Hackerii nord coreeni îi cer lui Ponta să-și închidă contul de FB

După succesul obținut împotriva studiourilor Sony, hackerii nord coreeni, în numele lui Kim Jong-un, îi cer lui Victor Viorel Ponta închiderea paginii de Facebook. “Nu vreau să fiu confundat cu acest luzăr” – ar fi comentat dictatorul nord-coreean.hackeri

Reamintim faptul că un atac informatic asupra serverelor Sony Pictures i-a pus în pamperși pe șefii acestei companii care au hotărât să anuleze lansarea filmului „The Interview” – o comedie despre asasinarea fictivă a liderului nord-coreean Kim Jong-un. În urma acestui succes, hackerii nord coreeni au prins curaj și au amenințat Palatul Victoria că vor face publice detalii ale chefurilor din Dubai și ale concursurilor de Miss Tineret Social Democrat ținute pe vremea lui Bănicioiu și Negoiță dacă Victor Ponta nu-și închide imediat contul de Facebook.

“Am ajuns de râsul dictatorilor” – ar fi zis Kim Jong-un. “De când s-a publicat anemica notă de plată din Dubai, toată lumea râde de mine că am fost dat dispărut degeaba atâta vreme în timp ce eram în România să-l ajut pe infantilul meu frate. Pon-ta a întinat nobilele idealuri ale celui care organizează și numără voturile la alegeri. Stafia lui Stalin mă tot bântuie de atuinci și-mi bate obrazul zicând că atât tata, cât și bunicul sunt total nemulțumiți” – s-ar fi plâns dictatorul în cercul intim al unei ample demonstrații de bucurie a întregului popor nord coreean ținută cu ocazia victoriei asupra Studiourilor Sony Pictures.

Reacția lui Victor Ponta nu s-a lăsat așteptată. „Nu am capitulat”, a afirmat acesta pentru Antena 3. “Nota de plată din Dubai a fost un incident care nu are să se mai repete. Am suficiente dovezi că la party-urile Miss Tineret Social Democrat a participat chiar Kim Jong-un, nu eu. Atacul împotriva paginii mele de facebook nu este un comportament acceptabil pentru un stat”.

Surse din interiorul Palatului Victoria au confirmat pentru Academia Cațavencu că Legea Big Brother a punerii internetului sub control SRI și a obligativității tuturor posesorilor de terminale internet să-și declare și personalizeze IP-ul va fi justificată tocmai prin acest atac nedemn al hackerilor nord coreeni asupra paginii de FB a premierului. (Scris pentru Academia Cațavencu)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Ghinion 100% și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Hackerii nord coreeni îi cer lui Ponta să-și închidă contul de FB

  1. Ce zici că va face Ponta? Recunoaște faptul că a exagerat ca și în cazul plagiatului ? 😀

  2. calinakimu zice:

    Nu ştiu ce bletem zace pe capul poporului ăstuia să-şi scoată la vedere, de râsul si oprobiul lumii, pe toti găngavii, găgăuţii, fătălăii, prostanacii si zdrentele kaghebiste.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s