De aproape trei săptămâni candidații la președinție ne zâmbesc de pe afișe și ne promit verzi și uscate. În calitate de alegător, cât de cât avizat în ceea ce privește viața politică și legislația României, mă simt jignit de promisiunile politicienilor care cerșesc votul electoratului. Spun „cerșesc” pentru că nici unul dintre candidați nu propune un parteneriat cu românii, ci încearcă să „aburească” alegătorii cu promisiuni care mai de care mai mincinoase.

• Ca să definim de la bun început termenii în care se joacă „meciul” electoral voi cita din Constituție care este rolul președintelui: „Constituția României, Articolul 80 – Rolul Președintelui: (1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. (2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”.

Mă uit pe stradă la toate „reclamele” și mă simt ca la alegerile parlamentare. Toată lumea vorbește despre taxe, pensii, bugete și alte bălării dintre care nici una nu intră in atribuțiile președintelui. Pe scurt, ori toți alegătorii sunt considerați proști, ori se expun pe față viitoarele încălcări ale Constituției. Fie vorba între noi, eu aș zice că amândouă. Legea supremă nu pomenește nimic nici de pensii, nici de investitori sau locuri de muncă, nici de construirea de drumuri și autostrăzi. Constituția nu spune nimic nici chiar de justiție, DNA sau corupție. Aceste subiecte sunt teme false, aruncate în lupta electorală de politicienii (sau consilierii lor stupizi) care ne cred pe toți la fel de proști ca ei. Aproape toate promisiunile candidaților la președinție sunt legate de atribuțiile pe care le are Guvernul. În aceste condiții nu este de mirare că peste cinci ani, electoratul, păcălit acum, îi va reproșa celui care va câștiga alegerile că a promis și nu s-a ținut de cuvânt. Nici nu avea cum să se țină de cuvânt pentru că nimic din promisiunile electorale din această lună de campanie nu intră în atribuțiile președintelui.

Conform Constituției, noul președinte trebuie să fie un mediator între instituțiile statului, un garant al respectării Constituției și al echilibrului între cele trei puteri ale statului: Legislativ, Executiv și Justiție. În România acest rol al șefului statului este aproape imposibil de exercitat. Pentru că nici populația și nici clasa politică nu este pregătită să accepte deciziile majorității electoratului. Legitimitatea Președintelui ca arbitru între instituțiile și puterile statului este dată de votul majorității populației interesate de viața politică. Adică a acelei părți din electorat care merge la vot. Dar în condițiile în care primul cuvânt rostit de obicei de candidații care pierd alegerile este „hoție” sau „fraudă”, cum se mai poate vorbi despre legitimitatea Președintelui și acceptarea lui ca un mediator între puteri și instituții. În momentul în care a pierdut alegerile, în favoarea lui Traian Băsescu, Adrian Năstase vorbea despre două Românii, împărțind poporul între cei care l-au votat pe el și cei care l-au preferat pe contracandidatul său. O astfel de împărțire a României denotă clar inacceptarea hotărârii majorității și implicit inacceptarea regulilor jocului democratic – minoritatea se supune deciziilor majorității.

Cum să medieze noul președinte între un Parlament „infectat” de corupție cu aproape un sfert dintre parlamentari condamnați sau trimiși în judecată și justiție? Sau între un executiv controlat politic de baronii din toate partidele și ei cu un picior în pușcărie și justiție? Prerogativele constituționale ale președintelui nu pot fi puse în aplicare decât într-o țară normală, unde fiecare dintre instituțiile statului funcționează fără amestecul baronilor politici și al magnaților pușcăriabili. Unde candidații la președinție nu trebuie să promită pensii, salarii și locuri de muncă, ci lasă guvernul să se ocupe de administrarea țării, justiția de eradicarea corupției și Parlamentul să facă legi. (Ștefan Ciocan)