Electoratul din România este mult prea misogin și mult prea aplecat spre bârfe pentru a-i acorda credit Elenei Udrea

de Ștefan Ciocan

Aproape în fiecare zi sunt întrebat de prieteni, cunoscuți sau cititori, cu cine voi vota la alegerile din doi noiembrie. Până acum am evitat să dau un răspuns pentru că nu am vrut să influențez în niciun fel opțiunea electorală a cititorilor sau a prietenilor noștri. Dar cum clasa politică din România depășește orice limită a tupeului și nesimțirii, consider că un joc după reguli corecte nu ar fi altceva decât o prostie din partea unui alegător, chiar dacă este jurnalist. În fond este normal ca jurnaliștii, ca și funcționarii publici sau cadrele militare, să aibă simpatii politice, atâta timp cât au drept de vot.

Așadar declar public că în primul tur de scrutin voi vota cu Elena Udrea!

Până să sară să mă înjure telespectatorii televiziunilor lui Voiculescu și Ghiță (bașca Martorii altor candidați), am să explic cele trei argumente care stau la baza deciziei mele de a-i acorda votul în primul tur de scrutin candidatului care se află pe locul trei în sondajele de opinie.

  1. Elena Udrea este singurul candidat în urma căruia au rămas câteva proiecte implementate și multe dintre ele finalizate. În timp ce a condus Ministerul Dezvoltării și Turismului, Elena Udrea a pus bazele domeniilor schiabile din România; a implementat programe de dezvoltare a turismului în Delta Dunării; a început proiectul celui mai spectaculos drum din România, Transalpina; a elaborat, implementat și finanțat numeroase proiecte și strategii în domeniul dezvoltării rurale și urbane, precum și a turismului. În perioada în care Elena Udrea a condus MDRT, România a avut cel mai mare grad de absorbție a fondurilor europene.
  2. Elena Udrea este singurul candidat consecvent în evoluția ei politică. De când a intrat în politică, Udrea a fost un discipol al lui Traian Băsescu și a rămas aproape de președinte indiferent de conjunctura politică din țară. Udrea nu a oscilat între pușcăriabilii din preajma lui Voiculescu și intransigenții din PDL, cum face acum Johannis, nici nu s-a dezis de Traian Băsescu făcând calcule electorale bazate pe propriul interes, cum face Monica Macovei. Ca să nu mai vorbim despre candidați aparent de dreapta care au pactizat de fapt cu marii corupți din PSD și joacă rolul de iepurași pentru un electorat buimac, cum sunt Tăriceanu sau Meleșcanu.
  3. Elena Udrea este o victimă a propagandei antibăsiste tocmai din cauza consecvenței sale. Televiziunile lui Voiculescu și Ghiță și prin ricoșeu de la ei mulți jurnaliști aserviți mogulilor o acuză pe Udrea de diverse hoții. Nimeni până acum nu a putut demonstra că Udrea ar fi furat măcar un pix, sau un pachet de șervețele. În urma administrării MDTR au rămas diverse obiective de la patinoare și săli de sport, la porturi turistice, drumuri, pârtii sau instalații de transport pe cablu. La câți bani au trecut prin mâinile Elenei Udrea, era imposibil ca aceasta să fure fără să lase urme. Pentru cei care se grăbesc să spună că i-a ținut Băsescu spatele, le dau un contraargument. Monica Iacob-Ridzi, o altă speranță a PDL, apropiată de Traian Băsescu și de Elena Băsescu este cu un picior în pușcărie pentru că a fost găsită vinovată de acte de corupție. Băsescu nu a mișcat nici măcar un deget să o ajute. Cum nu a făcut nimic nici pentru fratele său, acuzat și arestat de DNA, o instituție pe care detractorii președintelui susțin că e la cheremul șefului statului.

Din păcate electoratul din România este mult prea misogin și mult prea aplecat spre bârfe pentru a-i acorda credit Elenei Udrea. Este practic imposibil în momentul de față ca o femeie frumoasă, deșteaptă și ambițioasă să primească suficiente voturi într-o societate în care femeile sunt ori obiecte sexuale, ori își găsesc loc doar la cratiță, și respectul față de ele se traduce în „fă Doino!”

Acest articol a fost publicat în Lecturi necesare și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Electoratul din România este mult prea misogin și mult prea aplecat spre bârfe pentru a-i acorda credit Elenei Udrea

  1. doru cu motoru` zice:

    Buna dimineata !
    Ia uite-o si pe mandra romanca Plumb : http://www.comisarul.ro/politic/mandri-ca-suntem-romanirovana-plumb-are-masina-de-_243829.html
    Nu m-ar mira ca masina de serviciu sa-i transporte in canistre combustibilul necesar masinoaiei ; (sau le dau idei ?) 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.