Votant inutil (V-ați făcut logofeţi în ţăr’şoarele voastre personale)

Am stat ca fraierii-n stradă în ’89 pentru noua nomenclatură. Atunci circula o legendă, cum că Bârlădeanu i-ar fi spus lui Iliescu să împartă Partidul Comunist Român în mai multe felii: aici sunt social-democrații, aici țărăniștii, dincoace liberalii, maghiarii musai și ei – iar ce mai apare să fie bine fixat în sistem. Noi credeam că decembrie ăla e un miracol, ei pregăteau prima mare privatizare – a istoriei. Când lumea vorbea despre libertate, ăi mari făceau bani. După ce ne-au învățat să ne urâm, tot ăi mari și-au împărțit industria, agricultura, educația, sănătatea – și-au fixat rente pentru cinci generații, în timp ce muncitorii, țăranii, profesorii sau medicii erau făcuți praf și pulbere. Îți dai seama cât s-a furat din țara asta? Și acum, după cinșpe ani, plătim un euro-cent la litrul de benzină ca să acoperim jaful de la Bancorex: noi plătim, ei au rămas cu averile. Mai plătim, tot în prețul litrului de benzină, drumuri care nu s-au făcut niciodată. Studii de fezabilitate: zeci de milioane de euro – pentru spitale care nu s-au făcut niciodată. Uneori cred că România e o țară virtuală, un joc – Monopoly – în care ăi mari bagă bucăți de carton și scot bani adevărați. Noi suntem popor, ei sunt neamuri. Între timp, noi musai să mergem la muncă.
Copiii pleacă la căpșuni sau la studii înalte sau la masterate – și nu se mai întorc niciodată. Cazul șpăgii de la Microsoft e doar o picătură. Cazul EADS, altă picătură. Și la câte picături or mai fi, vremurile ne ajung din urmă, ca o maree de zoaie. Sunt scârbit. Nu speram într-un paradis, dar nici nu-mi închipuiam că se poate ajunge atât de jos. Nu poți perora cum că pământul României poate hrăni 80 de milioane de oameni – și cu dreapta semnezi vânzarea pământului către străini. Nu te poți lăuda cu resursele de gaz, petrol și aur – și cu o semnătură ss. indescifrabil vinzi toate resursele astea. Mi se rupe deci, de azi, de toată flecăreala asta despre România. Nu mă mai interesează cine iese președinte, care-i la guvernare, dacă-i Est, dacă-i Vest. Sunt pur și simplu zilier. Cetățean cu ziua. Nimea-n drum. Ciuri-buri. Votant inutil. Și mi se rupe, domnilor politicieni, de toată campania voastră electorală; m-am săturat să muşc din iarbă pentru nimic. V-ați făcut logofeţi în ţăr’şoarele voastre personale, niciodată aşa spasme ale derizorului n-au bântuit România.
Îmi spuneţi că-s regionalist sau federalist? – păi voi aţi separat român de român, parte-n parte. Ați separat român de România, acum separați România de lumea civilizată. Dar – țineți minte –: deși doar neamurile voastre mai există pe-aici, deși puteți mânca cu șapte linguri odată, deși nimeni nu vă mai ține piept în țara asta, nu veți învinge. S-a prins şi istoria – proasta – că, deşi printr-un miracol v-a adus pe lume, mai bine vă scuipa la timp şi rămânea fată mare. (Sabin Gherman)

Acest articol a fost publicat în Băga-mi-aș votul! și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Votant inutil (V-ați făcut logofeţi în ţăr’şoarele voastre personale)

  1. calinakimu zice:

    In 89′ n-am iesit pentru nimeni in strada…pentru nici unul dintre golanii care mai apoi au confiscat Romania. Am iesit pentru mine, pentru constiinta mea, pentru toate refularile, acumulate, pentru toate umilintele, nedreptatile, bagate sub pres. Am iesit si am scuturat presul…mi-am facut curatenie in casa.
    Ca ce a urmat poate fi numita marea tradare nationala…sau oricum…numai democratie, stat de drept…NU…este o certutudine.
    Acum…dupa 25 de ani de la acele evenimente EU sunt pregatit sa ies din nou in starda…Cati pot spune asta si chiar… s-o FACA ?!

  2. doru cu motoru` zice:

    Dupa exprimarea neaosa ca la carte a d-lui Sabin Gherman ,iata una mai soft ,dar la fel de precisa :
    http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/o-prioritate-nationala–distrugerea-psd–352362
    DESTEAPTA-TE ROMANE !

