de Ștefan Ciocan

La începutul acestei săptămâni am publicat un reportaj despre câteva localităţi din Germania care vor fi rase de pe faţa pământului pentru a face loc unei cariere de cărbune (Interesul național nu se împiedică într-un sat. Nemții de rând susțin independența energetică). Niciun neamţ nu s-a gândit să se opună proiectului minier. Conştienţi că Germania are nevoie de casele şi pământurile lor, mulţumiţi de despăgubirile primite, locuitorii din cele trei sate afectate îşi părăsesc încet casele şi ori îşi construiesc altele cu câţiva kilometri mai departe ori îşi cumpără locuinţe în localităţile apropiate, care nu vor fi afectate de dezvoltarea carierei de cărbune. Am trecut prin satele afectate, am stat de vorbă cu oamenii şi m-a surprins oarecum lipsa oricărei opoziţii la demolarea unor sate vechi de câteva sute de ani, unul dintre ele având o biserică edificată în secolul al XV-lea. Am încercat să-mi imaginez ce s-ar fi întâmplat într-o situaţie similară în România. Imediat se adunau hipsterii ecologişti în Bucureşti, blocau Piaţa Universităţii, trimiteau autobuze cu manifestanţi în satele afectate, se legau de turla bisericii. Făceau toate astea sub privirile nepăsătoare ale localnicilor, mulţumiţi cu despăgubirile primite şi cu perspectiva creării unor noi locuri de muncă. Nici în Duseldorff, nici în Kőln şi cu atât mai puţin în Berlin nu a protestat nimeni în semn de solidaritate cu locuitorii din Manheim. În faţa celor două atitudini atât de diferite mi-am pus întrebarea: cine sunt patrioţi, nemţii sau românii?

Este un semn de patriotism să-ţi pui la dispoziţie casa şi pământul, atunci când ţara are nevoie de cărbunele din subsol? Sau din contră, patriot este acela care iese în stradă ca să se opună, fără argumente ştiinţifice sau istorice, unor investiţii strategice? În România patriotismul de paradă, fără nicio substanţă, a devenit o adevărată modă după 1989. Tot mai mulţi naţionalişti s-au autointitulat patrioţi, demonetizând şi schimbând radical sensul acestui cuvânt. Ce înseamnă de fapt iubirea faţă de ţară? Îmi iubesc mama sau copilul, dar nu ies în stradă de trei ori pe zi să strig asta în gura mare! Nu înseamnă că nu-mi iubesc ţara dacă nu-i urăsc pe unguri sau dacă eu consider că ar fi bine să nu depindem din punct de vedere energetic de fraţii vitregi de la Răsărit. Patriot este acela care nu cere nimic ţării lui, dar este gata atunci când e nevoie să-i dea totul, casa, pământul banii, inclusiv viaţa. Câţi dintre lătrăii din politică ar fi gata să-şi dea viaţa pentru România? Ponta şi Dragnea nici măcar să-şi ude galoşii! În timp ce nemţii au învăţat să trăiască în bună pace cu turcii, arabii, polonezii şi românii care caută acolo o viaţă mai bună. Nu trăiesc cu sentimentul că cineva vrea să le fure ţara de sub ei. Nu ies în stradă la fiecare iarmaroc sau târg, să-şi manifeste zgomotos patriotismul. Dar atunci când ţara are nevoie de ei, sunt prezenţi. Contribuie cu ce pot la bunul mers al naţiunii. E drept că fiecare cent din impozitele pe care le plătesc este plătit în folosul lor. Al celor care văd în munca cinstită forma supremă de patriotism. Al celor care dau totul ţării, ştiind că şi ţara le oferă totul. Pentru că ţara este până la urmă imaginea societăţii care o locuieşte.