de Ștefan Ciocan

Simona Halep a urcat pe locul trei în clasamentul celor mai bune tenismene din lume. Chiar dacă nu a câștigat până acum nici un grand slam, după finala de la Roland Garos, Simona este „regina” tenisului mondial. Ziarele britanice au scris despre tânăra sportivă română: „Sarapova a câștigat turneul dar Halep a cucerit inimile publicului!„

După jocul curajos pe care l-a făcut Simona, doar experiența rusoaicei a înclinat balanța. Ceea ce au scris britanicii am constatat personal sâmbătă dimineață într-o cafenea din Manhattan. Undeva în inima New Yorkului, într-un pub din Time Square câteva sute de oameni au urmărit cu maxim interes finala turneului de la Paris. Americanii sunt cunoscători și iubitori ai sportului alb. Dacă la începutul jocului părerile și simpatiile erau împărțite, după ultima minge câștigată de Sarapova, câteva sute de oameni au rămas triști. Simona Halep a cucerit inimile americanilor.

După meci s-a întâmplat ceva incredibil. Ospătarul care ne-a servit la masă și care a aflat că sunt român a venit să mă consoleze. Clienții de la mesele vecine au văzut asta și au venit la rândul lor să-și arate simpatia față de Simona. Dintr-o dată, fără să vreau am devenit un fel de ambasador al Simonei în acel pub din Times Square. Simpatia pe care americanii o aveau față ce această tânără extraordinară s-a transferat deodată asupra mea, fără ca eu să am nici cel mai mic merit pentru performanța și jocul excelent al Simonei. Eram român, și la mii de kilometri de țară nu mi conta decât că făceam parte din aceeași națiune cu Simona. Deodată România a devenit o țară simpatică, românii au devenit la rândul lor simpatici! Șeful localului personal a venit să mă consoleze pentru finala pierdută de Simona de parcă eu aș fi fost antrenorul sau impresarul ei. „Este o sportivă talentată, o așteptăm la Flushing Meadows unde precis are să facă un rezultat excelent. De ce nu să câștige aici primul turneu de grand slam din carieră?!”, îmi spunea omul pentru care dacă nu ar fi fost Simona nu aș fi fost decât un simplu client, dar așa am devenit un prieten. Am plecat din local cu mult timp după ce s-a încheiat transmisia jocului. Toată lumea m-a privit cu simpatie și mulți, necunoscuți, mi-au strâns mâna felicitându-mă.

Am plecat bulversat! Evident nu aveam nici un merit pentru performanța Simonei, nu meritam felicitări, nu meritam atenție. Eram doar un cetățean dintr-o țară aflată la marginea Europei, condusă de un premier plagiator și un parlament cu mulți potențiali pușcăriași în fotolii. Eram dintr-o țară în care salariul mediu pentru o lună este mai mic decât cel pentru o săptămână în SUA. Simona a șters aceste diferențe.

Nu am fost mândru că sunt român, pentru că ar fi fost o ipocrizie din partea mea să mă mândresc cu munca acestei minunate „fetițe” din România. Dar m-am bucurat pentru Simona. Peste cele câteva zeci sau sute de mii de euro pe care îi câștigă din tenis, această uriașă energie reprezentată de simpatia unei întregi lumi poate fi un impuls magic pentru marea performanță.

În acea dimineață de iunie, în Manhattan, eu am fost doar un paratrăsnet prin care s-a descărcat o uriașă simpatie de care Simona se bucură printre iubitorii tenisului din SUA. Câți români nu au trăit aceeași experiență când Nadia Comăneci privea siderată spre o tabelă de marcaj care nu putea tehnic să afișeze nota 10 pentru că nimeni până la ea nu atinsese perfecțiunea în gimnastică? Sau câți compatrioți nu au fost felicitați, fără să aibă nici un merit, pentru golurile înscrise la Mondiale, de Hagi sau alții din generația de aur!? Sunt convins că mulți! Sportul, mai mult decât orice, naște simpatii și energii uriașe și se bucură de un interes maxim. Fiind atât de vizibil, sportul reprezintă un mod eficient de promovare a unui brand, fie el și de țară. Din păcate pentru România, cu mici excepții, nici sportul nu ne scoate din anonimat.

Performanța Simonei este magică, dar reprezintă aceea floare, care nu va aduce niciodată primăvara.

Pentru câteva ore România a fost în centrul atenției mondiale datorită Simonei. Am fost și a doua zi în cafeneaua din Time Square. Nu mă mai cunoștea nimeni. Era normal să nu mă mai cunoască! România redevenise acea țară mică, aflată undeva la marginea Europei, condusă de un premier  plagiator.

Până când o nouă performanță a Simonei sau altui sportiv minunat ne va scoate din nou, pentru câteva ore, din anonimat.