi tăierea a aproximativ trei căruţe de lemn din pădurea composesoratului de la Coroeşti s-au transformat pentru trei ONG-uri finanţate prin fundaţia din Miercurea Ciuc în „atentate cruciale” la mediul din România. Conform site-ului http://www.fondong.fdsc.ro, cele trei ONG-uri interesate de „marea defrişare de trei căruţe de lemn din Retezat” au primit sume considerabile pentru activitatea lor îndoielnică. Astfel, Federaţia „Coaliţia Natura 2000” a beneficiat de 170.550 de euro, WWF – Programul „Dunăre Carpați” de 190.000 de euro, iar Agent Green de 150.000 de euro. Nu întâmplător activitatea în forţă a ecologiştilor pe subiectul tăierilor de lemn din Retezat a început în ianuarie 2015 şi s-a terminat tragic în 24 mai, exact în perioada în care în Ungaria au avut loc consultările transfrontaliere referitoare la construirea centralei atomice. Consultări de care ar fi trebuit să ştie şi opinia publică din România, dacă în această perioadă nu ar fi fost cu atenţia abătută de ONG-urile plătite de Fundaţia din Miercurea Ciuc spre teme minore sau chiar inventate. (de Ștefan Ciocan)
Este cel mai stupid, tendentios, josnic si plin de minciuni patologice text pe care l-am citit in viata mea. Este chintesenta marsaviei postacilor platiti de diversele mafii care ne mutileaza pana si trasaturile geografice ale tarii. Ma simt injosit si degradat de faptul ca fac parte din aceesi specie cu cel care l-a scris.
ca orice produs care se crede om, te simti degradat daca cineva iti demonstreaza contrariul.
ca asa este la eco-teroristi: numai ce zic ei conteaza. care este deosebirea dintre un deseu ca tine si unul de la Statul Islamic? lipsa de dialog, cartusul in ceafa si credinta superioritatii. numai ca, baietica, hartia igienica nu sufera de uzura morala. asta ca sa stii cam in ce categorie te-ai incadrat cu mizeria de comentariu de subdezvoltat.
plus ca acest material contine trimitere la surse de informare. comentariul tau contine doar invective.
`nea…, porcai printr-o postare neasumata , rodul unei investigatii jurnalistice? . De ce nu vii cu argumente irefutabile ?? Astept s-o bagi p`aia cu „Basescu este de vina”. Si inca ceva ,cum nici un ONG pentru sau pro mediu ,cu sediul la M. Ciuc sau din pricare alte judete transilvanene nu face gat pentru ceea ce s-a intamplat in padurile din Harghita si Covasna?! Nu mai vorbesc despre microhidrocentralele si balastierele de pe cursurile apelor din cele doua judete. Corpul de Control al celui mai mandru roman prim ministru, a efectuat un control „dirijat”, aducand in fata celor ce habar nu au pe ce lume traiesc,faptele de vitejie ale numitului Corp. Controlul s-a efectuat in 5 judete !!! Doar jaful din 5 ( cinci ) judete l-a interesat pe domnul prim ministru. De parca in tarisoara aceasta paduri ar fi doar in cele 5 judete. Gurile rele zic ca nu putea mai mult deoarece se zarea ba o singura parte anatomica a socrului ,ba o freza de ministru ,ba o mustata de aliat la guvernare.
Si ca sa nu ascundem adevarata armonie interetnica in materie de ….paduri ,incep prin a te informa ca prefect al judetului Harghita intre anii 2001 – 2004 ,a fost actualul ministru al apararii Mircea Dusa.. Culmea ironiei absolvent de liceu Silvic !!
Pentru ca sunt generos , uite : „după anul 2000, în judeţele Covasna şi Harghita s-au valorificat ilegal circa 4 (patru) milioane mc masă lemnoasă! Dar vinovaţii nu au fost aflaţi, nimeni nu a fost tras la răspundere. Scriam recent despre atare ilegalităţi săvârşite în pădurile din Bazinul Gheogheni, despre un miting pe această temă organizat în comuna Joseni, tocmai urmare a ilegalităţilor săvârşite de organele locale, respectiv de comisia locală de retrocedare. Despre Bazinul Gheorgheni unde, încă din anul 2002, Garda de Mediu constata şi sesiza instituţiile abilitate ale statului despre furturi masive de masă lemnoasă prin tăieri ilegale. Se comunica furtul a 10.913 mc, faptul că existau aprobări pentru tăierea a 3.700 mc, dar s-au tăiat 7.800 mc; rezultat al acestor exploatări a urmat o… doborâtură de vânt, evaluându-se o pagubă de 42.000 mc, dar doborâtura se dovedise o exploatare tip ,,ras” pe 150,7 ha, apoi pe alte 219,9 ha, iar pentru 30.000 mc s-au întocmit acte false pentru valorificare… Şi că toate acestea au dus într-un final la exploatarea ilegală a circa… 200.000 mc masă lemnoasă, cantitate ce a fost valorificată cu numai 150.000 lei vechi/mc buştean pe picior, când preţul pe piaţă depăşea milionul, prin firme particulare din zonă, de sub tutela lui Melles Elõd, actualul şef al Ocolului Silvic Privat Gheorgheni, fost în aceeaşi funcţie la Ocolul Silvic de Stat Gheorgheni. Cam în acest mod s-au derulat ilegalităţile în comunele Joseni, Ciumani, Suseni, Lăzarea, Ditrău, Tulgheş, ca şi în municipiile Gheorgheni şi Topliţa. Şi lucrurile nu au intrat în legalitate nici până astăzi, oamenii sunt nemulţumiţi că nu şi-au primit pădurile înapoi. Nici măcar cele rase. Bazinul Gheorgheni poate fi lesne comparat – şi astăzi – cu un uriaş… gater!” Integral :http://ecosapiens.ro/forum/topic/corruptie-si-corrupti-fora-nici-o-remuscare
Asa ca acuma poti intelege ce inseamna de fapt libertatea de a taia copaci din paduri private de sub 10 ha , conform noului Cod al jafului Silvic .
