Dizolvați, că și vremea dizolvării trece

dizolvare partideIa să răsfoim noi Legea partidelor politice (14/2003) și să ne aplecăm înțelegerea asupra Art. 46 (1) unde legiutorul a prevăzut faptul că: “Un partid politic se dizolvă pe cale judecătorească în următoarele condiţii: a) când se constată încălcarea prevederilor art. 30 alin. (7) şi ale art. 40 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, republicată, de către Curtea Constituţională, precum şi ale art. 3 alin. (3) şi (4) din prezenta lege; b) când scopul sau activitatea partidului politic a devenit ilicită ori contrară ordinii publice; c) când realizarea scopului partidului politic este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice; d) când partidul urmăreşte alt scop decât cel care rezultă din statutul şi programul politic ale acestuia.

Hopa!

Mai este necesar să facem o listă cu membri de vază ai partidelor parlamentare din România care au primit condamnări la închisoare cu executare și deja le execută? Sau cu cei care au deja o condamnare cu executare dată în primă instanță și care acum fac gălăgie pe la televiziuni, îndemnând la destabilizarea instituțiilor statului de drept, în așteptarea condamnărilor definitive? Nu-i mai pomenim pe cei care acum sunt în faza de urmărire penală su prin tubulatură în așteptarea judecății – ei sunt inocenți până nu se pronunțî un judecător cu privire la inocența lor.

Dar cred că este cazul să ne reamintim discuția dintre fostul ministru de Interne al fostei USL Ioan Rus și Victor Paul Dobre de la tentativa de lovitură de stat din vara anului 2012. Cea dată în cinstea primei încarcerări a lui Adrian Năstase. Atunci Ioan Rus i-a spus lui Victor Paul Dobre, pe 4 august, într-o discuție despre listele electorale, că el a anunțat că nu semnează “niciun singur om în plus sau în minus”, pe motiv că “eu chiar nu vreau să-mi petrec bătrânețile în pușcărie!”. De altfel Victor Paul Dobre a dat diagnosticul a ceea ce era Uniunea Social Democrată în momentul în care îi spunea unui anume „Vlad” că „Vela, ăla de la Prahova și Fenechiu m-au făcut zob” și că se pregătește „o nebunie întreagă”. Acel “Vlad” l-a întrebat dacă nu ar fi mai bine “să fugă din acest grup infracțional organizat”?

Ei bine, această afirmație, coroborată cu sentințele de închisoare cu executare primite de către membri marcanți ai “grupurilor infracționale organizate” care au cam devenit partidele (unele definitive, altele în curs de definitivare în diverse instanțe), coroborate cu toate scandalurile prin care au fost epurați unii din “mult prea cinstitele guverne” Ponta (nu mai puțin de 14 miniștri sau tentative de miniștri pe parcursul într-un singur an), cu prevederea Art. 46 (1) b) “când scopul sau activitatea partidului politic a devenit ilicită ori contrară ordinii publice”, este clar că a venit vremea să cerem ca litera și spiritul legiii să fie respectate. Și, fie aceste partide se curăță de infractori, fie cerem justiției să le dizolve.

Ne gândim, în umilința noastră de alegători și contributori la bugetele statului că, liderii acestor partide și sponsorii lor din umbră, în loc să tot încerce să-și forțeze propriii parlamentari să voteze diverse amnistii și grațieri, să stea să coacă în miez de noapte diverse ocolișuri ale legii, mai bine ar face să se preocupe de reintrarea partidelor lor pe făgașul legal al scopului pentru care aceste partide au fost create. Aceasta este adevărata liniște de care are nevoie România: respectarea legilor de sus până jos.

(Scris pentru Academia Cațavencu)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Țara bizonului liniștit și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Dizolvați, că și vremea dizolvării trece

  1. calinakimu zice:

    Realitatea este ca structural TOATE partidele politice sunt generatoare de coruptie. Ce le deosebeste…este accesul la sursele de imbogatire. Cine a ajuns in proximitatea acestora nu a furat…a JEFUIT.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s