Imediat după decembrie 1989 mi-am zis: gata, suntem la o cotitură, nimic nu se mai poate schimba, România este pe drumul cel bun. Cotitura am văzut-o cu ochii mei: ședință de constituire a CFSN în intreprinderea unde lucram (să existe continuitate, tovarăși) și cooptarea studenților în consiliile facultăților, cu un cuvânt hotărâtor de spus, de așa manieră încât toți asistenții universitari și lectorii au ajuns curând profesori după ce și-au mazilit șefii de catedră, osificați în funcția de profesori. Vă sună cunoscută partea cu osificarea în funcții? Asta până când n-a mai fost așa de multă nevoie de cuvântul studenților în acele consilii – așa că reprezentanții studenților au fost “obeidificați”.

M-am lăsat de inginerie și m-am făcut jurnalist. Asta imediat după “cotitura” cu venirea minerilor la București din ianuarie – februarie 1990 (veniți să-l apere pe Iliescu de sula-n coaste vârâtă de Coposu), cu care cică ar cam trebui să ne reconciliem.

Ca jurnalist am participat personal la cotiturile din 15 martie și 13-15 iunie 90. Din prima a renăscut SRI ca Pasărea Phoenix din cenușa Securității, în a doua și-a călit calitățile pe care le-a diversificat cu brio la “cotiturile” de la debarcarea lui Petre Roman, devalizarea Bancorex, spargerea embargolului pe Clisura Dunării, Afacerile Țigareta (câte or fi fost ele), mineriada din 99 șamd. Era o vreme când orice acneic dorea să ajungă ofițer SRI. Și ce înțelegea el din această afacere? Că este o afacere din care după un an sau doi ieși cu o bază de date despre firme și te faci consultant economic. Cam așa funcționau lucrurile prin anii 90. Și nici nu vreau să-mi amintesc cum funcționau pe vremea lui Adrian Năstase când se încălecau secreții care mai de care să comită câte un dosar, sau o arestare în plină stradă. Dacă-i ordin, ca de voie bună.

Ce să ne mai ascundem după degete, relaţiile interlopilor cu politicienii, magistraţii, serviciile secrete, şefii poliţiei şi ai administraţiei statului au o lungă şi glorioasă tradiţie. Păi, după Decembrie 1989, cine să fi știut mai bine cum se face un ban necinstit dacă nu milițianul pus să-l păzească pe bișnițar? Uite așa, de la primul milițian, întovărășit cu vreun viitor bancher (funcționar al băncilor de stat care mai puteau să scoată niște “verzișori” sau “mărcuțe” pe piață, să fie vândute la colțul străzii), care și-au pus la punct o rețea de vânzători de valută, pasul până la primul politician care să treacă prin noul Parlament o lege a regimului valutar șamd a fost ușor. “O mână spală pe cealaltă și-amândouă rămân curate”, s-a transformat în “eu știu despre tine, tu știi despre mine, numai împreună ne merge bine”. Aceasta este povara pe care o ducem în cârcă, așa ne-am procopsit cu o mafie interlop-secreto-politico-economică și cu obrăznicia bandelor criminale care controlează strada, orașe, sectoare industriale și, deseori, chiar statul.

Duduienii, Sadovenii, Toboșarii, Corsicanii, Gemenii, Cămătarii, Gigi Ursaru, Răgălie, Gigi Boeru, Fane Spoitoru, Nicu Gheară, Sile și Nuțu Balint – atâtea nume și tot atâtea fapte penale și legi batjocorite de către niște “legi” nescrise ale unei lumi extreme și obscure. Când sunt încolțiți dau cu pumnul sau scot armele albe (cuțitul, șișul, șuriul, săbiile ninja) sau chiar pistoale și mitraliere de ultimă generație – se știu apărați de banii negri scurși în buzunarele celor pe care i-au sponsorizat.

Ori, altă povară pe care o ducem este faptul că doar din patru în patru ani, în preajma alegerilor, apar ca din senin lepădate prin mass media rapoarte provenind din mediile judiciare sau dinspre serviciile secrete, care descriu năucitoare structuri mafiote, unde se împletesc tâlhăria, taxa de protecție, răpirile, tortura, racheții și ucigașii plătiți, crima și chiar asasinatele în serie. Trec alegerile, trece și “vânătoarea de monștri”.

Deci, ce anume învățăm noi din acest al doilea episod? Că de la epoca Ceauşescu la cea a lui Iliescu şi Năstase, trecând prin prezidențiabilii Constantinescu şi Băsescu, legăturile clanurilor interlope cu lumea de afaceri, sedrviciile secrete, justiţia şi clasa politică şi-au consolidat trăinicia şi ascensiunea (doar Băsescu ce le-a mai zdruncinat temelia – și rezultatele încep să apară).

Că nu există dosar în care unui nume sonor din mafia clanurilor să nu i se alăture unul din ceea ce ar trebui să fie statul de drept. Că Duduienii, Cămătarii, Fane Spoitoru, Sile Pietroi, Nicu Gheară, Răgălie, Genică Boerică sau Gemenii, Toboşarii şi Bercea Mondialu’ sunt doar câteva branduri faimoase prin conexiunile la cel mai înalt nivel. Că încuscrirea lui Mircea Băsescu, fratele cu relaţii mocirloase al fostului preşedinte, cu Bercea Mondialu’, nu diferă cu nimic de cea a “judecătorului” CCR Toni Greblă cu interlopul Gore Boeru – și nici de alte încuscriri dubioase – care or mai fi existând dar nu au fost încă date pe goarnă. Că mandatele lui Traian Băsescu sunt o victorie și numai prin faptul că s-au scos la iveală aceste legături extrem de periculoase și au început a fi pedepsite.

Că orice nouă inculpare ne arată cum dosarele şi relaţiile sunt transpartinice. Poate reușim și nu ratăm nici această “cotitură”. Că, revenind la firul roșu al problemei serviciilor, din spuma atâtor relații de cumetrie apare și Florian Coldea – asupra CV-ului căruia trebuie să ne aplecăm cu atenție pentru a demonstra că mai este mult până la o adevărată reformă a serviciilor secrete. Asta să nu mai aud opinatorii că ar trebui să iertăm anumite excese ale serviciilor secrete, că și în alte state democratice așa se procedează. Cred că așa se scuzau opinatorii și prin 1920 cu privire la NKDV și prin 1933 cu privire la Gestapo… Că știu exact cum tăceau pe vremea democraticei Securități.

(Scris pentru Academia Cațavencu)