de Ștefan Ciocan

Ieri s-au împlinit 25 de ani de la Duminica Orbului, acea zi din anul 1990 în care Ion Iliescu își legitima lovitura de stat din 22 decembrie 1989, printr-o covârșitoare susținere populară, în urma unui scrutin electoral.  Într-adevăr, viitorul României a fost atunci decis orbește  de o masă de manevră electorală care habar nu avea ce votează, fiind pe de o parte lipsită de tradiția exercițiului democratic al votului, pe de altă parte manevrată de o uriașă mașinărie de propagandă formată din eșalonul al doilea și al treilea al PCR, transformat peste noapte în FSN.
Să ne amintim doar de minciunile pe care a fost clădită noua Românie, o Românie pe care toți o vedeau mai bună, mai prosperă și liberă să-și hotărască singură soarta. Lucrurile nu s-au întâmplat însă așa cum sperau oamenii. Și totuși, doar o mână de studenți și intelectuali au înțeles că România nu s-a așezat apăsat pe drumul democratic, ci levitează undeva între dictatura lui Ceaușescu și Perestroika  lui Gorbaciov. În lipsa unei televiziuni libere, care să informeze corect națiunea, Iliescu a lansat cea mai ordinară diversiune: „Golanii din Piața Universității”. În paralel cu discreditarea mișcării populare din București, a mitingului maraton organizat de Liga Studenților, prin țară, mașina de propagandă comunistă „confiscată” de Ion Iliescu și al său FSN povestea despre tineri drogați, despre oamenii beți și femeile de moravuri ușoare prezente în mijlocul protestatarilor. În satele din Moldova și Bărăgan erau duse, cu mașini străine, femei vârstnice frumos îmbrăcate și coafate și plimbate „pe la marginea holdelor”, ca la circ. Oamenilor din mediul rural, curioși din fire, li se explica că respectiva „cucoană” este fosta moșieră venită să-și ia înapoi pământul și restul averii.  De aici s-au născut cozile la urne, de oameni care veneau să „nu-și vândă țara”, să voteze împotriva moșierilor, pentru pământul lor, pentru „Domnu’ Iliescu care a mâncat cot la cot  cu ei  salam cu soia”. În paranteză fie spus, la 25 de ani de la Duminica Orbului, cea cu alegerile, mulți români se bucură când mai prind o bucățică de soia prin ceea ce comercianții vând ca salam. Ceilalți doi contracandidați ai lui Iliescu nu au avut nicio șansă în fața fostului activist comunist. Ioan Rațiu și Radu Câmpeanu, reprezentând PNT CD, respectiv PNL, nu au avut timp nici să tragă aer în piept.  Deja au fost sufocați de Iliescu și securiștii sau activiștii PCL ale căror privilegii le-a garantat multă vreme. Cele două victime sigure nu au avut în spate nici activiști, nici organizații puternice, capabile să scoată lumea în stradă în urma unor manipulări, ci doar dorința de schimbare  a lor și a puținilor susținători. Duminica Orbului din 1990 a fost ziua marilor certuri în familiile unde copiii sau tinerii, sătui de comunism, luptau cu vechile mentalități ale părinților, determinându-i să aleagă calea occidentală. Nu a fost însă așa. Iliescu a câștigat atunci alegerile cu 85 la sută, aruncând practic România sub controlul fostelor forțe comuniste care se regrupau undeva în zona de influență a Rusiei. Oamenii care au înțeles pericolul s-au regrupat în Piața Universității, încercând să atragă atenția lumii cu privire la derapajele democratice ale lui Ion Iliescu și a regimului pe care îl păstorea. Pe lângă cei doi contracandidați ai săi la fotoliul prezindențial, cel mai mare dușman al lui Iliescu era punctul 8 al proclamației de la Timișoara care prevede  lustrarea foștilor activiști PCR, adică a întregii echipe cu care Ion Iliescu a preluat puterea din mâna lui Ceaușescu.  A urmat mineriada, și viața într-o țară care după 25 de ani nu și-a regăsit  încă  traseul european și cu adevărat democratic.