Top 10 acte de neașteptată și uimitoare pocăință

  1. Adrian Năstase își donează averea și se retrage în Chilia lui Arsenie Boca. O mică slăbiciune își păstrează, îi pune termopane.
  2. Victor Ponta își dă demisia și se predă singur la DNA. Organizează la Rahova tradiționalul chef de retragere împreună cu Tata Socru Ilie Sârbu. Se simt atât de bine încât hotărăsc să mai stea vreo 10 ani.
  3. În public, Liviu Dragnea își incendiază lista cu morții-votanți din Teleorman. Își sparge cu ciocanul lui Valeriu Zgonea stațiile sistemului de call center prin care “controla” rezultatul votului și promite că se cumințește. Se desparte de Cătălina Ștefănescu și rămâne cu Bombonica. Chiar dacă separați: el la Jilava, ea la Târgșor
  4. Parlamentul se auto-dizolvă. Înainte, cu majoritate de 120%, votează Legea votului prin corespondență și obligativitatea verificării electornice a votului (amendament introdus de către Dragnea). În uralele celor prezenți, se adoptă legea prin care numărul viitorului Parlament va fi obligatoriu de 300 de parlamentari, Parlamentul va fi unicameral, iar parlamentarii nu se mai bucură de nici o imunitate, chair și pentru declarații politice (amendament introdus de către Gabriela Vrânceanu Firea).
  5. Ion Iliescu se înscrie în PNL și cere școlarizare de 5 ani în Statele Unite ale Americii. Apoi publică în cotidianul România Liberă un material despre mândria de a studia la americani. Va fi surprins auto-insultându-se cu prilejul comemorării a 50 de ani de la Revoluția română: “ești un criminal, dar cine-a stat 5 ani la ruși, nu gândește ca și Bush”.
  6. Crin Antonescu îi cară geanta lui Traian Băsescu timp de 1 an. În tot acest interval de timp tace, se prezintă punctual la slujbă și doarme nopțile. Nu va mai folosi “Londa color” și va încărunți.
  7. Sebastian Ghiță își face partid cu Vanghelie. Vanghelie îi rupe mâna și-l bate cu ea. Constatând că i-a rupt mâna cu ceasul, pentru a nu exista interpretări, se va pierde la el în sector. Va fi dat în urmărire generală.
  8. Călin Popescu Tăriceanu îl înfiază pe Dan Șova de gura lui Vrânceanu Firea, să poată candida la prezidențiale. În sfârșit tatăl va fi de nivelul fiului – doar prost. (Frumos o fi fost în tinerețe)
  9. Voiculescu rămâne benevol în pușcărie și face o celulă de criză cu Fenechiu, Becali și Voicu. Să-l îngenuncheze definitiv pe Traian Băsescu.
  10. Sorin Ovidiu Vântu doarme liniștit alături de Dinu Patriciu. Prin testament îi lasă lui Sebastian Ghiță lista cu toți rakeții îngropați prin dealurile Moldovei, iar lui Doru Bușcu hidrantul și un set de batiste. (Scris și publicat numai în ediția print a Academiei Cațavencu)
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ghinion 100% și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Top 10 acte de neașteptată și uimitoare pocăință

  1. calinakimu zice:

    Din pacate, in cazul acestora, realitatea depaseste imaginatia…Acestia vor continua sa sfideze normalitatea, bunul simt, minima morala…pana si imaginatia. Si aceasta este posibil sa se petreaca cu complicitatea justitiei si cu largul concurs al unui popor care asteapta ca dreptatea sa coboare din ceruri, sau de la moastele sfintilor.

  2. ricamihai13 zice:

    haios, chiar haios, am râs și în seara aceasta 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s