de Ștefan Ciocan

Sătui de sloganul pesedist „USL trăieşte!”, liberalii l-au resuscitat pe Caragiale. Ieri am asistat la actul final al „Scrisorii pierdute”. Aşa ar arăta celebra scenă de final adaptată după „nenea Iancu”.
Gligor: Venerabile neică Mirceo! În împrejurări ca acestea (mişcat), micile pasiuni trebuie să dispară.
Moloţ: Ei, aici mi-ai plăcut! Bravos! Să trăieşti!
Gligor: În sănătatea venerabilului şi imparţialului nostru prezident, Moloţ! (Urale şi ciocniri.)
(Carmen vede pe Cetăţeanul turmentat în grămadă, ia un pahar şi merge de i-l oferă.)
Cetăţeanul: În sănătatea coanii Eleonora! Că e (sughite) damă bună! (ciocneşte cu ea: ea-i strânge mâna din toată inima. Urale, ciocniri.)
Gligor: (lui Balint încet) Să mă ierţi şi să mă iubeşti! (expansiv) Pentru că toţi ne iubim ţara, toţi suntem români!… Mai mult, sau mai puţin oneşti! (Balint râde.) În sănătatea iubitului nostru vicepreşedinte! Să trăiască pentru fericirea judeţului nostru! (Urale, ciocniri.)
Moloţ: (luând un pahar şi trecând în mijloc foarte vesel) Ei, aveţi puţintică răbdare!… Nu cunosc vicepreşedinte eu! Eu n-am vice! Eu am prietin! În sănătatea lui Tibi, dragă! Să trăiască pentru fericirea prietinilor lui! (sărută pe Tibi, apoi pe Carmen. Tibi sărută mâna lui Carmen.)
(Urale, Arion între alegători, cu Costel Avram şi Armăşescu le povesteşte încet, făcând gestul cu clopoţeii; la dreapta, în fund, Ţîmpău, Cetăţeanul turmentat, jurnalişti şi cameramani. În stânga Carmen, Balint, Moloţ cu alţi alegători. În mijloc Gligor.)
Gligor: (foarte serios, vorbind rar şi sacadat) Fraţilor! (toţi se-ntorc şi-l ascultă.) După lupte seculare, care au durat aproape 10 ani, iată visul nostru realizat! Ce eram acuma câtva timp înainte de USL? Am luptat şi am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! Ieri bigotismul, azi liber-pansismul! Ieri întristarea, azi veselia!… Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituţional!
Ţîmpău: Curat constituţional! Muzica! Muzica!
Nu-i aşa că „nenea Iancu” este singurul care mai trăieşte?