În anul de grație 2001, cam prin vremea verii, i-am cunoscut pe cei de la PD Cluj. PD Cluj era ceva ce nici nu exista: președinte era Iuliu Păcuraru, Emil Boc abia ce se inventa, de Daniel Buda nu auzisem, iar Alin Tișe nici nu știu dacă era stagiar la avocatul prieten de familie care avea să mi-l prezinte drept „un tânăr ambițios care vrea să intre în politică și ar avea nevoie de un sfat” (dacă am timp să vorbesc cu el?). La vremea aceea îl cunoașteam pe Florin Stamatian, simpaticul meu vecin de bloc (ginecologul adulat și înjurat în egală măsură de muieretul Clujului pentru talentul în meserie și spurcăciunea de gură) și atât. Rareș Niculescu este cel care m-a căutat – era omul lui Emil Boc și-i trebuia ajutor să-l lămuresc într-o problemă privind Revoluția din Decembrie 1989. Nici nu mai contează cum ne-am împrietenit, contează că am făcut-o și grație acestei prietenii am pus osul și am făcut parte din istoria pe plus a Partidului Democrat – căci aia era atunci. Ca să înțelegeți un lucru despre ce a fost și ce a devenit acest partid: când intram cu Rareș în sediul de pe strada Eroilor, se dubla numărul de membri – iar eu nu eram și nici nu am fost vreodată membru. Dar în 2004, odată cu câștigarea Primăriei Cluj-Napoca, eu nu am mai reușit să intru în sediul respectiv de aglomerat ce era. Și asta în pofida avertismentului lui Traian Băsescu dat în 2003 în fața partidului: “vom câștiga alegerile, închideți partidul” (nimeni nu l-a ascultat, de aceea ieri a murit partidul).

Vorbim despre singurul partid care prin Traian Băsescu și Emil Boc au făcut opoziție acerbă regimului Adrian Năstase, opoziție până la exasperarea incipienței de grup infracțional organizat impropriu numit PSD – îmi aduc aminte cum Ioan Rus se plângea, exasperat de frecvența și incisivitatea reacțiilor deputatului, pe atunci, Emil Boc: “nu mai putem să deschidem nici măcar o cutie de conservă, fără să nu ne fie teamă că nu sare de acolo Emil Boc cu o declarație, cu o critică”. Vorbim despre partidul care a dat de două ori un președinte al României și o dată un premier (și ar mai fi multe de zis: atât despre merite cât și despre gogomănii – dar vorbim despre istoria recentă azvârlită la coș printr-un vot aproape în unanimitate).

Și mai fac un recurs la memorie: campania lui Emil Boc pentru primăria Cluj-Napoca din 2004 și cât de singur era: cum organizam adunări publice și eram numai el și cu mine în sală (ignorat de toți, subestimat cu obstinație, disprețuit), cum din ordinul lui Ioan Rus, pe banii lui și munca mea, o emisiune în direct de la Napoca Cluj Network a fost întreruptă în direct și la o oră de maximă audiență șamd.

Deci am toate motivele să solicit, în mod public, un răspuns la întrebarea: de ce v-ați bătut joc de peste 14 ani de muncă? Căci “unificarea dreptei” realizată ieri s-a făcut cu niște co-parteneri ai PSD, cu co-părtașii tentativei de lovitură de stat din vara anului 2012.

Deci: dragă Emil Boc, dragă Daniel Buda, dragă Alin Tișe, dragă Radu Moisin, dragi membri PDL Cluj, oameni pe care v-am sprijinit timp de mai bine de 14 ani (pe unii vă știu de mici, mici, mici), dacă aveți ocazia să studiați în brațele cui v-a aruncat Vasile Blaga, dacă aveți ocazia să vă rușinați că ați votat să vi se desființeze partidul în interesul unui grup infracțional organizat?

Căci este necesar recursul la istoria recentă, la înţelegerea secretă din vara anului 2012, dintre  liderii USL şi Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, care-și stabilea ca obiectiv desfiinţarea instituţiilor care luptă împotriva corupţiei. Documentul a fost semnat în luna iulie 2012 de către Victor Ponta, Daniel Chiţoiu (pentru că Crin Antonescu își dormea interimatul la Cotroceni) şi Daniel Constantin în calitate de co-preşedinţi ai USL şi Mircea Dogaru din partea Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate. Dacă v-a lovit brusc amnezia și ați uitat, îmi face o deosebită plăcere să vă reamintesc faptul că acest document este dovada că USL dorea să desfiinţeze DNA, CNSAS, ANI şi Curtea Constituţională. Vi se pare cumva că noii voștri parteneri de “dreapta” au uitat de aceste obiective?

Cum scriam pe blogul Sare-n Ochi în 27 iulie 2012: “Şi dacă nu ne desfiinţează Ponta printr-un protocol semnat cu nu ştiu ce sindicalişti oligofreni, sigur ne pierde Antonescu la cărţi într-o noapte lungă de iarnă. Poate că nici nu ar fi atât de rău. Poate că noii „stăpâni” ar fi mai omenoşi şi ne-ar lăsa să mergem la şcoală, să ne instruim puţin, să nu mai înghiţim toate gogoriţele ieşite de pe „coardele” vocale ale unor politicieni iresponsabili şi mincinoşi”. Acum rolul lui Antonescu în pierderea României la ruletă rusească îl joacă trioul Blaga-Johannis-MRU – nici nu mai contează motivațiile lor personale. Mă deranjează că o fac cu complicitatea voastră. Căci eu pe vameșul convertit Blaga n-am dat doi bani de când l-am văzut prima oară, dar în voi am investit încredere și speranță.