Ce avem noi aici?Păi, noi aici avem, în clar, cu dovezi de netăgăduit, o clasă politică cu apucături penale. O clasă politică care ignoră în mod constant interesele propriilor cetățeni, în interesul propriului buzunar. Care se consideră, din 4 în 4 ani, că este îndreptățită să năvălească peste România ca peste o țară pe cale de-a fi cucerită și jefuită.

Toți nemernicii politici și afaceriștii de cumetrie aflați în conexiune cu ei, care sunt în sfârșit prinși la furat că se vrea, nu că se mimează lupta împotriva corupției, ne dovedesc că ei sunt singura piedică în calea unei Românii prospere. Niște indivizi care prostesc din gură și care se reprezintă doar pe ei și interesele lor.

Din anii 90 s-au dus chitiți pe acest sistem al mimării reprezentativității, al mimării legilor (bune doar pentru căței), al mimării egalității de șanse – când, de fapt, și-au însușit România cu tot cu locuitori. Li s-a părut normal să se considere poporul și să-și însușească bunul întregului popor, oricum, nu mai aveau în fața cui să dea asocoteală. Și la fel de normal li se pare și acum. O mică dovadă o aveți în normalitatea solicitării și acceptării de foloase în numele partidului, în firescul situației pe care-l invocă președintele arestat al Consiliului județean Cluj, Horea Uioreanu. Dar să nu cumva să credeți că este un caz singular. Alții n-au fost prinși numai din cauza faptului că au furat pe vremea în care se mima justiția. Pe vremea în care sistemul de legi din România și cei puși să le aplice a fost infestat de rețele de familie puse să vegheze (vorba lui Cătălin Voicu, senator PSD și general SPP infractor, actualmente pușcăriaș) “capetele tunelului” – adică ce ar intra în malaxorul justiției și ce ar ieși de acolo (fie mai curat, mai nevinovat, fie desființat pentru totdeauna, după cum consideră sistemul prieteniile sau antipatiile). Însuși El, Adrian Năstase, era convins că, dacă faptele sale penale ar fi descoperite, va reuși să se sustragă răspunderii penale. Doar El era Statul – i se dăduseră asigurări, avea garanții ferme că justiția este „a lor”. Amintiți-vă întreaga gamă de inginerii juridice pornite în vara anului 2012, odată cu arestarea sa, și care se mențin în formă continuată cu cât i se apropie funia de par și lui Dan Voiculescu, amintiți-vă cum nu sunt ei la putere deși sunt la guvernare și au o majoritate parlamentară zdrobitoare de 2 ani, “până când nu au Justiția”.

Ca o plasă de păianjen, “România” croită de Ion Iliescu și dusă la desăvârșire de către Adrian Năstase a acaparat toate domeniile vieții publice, alimentând și întreținând nenumăratele canale ale corupției. Pe acest model s-a dezvoltat și capitalismul de cumetrie care numai economie de piață nu este, ci terenul de joacă al speculanților din afaceri și din politică. Numai să dispară banii din bugetele statului, sau măcar accesul discreționar la aceștia, și 99% dintre marii oameni de afaceri români dispar și ei. Și-și iau și politicienii cu ei.

Și ajungem la esența a ceea ce se întâmplă zilele acestea: toată lumea se unește cu toată lumea și singurul liant al fuzioniștilor este ura față de Traian Băsescu. Că li s-a distrus lanțul slăbiciunilor, acela în care ei își acordau, situați de-asupra legii, favoruri mutuale pentru a-și menține standardele luxoase de viață, indiferent de climatul economic.

În această mlaștină s-a lăsat atras, din nou, edilul Sibiului, Klaus Johannis. Pentru a atrage un dram de respectabilitate, circul politic din România are nevoie de imaginea lui “nemțească” de om serios, muncitor și modest. Asistăm la o nouă potemkiadă politică – din spatele fațadei onorabile (până când nu va fi făcută praf mediatic), dar tot despre cine va goli vistieria țării va fi de fapt vorba. Accesul la banii publici și la rezervorul de funcții plătite de către stat îi mână în luptă.

Ca și la prima sa apariție ca speranță a Varanului, Mitomanului și Adormitului, Iohannis nu este altceva decât unealta prin care sistemul politic vrea să scape de trădătorul nobilelor idealuri ale devalizării bugetelor statului, cel care și-a trădat tovarășii prin susținerea ideii reformării țării. Indiferent de cât de prost definite au fost aceste reforme, ele au lovit inima sistemului ticăloșit, au început să destructureze rețelele de familie, au început să ne arate potentații zilei în fundul gol: rapaci, lacomi și mânați doar de propriul interes.

Johannis are toate șansele să placă populației. Asta până nu va fi demontat bucată cu bucată de către foștii săi tovarăși – până ce din „neamțul” civilizat va rămâne doar țiganul.

Oamenii au nevoie de iluzii – de evadare din cotidian – și li se va da. Nu este nici prima, nici ultima dată.