de Sabin Gherman

În 1932, Berlinul era cuprins de o furie ciudată: grupuri de „talibani ai libertăţii” devastau redacţiile ziarelor de opoziţie. Gazetarii simţeau pe pielea lor costul opiniei, o ţară întreagă se uita şi nu părea să înţeleagă. Propagandistul era Goebbels şi gândea simplu: „Dacă minţi, să minţi enorm” – înainte cu cinci ani, în 1927, fondase oficiosul Partidului Naţional Socialist, Der Angriff (Atac), bazat pe disperarea unor oameni care nu-şi găseau rostul. În 2014, parcă bucuroşi că nu le mai cere nimeni să-şi amintească, grupuri de români pensionari pornesc în „plimbări ale libertăţii”. La fel ca la nazişti, adevărul e bine coafat: niciun cuvinţel că nu e vorba de libertatea presei, nicio frază că sediul nu era proprietatea Antenelor, nimic despre chiria pe care redacţiile din Casa Presei o plătesc statului de două decenii, spre exemplu. Dar ceea ce se întâmplă relevă şi altceva. În primul rând, mesajul nu e către Traian Băsescu, ci către Victor Ponta – un fel de „vezi ce faci, ai nevoie de audienţa noastră şi ar fi bine să procedezi aşa cum credem noi”. Din acest punct de vedere, Ponta şi-a săpat o groapă decorată cu sclipici şi reflectoare.

În al doilea rând, pensionarii au ieşit la plimbare să strângă semnături pentru pastorul Gâdea? – cât timp va trece până când îl vom auzi, pe modelul Dan Diaconescu, cum că poporu’ îi cere să candideze. Sau îşi va negocia felia chiar cu Ponta? Asta dincolo de – al treilea rând – datoriile pe care le au câţiva la Dan Voiculescu: Mihai Gâdea – 186.000 de euro, Daniel Constantin – 295.000 de euro, Sorin Pantiş – 300.000 de euro. Or, în noul Cod de Procedură, articolul 780 vorbeste despre „procedura terţului poprit” care stipulează că „sunt supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deţinute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente”. Aşa că naivii care au ieşit „la plimbare” au făcut-o din neştiută solidaritate cu spaimele împrumutaţilor.

Şi să nu fim naivi să credem că ambasadele sunt în concediu. „Plimbările” astea sunt împotriva a tot ceea ce, târâş-grăpiş, România a câştigat. Dacă vreţi – din istorie – mare diferenţă nu-i faţă de marşul lui Mussolini. Istoria ne spune că Marșul asupra Romei nu a fost cucerirea propriu-zisă a puterii, ci mai degrabă presiunea pentru preluarea puterii – Bucureşti, august 2012? Preluarea Justiţiei, august 2014? Mussolini vorbea şi el despre economie de piață și libertăţi economice – te uitai la el şi ziceai că-i reformator şi în doi-trei ani ducea Italia pe drumul ruşinos al fascismului…

E clar că în campania asta electorală se discută cu pistolul pe masă. Se va minţi cum nu s-a mai minţit, din ură se va face platformă electorală. O ţară întreagă se va uita la manevrele celor din Bucureşti, – şi dacă va chiuli iar de la lecţia de istorie, din istorie va ieşi.