de Ștefan Ciocan

În urmă cu 10 ani, eram într-un ascensor în Casa Poporului, sau Palatul Parlamentului cum îi zice în limbaj postdecembrist, când poporul nici măcar la o casă nu poate râvni, dar Parlamentul și-a tras palat. Înainte să se închidă ușile în lift au urcat trei bărbați, nervoși și asudați. Unul dintre ei îi certa pe ceilalți doi, fiind revoltat că PNL a decis susținerea pentru prezidențiale a lui Traian Băsescu în detrimentul lui Adrian Năstase. Era Dinu Patriciu, omul care se voia a fi eminența cenușie a liberalilor. Pentru Dinu Patriciu și ceilalți doi lideri liberali care-l însoțeau, Puiu Hașoti și Crin Antonescu, prezența în lift a încă două persoane necunoscute a fost insignifiantă. Patriciu era prea supărat că nu a reușit să-și convingă colegii să-l susțină pe Năstase. Odată cu înscăunarea lui Traian Băsescu la Cotroceni a început și declinul unuia dintre mogulii media ai României, care tocmai a scăpat de pușcărie prin deces. Dumnezeu l-a grațiat pe Dinu Patriciu și l-a trimis în loc cu verdeață sau cu multă căldură. Treaba Lui până la urmă ce confort i-a ales magnatului liberal.

Viața lui Patriciu a fost una extrem de tumultoasă, acesta evoluând între planșeta de desen a arhitectului și instalațiile de rafinare ale Petromidia. Din anul 2007 până în 2011 Dinu Patriciu a fost declarat de presa economică cel mai bogat român cu o avere estimată la circa 3,3 miliarde de dolari. Averea uriașă a lui Dinu Patriciu, care se lăuda că a fost primul român ce a înființat o societate comercială după căderea regimului comunist, a provenit în special din afacerile cu produse petroliere pe care le-a desfășurat prin Rompetrol, o companie pe care a cumpărat-o în 1998 și al cărei principal activ era rafinăria Petromidia. Era Patriciu adevăratul proprietar al uriașei sale averi sau era doar o marionetă pusă să administreze banii fostei securități ori a unor agenturi străine cu interese în România? Ținând cont de evoluția magnatului în ultimii 10 ani varianta a doua este mai plauzibilă, pentru că scenariul îmbogățirii, implicării în politică și al decăderii lui Patriciu seamănă destul de mult cu cazul Voiculescu.

Ca și Voiculescu, Patriciu a încercat din toate puterile să controleze viața politică și justiția din România. Și el a investit în presă, devenind la un moment dat unul dintre mogulii care făcea jocurile pe piața media, alături de Voiculescu și Vântu. A pus mâna rafinăria de la Năvodari la un preț de nimic, fiind iertat de Adrian Năstase de datoriile istorice, plata acestora fiind amânată și convertită în acțiuni. Prietenia liberalului Patriciu cu social-democratul Năstase a fost una foarte puternică, cu legături economice solide. Sărăcirea bruscă a lui Patriciu imediat după ce Petromidia a fost preluată de o firmă din Kazahstan poate induce ideea că de fapt magnatul a fost tras pe linie moartă de cei care îl puseseră să le administreze afacerile. Această tragere pe linie moartă a venit în momentul în care Patriciu a fost incapabil să mai controleze liderii importanți din PNL și să ducă partidul pe linia impusă de oamenii din spatele său. De fapt Patriciu a fost artizanul primei scindări a PNL, atunci când partidul istoric părea a câștiga simpatia românilor în detrimentul stângii neo-comuniste. Și tot Patriciu a fost subiectul bilețelului roz trimis de premierul Tăriceanu președintelui Băsescu, căruia îi cerea să intervină pe lângă Procurorul General ca să-i mușamalizeze un dosar magnatului.

Cert este că Patriciu nu mai este. S-a dus dintre afacerile sale, lăsând în spate întrebări, jocuri politice și o avere încă destul de mare, dar va fi la fel de apreciat la ospățul viermilor cum ar fi fost orice om, de la mogul la cerșetor.