de Ștefan Ciocan

Un studiu sociologic arată că în România nevoile primare ale populaţiei sunt, în ordine: Sănătatea, Banii şi Dragostea. Bineînţeles cu banii se pot obţine hrană, adăpost, confort, îmbrăcăminte, distracţie. Unul dintre modurile de a atinge aceste obiective este să fii bogat. După cum există oameni bogaţi şi oameni săraci, tot aşa există şi ţări bogate sau ţări sărace. Diferenţa dintre ţările bogate şi cele sărace nu constă în vechimea lor. Acest fapt poate fi dovedit dacă dăm exemplu state precum India sau Egiptul care există de mii de ani, dar sunt sărace. Spre deosebire de acestea, sunt ţări ca Australia, Noua Zeelandă, care în urmă cu 150 de ani erau necunoscute, iar astăzi sunt dezvoltate şi bogate.

Nu este nici inteligenţa oamenilor cea care face diferenţa între bogăţie şi sărăcie… Acest fapt este demonstrat de studenţii din ţările sărace care învaţă în ţările bogate şi obţin rezultate remarcabile în domeniile pe care le studiază. Un alt exemplu poate fi văzut la managerii din ţările occidentale care vizitează România. Vorbind cu ei ne putem da seama că nu există nicio diferenţă intelectuală notabilă între aceştia şi managerii de la noi.

În sfârşit putem spune că nici rasa nu face diferenţa între săraci şi bogaţi. În ţările Europei Occidentale sau în SUA putem vedea cum „leneşii” (hispanici sau africani) demonstrează că sunt forţa productivă a respectivelor state. Diferenţa dintre ţările bogate şi cele sărace nu este legată nici de resursele naturale pe care acestea le posedă. De exemplu Japonia, care are un teritoriu mic şi muntos care nu este deloc potrivit nici agriculturii, nici creşterii vitelor şi nici nu are petrol sau minereuri este a doua putere economică mondială. Teritoriul său este ca o mare fabrică ce importă materie primă din toată lumea, o prelucrează, iar produsul rezultat este exportat apoi în toată lumea, acumulând în acest mod bogăţia. Mai există şi Elveţia, ţară fără acces la mare, dar care deţine una dintre cele mai mari flote maritime din lume. Care nu are cacao, dar are ciocolata cea mai bună din lume, care în puţinii ei kilometri pătraţi creşte vite şi permite cultura agricolă doar patru luni pe an, deoarece în restul timpului este foarte frig. Dar care are cele mai bune produse lactate din Europa. Şi care ca şi Japonia nu are materie primă, dar exportă produse greu de întrecut. O ţară pe care siguranţa, ordinea şi munca au transformat-o în „casa de bani” a lumii. Şi atunci, ce face diferenţa? Atitudinea oamenilor face diferenţa dintre ţările bogate şi cele sărace. Recent elveţienii au fost chemaţi la un referendum prin care ar fi trebuit să-şi spună părerea referitor la creşterea salariului minim pe economie. Conform proiectului de lege aflat în dezbatere, Elveţia ar fi ajuns ţara cu cel mai mare salariu minim garantat din lume, în jur de 3,300 de euro pe lună. Rezultatele referendumului au demonstrat maturitatea cetăţenilor din Elveţia, care nu s-au arătat de acord cu această creştere istorică a venitului minim. 77 la sută dintre cetăţenii prezenţi la vot s-a opus creşterii salariului. Pentru că elveţienii şi-au dat seama ce povară ar fi această creştere salarială pe umerii angajatorilor. Şi-au dat seama că o asemenea povară ar arunca economia ţării în zona gri a evaziunii fiscale sau ar bloca realmente firmele de bună credinţă cu toate consecinţele de rigoare, cea mai gravă fiind creşterea şomajului. Vă gândiţi oare cum ar fi votat românii, pupători de moaşte şi ahtiaţi după pomeni la un asemenea referendum? Răspunsul la această întrebare face diferenţa între ţările bogate şi cele sărace!