  3. doru cu motoru` zice:

    Continuare la postarea de ieri 🙂 …….. pericolul distrugerii statului de drept ,a inmormantarii democratiei ajungandu-se inevitabil la dezmembrarea tarii ( nu exagerez de loc ! ) datorita coruptiei TRANSPARTINICE si a legaturilor primejdioase pentru orice stat , dintre partide si persoane ,respectiv grupari specializate in coruptie ( de toate felurile ) este tot mai prezent.Al doilea pericol ,dpmdv , este atitudinea liderilor de sindicat; care pentru a-si pastra uriasele privilegii ,manipuleaza constient foarte multi oameni , ajungand sa pericliteze si mai mult siguranta locurilor de munca si implicit,siguranta nationala.Un exemplu ar fi Uzinele Dacia. Deja se vad nori negrii ; Maroc si mai ales noul contract ce urmeaza a fi negociat ;lipsa unui drum modern de la Pitesti la granita de vest va cantari in decizia francezilor.Ce decizie ? Retragerea treptata a francezilor de la Pitesti este deja un subiect de analiza la nivelul decizional al grupului. Nemaivorbind despre cum inteleg unele posturi tv sa prezinte „realitatile” din tara. Credeti ca exagerez ? Va rog revedeti declaratiile si actiunile guvernului,in intregul sau,la parlament ,referitoare doar la justitie. Vi se par linistitoare ? Lipsa oricarui program de dezvoltare ,de stimulare a crearii locurilor de munca ; masura antinationala de taiere a sumelor destinate investitiilor ,te lasa perplex.De parca s-a declansat concursul de distrugere a tarii! Asa ca indemnul lui @calinakimu din finalul postarii chiar ar trebui sa devina subiect de discutie.

    DESTEAPTA-TE ROMANE !

  4. doru cu motoru` zice:

    Sper sa „treaca” pe aici si cineva din staful Iohanis si pe urma sa mature pe jos cu duamna 😀 Firea ; care se ocupa enorm ,enorm de copii dansei.De exemplu ,baiatul cel mare ,Tudor ,absolvent de lscoala americana ,cost ,vre-o 40.000 euro ; asta nu l-a impiedicat sa o rasplateasca pe mamuca sa ,facand-o extrem de „mandra” de notele luate la bacalaureat :”Potrivit notelor afişate pe edu.ro, Tudor Ştefan Firea a obţinut nota 1.2 la Limba Română, 5.15 la Istorie şi 3.6 la Sociologie” ,Brava madam !!
    O explicatie de „bun simt’ pentru aceasta „isprava” o au cei de la AC http://www.academiacatavencu.info/actualitate/%C5%9Eoc–fiul-gabrielei-firea-a-picat-bacul-fiinda-a-facut-meditatii-cu-olimpica-grapini–37095

  5. Dan Galatus zice:

    Revin ,ca de fiecare data ,cu o precizare .Desi nu santem multumiti de societatea in care traim (si care dealtfel a ajuns asa si datorita noua ,pentru ca nu am stiut sa ne unim in interese si idealuri) nu facem nimic decat sa criticam fara a da si solutii .Exemplele de corupti sant multiple ,stim ca justitia lucreaza aiurea si adevaratii infractori sant liberi (de fapt problema este doar de perceptie :se aplica litera legii nu spiritul ei .Legile au fost gandite sa pedepseasca infractori ,insa aplicand legea doar in litera ei oferim sanse infractorilor sa scape iar celor care nu au bani de avocati le luam sansa de a se apara corect) stim ca invatamantul a ajuns la cel mai jos nivel ,ca oamenii nu mai dau dovada de civilizatie si totusi nu ne obosim sa gasim solutii .
    Faptul ca santem nemultumiti este bine pe de o parte ,dar daca nu ne trezim si sa propunem altceva ,cat si caile de a face ceea ce dorim ,ne pune tot timpul in situatia de a schimba pe Dracul cu masa asteptand ca altcineva sa vina cu solutiile .Stiu ca aici este blogul unui om de presa iar rolul presei este in primul rand de a latra (adica de a arata ce nu este bine ,de a sesiza probleme) insa eu zic ca ar trebui ca si presa sa fie constienta de un lucru .Oamenii se urnesc greu insa si mai greu se unesc intr-un scop comun . Poate ar fi cazul ,chiar daca si temporar ,ca presa sa devina un liant al unei miscari de protest care nu doar sa critice (asta o face cam toata lumea ,cu sau fara ajutorul presei) ci sa identifice si sa propuna lideri de opinie ,sa sprijine ideile acestora si sa le faca cunoscute .
    PS . Am recitit cele de mai sus si simt ca am expus ceva foarte evident ,ceva ce nici nu ar mai trebui spus intrucat e la mintea gainii …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.