Pentru că: bani, timp de cheltuit, o carieră de realizat. Când nu le ai, critici de dragul criticii

Înțeleg din suma criticilor că „dreapta”, mai ales cea „intelectuală”, este varză. Că “intelectualii” „dreptei” sunt doar niște colportori de glumițe și adresări retarde către ceea ce consideră ei a le fi electoratul. Sunt niște zero care nu cred în nimic decât în dorința de a obține prin acele gumițe cretine și ieftine: funcții, locuri călduțe, bani, favoruri, un cur protector de lins, laude și cultul personalității. Despre cei ai stângii nu aud nimic. Bănuiesc că un “fă” sănătos este mai în trend și mai pe gustul criticilor. Oricum se remarcă încărcătura plină de intelectualism a criticii.

Și îmi permit să trag concluzia, prin comparație, că intelectualii de stânga, întreaga stângă a noastră românească, pe ansamblul ei, stă perfect, rezistă criticii din orice poziție a limbii. Stânga e cool în ferentarismul ei. Ni se zice că cei de stânga cred sincer în hoție și jaful pe care-l practică, singurul argument fiind acela că nu-l neagă, nu se neagă – deci este ok, sunt oameni de treabă, au zis că ne violează, chiar asta fac. N-au zis-o cu aceste cuvinte, ci au promis lapte și miere, dar ei, criticii știu că atunci când unul de stânga zice “lapte și miere”, de fapte le oferă informații despre cum are să le-o tragă prin buzunare în diverse poziții fiscale. Iar criticilor le place să le spui în avans cum vor sta pe funcții, locuri călduțe, bani, favoruri, un cur protector de lins, laude și cultul personalității. Să știe să aleagă.

Știm (măcar asta nu o poate nega nimeni), că tot ceea ce s-a plimbat prin politică în ultimii 25 de ani, cu mici excepții, este corupt, iar dacă nu, este retard, face greșeli impardonabile, ia decizii greșite – nici unul nu merită să ne conducă. Chit că ne-au condus. Și, din nostradamele predicții ale acerbilor critici ai “dreptei”, ne vor mai conduce.

Bun, atunci de ce nu se unesc acești critici la nivel național și nu-și fac ei un partid bun, deștept, care să nu facă glumițe ieftine și retarde, care să nu dorească funcții, locuri călduțe, bani, favoruri, un cur protector de lins, laude și cultul personalității? Cu puterea voinței, din bună credință, punând ban personal, lângă ban personal, se poate înfrânge până și actuala lege a prtidelor și se pot face filiale și obține semnături în câte județe zice legea că sunt necesare. Mai cu o legătură de ceapă de acasă, mai cu un kil de roșii în minus de la piață, o felie de parizer, niște șosete de lână, un litru de lapte, mână de la mână, cu bună credință și fără dorința de a obține în final funcții, locuri călduțe, bani, favoruri, un cur protector de lins, laude și cultul personalității, se poate face un mândru partid care va evita, că este făcut din oameni de bună credință, toate greșelile politice trecute, prezente și viitoare.

Doar există această manifestă nemulțumire în societate, există peste 50% nemulțumire și neimplicare politică în societate care așteaptă un singur semnal, un singur far călăuzitor – și acești acerbi critici care se consideră cu adevărat de dreapta (cred că sunt unicii care merită acest cuvânt fără ghilimele), știu că ar trebui să poată aplica și ar trebui să aplice, fără nici o problemă, legile economiei de piață: cerere și ofertă. Există cerere, să vină cu oferta.

Deci, de ce nu se strâng la un loc să facă ceva în care să creadă, să se adreseze electoratului pe teme relevante pentru acesta?

Pentru că: bani.

Pentru că: timp de cheltuit.

Pentru că: o carieră de realizat.

Și cum toate acestea nu le sunt la îndemână, când ne vorbesc despre “dreapta”, de fapt ne vorbesc despre ambițiile, frustrările, urile, invidiile, meritele personale nerecunoscute și ceea ce cred ei că li se cuvine de drept. Dar fără investiție, fără să cheltuiască bani și timp.

Acest articol a fost publicat în Țara bizonului liniștit și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.