de Ștefan Ciocan

Stătea badea Gheorghe proptit în bâtă și privea în zare cum se îngrămădeau norii întrecându-se care să treacă primul linia orizontului. Oile pășteau liniștite iar câinii tolăniți la umbră dormeau cu botul pe labe. Cerul era nefiresc de albastru, curat după ploaia care tocmai trecuse. Gândurile ciobanului zburau în neant. Ce ar face el dacă ar fi șeful țării? Nu avea școală pentru așa ceva și nici politică nu știa să facă. Dar nu o fi mai greu să faci politică decât să păzești oile. Oare turma lui nu este tot atât de ascultătoare și oile nu au același nivel de inteligență ca femeile de la APACA sau ăia cu ”IMGB face ordine”. La minerii lui Cosma nici nu se mai gândește, că ăia îs de-a dreptul berbeci.

Badea Gheorghe și-a tras clopul mai pe ceafă și s-a uitat cu drag la oile care pășteau aproape de el. L-ar vota oare mioarele? Normal că l-ar vota! Doar cu cine altcineva să voteze, că alt cioban nu au și câinii nu au dreptul să candideze. Ei sunt apolitici. Ei doar veghează ca nu cumva oile să-și facă de cap sau să nu vină vre-un alt cioban în bătătură și să le sucească mințile. Dar dintre toți berbecii sunt preferații lui. Nu contează că nu produc nicio picătură de lapte. Dar dacă e nevoie își dau și viața pentru el, ciobanul. Cu ei trece peste toate greutățile. Un berbecuț la proțap deschide orice ușă de la APIA la ANSVSA. Și atunci cum să nu-i iubească pe berbeci?

În timp ce gândurile îi zburau undeva departe, treceau peste crestele munților și se opreau pe pajiștea verde și îngrijită a palatului Cotroceni, ciobanul fu trezit din visare de un sunet ascuțit și gutural. Măgarul, cu samarul în spate începu să ragă de mama focului. Baciul s-a uitat înspre copitatul urechiat cu ciudă. A luat un bruș de pământ și a dat după asin cu gândul să îl gonească de acolo. Măgarul răgea și mai tare. ”Evident că ăsta nu m-ar vota!” s-a gândit baciul. Oile speriate de răgetele măgarului s-au îndepărtat de cioban de-a valma, cu berbeci cu tot. Câinii cunoscând obiceiurile asinului nici nu s-au sinchisit să se ridice în capul oaselor de la umbră. Dintr-o dată ciobanul s-a trezit singur pe pajiște, față în faţă cu măgarul. Ridică de jos o piatră și o aruncă în direcția animalului. Măgarul nici nu s-a sinchisit de piatra care l-a lovit. Ciobanul s-a dus spre el și l-a bătut cu un băț. Măgarul răbda și răgea în continuare, iar oile se îndepărtau din ce în ce mai mult, până au dispărut într-o vale cu câinii pe urmele lor. Ciobanul se răzbuna din ce în ce mai mult, lovind și înjurând măgarul, iar urecheatul țipa tot mai tare, dădea din copite și sărea ca posedat de diavol.

Când nu și-a mai văzut aproape turma, ciobanul s-a oprit. Şi-a dat seama că răfuiala cu măgarul a gonit oile în pădure, a îndepărtat câinii și l-a lăsat pe el, ”președintele pășunilor” fără electorat. Măgarul nu avea nici o miză. Era pur și simplu măgar. Scopul său era să care bagaje și să facă gălăgie. El nu cerea voturile turmei, nici încrederea câinilor. El era doar măgar și atât, agasant cu vocea ascuțită, urât, cu urechiile mari și chipul diform, dar util când e vorba despre căratul poverilor pe care nici oile și nici ciobanul nu le puteau duce în spinare.

Această poveste este o fabulă în proză care are o morală simplă. Nu intra în luptă cu cei care nu au o miză asemănătoare ție. Ei nu au ce pierde și vor fi cu atât mai măgari!