La momentul respectiv nu se vorbea despre distrugerea paraielor de munte pentru eco- crimele ,numite micro-hidrocentrale , sau despre balastierele care distrug totul in aval ( flora si fauna) nu pentru ca nu existau , ci pentru ca nu aveau curajul sa aduca in fata opiniei publice ( NESPALATE PE CREIER !!!) , distrugerile facute.
Si pentru ca se foloseste ,termenul „sa-ti desenez” ,sa vezi „dragostea pentru paduri ” din judetele mentionate,si nu numai.
http://www.hotnews.ro/stiri-mediu-20116006-harta-interactiva-unde-disparut-4-300-hectare-padure-decurs-sase-ani-judetul-harghita-imprejurimi-studiu-caz-baza-imaginilor-din-satelit.htm
Asa ca ,daca in minutul doi , nu trimiti o depesa la DNA sau la cancelaria Primului Ministru ,despre grozaviile pe care tocmai le-ai citit,nu esti decat un biet postac ,iar cei ca tine ,sunt tratati pe sararie cu un singur cuvant :sictir !
Trei carute de lemne? Aici gresiti poate nu stiti.Problema nu ar fi lemnele ci acest rau care sustine viata pe aceasta vale de sute de mii de ani.Odata captat eu unul cred ca nu mai putem face nimic.Noi oamenii simpli nu putem si nu avem voie sa luam nimic din ce nu este al nostru.Acesti oameni capteaza un rau intreg trecandu-l peintr-un tub.Cm va arata valea dupa montarea tuburilor? Voi ati fost sa vedeti ce frumos este acest rau acum?Atat de mari sunt interesele de nu reusiti sa vedeti sau nu vreti.Ma simt rusinat ca sunt contemporan cu voi.Pacat.
sa fii rusinat ca un om a ramas paralizat ca urmare a actiunii unor bezmetici eco-teroristi. valea aceea frumoasa am vazut-o pe cand nici tac-tu nu avea coiul in care sa te legene. iar discutia este despre banii veniti din afara tarii pentru a plati dezaxatii sa lupte impotriva intereselor Romaniei. cand va functiona centrala nucleara de la Paks sa te vad fiindu-ti rusine ca esti contemporan cu propria-ti prostie (sper ca nu si ticalosenie).
Am văzut valea aia de foarte multe ori. În primul rand nu va fi captata toata apa de pe vale ci doar 15% din debit. În al doilea rand nu am văzut nici un ecologice protestând când Hidroelectrica făcea astfel de captari chiar în interiorul Parcului Național Retezat nu într-adevăr zona de dezvoltare durabilă. În al treilea rand constat cu stupoare îngrijorarea unor orășeni și bucuria sătenilor că în sfârșit cineva face o investiție în localitatea lor uitată de lume.
Lucrurile stau in felul urmator: Foarte multi oameni de buna credinta, sunt indusi in eroare de campaniile mincinoase ale ecologistilor care arunca in spatiul public teme false. In anii ’90 Hidroconstructia facea captari de vai in Retezat, chiar in zona protejata cu binecuvantarea Academiei Romane. Nici picior de ecologist nu a calcat pe acolo. Nici un greenpeace nu a luat atitudine. Cred ca am fost atunci singurul care am semnalat gravele incalcari ale legislatiei de mediu.
Un articol aici:
http://www.romanialibera.ro/special/documentare/parcul-national-retezat–refuzat-de-europa-87966
Altul din pacate nu se mai gaseste pe siteul evz dar poate fi citit aici.
http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1239593-academia-romana-aprobat-nou-proiect-ecologic-devastator.htm
In cazul de fata insa, sunteti victimele unei dezinformari grosolane puse la cale de oameni care incerca sa distraga atentia de la un proiect mult mai periculos pentru Romania, centrala atomica din Ungaria construita cu bani si tehnologie ruseasca. In cazul de fata investitia va fi compusa dintr-o captare realizata in zona de dezvoltare durabila, captare de mal, care va lua maximum 15 la suta din debitul vaii. Morile de apa de pe vremuri, care functionau si in satul Coroesti luau mai multa apa de pe vale. Microhidrocentrala va fi construita la intrarea raului in sat, deci intr-o zona antropica, fara sa afecteze padurea virgina (de fapt o pasune impadurita) din Retezat. Un alt MHC va fi construit la iesirea din sat tot intr-o zona vecina cu gospodariile care oricum isi deverseaza canalizarea si apele uzate in „raul virgin”. Pe langa cele doua MHC-uri firma intentiona in acelasi proiect sa realizeze o pastravarie. Asta insemnau cateva zeci de locuri de munca intr-un sat in care oamenii traiesc de pe o zi pe alta din cresterea animalelor. Campania pornita de ecologisti era legata de marile defrisari din Retezat, construirea MHC-ului fiind doar un pretext ca sa existe si ceva real acolo in conditiile in care defrisarile sunt absolut iluzorii, inexistente.