Este un semn de patriotism să-ţi pui la dispoziţie casa şi pământul, atunci când ţara are nevoie de cărbunele din subsol? Sau din contră, patriot este acela care iese în stradă ca să se opună, fără argumente ştiinţifice sau istorice, unor investiţii strategice?

de Ștefan Ciocan

La începutul acestei săptămâni am publicat un reportaj despre câteva localităţi din Germania care vor fi rase de pe faţa pământului pentru a face loc unei cariere de cărbune (Interesul național nu se împiedică într-un sat. Nemții de rând susțin independența energetică). Niciun neamţ nu s-a gândit să se opună proiectului minier. Conştienţi că Germania are nevoie de casele şi pământurile lor, mulţumiţi de despăgubirile primite, locuitorii din cele trei sate afectate îşi părăsesc încet casele şi ori îşi construiesc altele cu câţiva kilometri mai departe ori îşi cumpără locuinţe în localităţile apropiate, care nu vor fi afectate de dezvoltarea carierei de cărbune. Am trecut prin satele afectate, am stat de vorbă cu oamenii şi m-a surprins oarecum lipsa oricărei opoziţii la demolarea unor sate vechi de câteva sute de ani, unul dintre ele având o biserică edificată în secolul al XV-lea. Am încercat să-mi imaginez ce s-ar fi întâmplat într-o situaţie similară în România. Imediat se adunau hipsterii ecologişti în Bucureşti, blocau Piaţa Universităţii, trimiteau autobuze cu manifestanţi în satele afectate, se legau de turla bisericii. Făceau toate astea sub privirile nepăsătoare ale localnicilor, mulţumiţi cu despăgubirile primite şi cu perspectiva creării unor noi locuri de muncă. Nici în Duseldorff, nici în Kőln şi cu atât mai puţin în Berlin nu a protestat nimeni în semn de solidaritate cu locuitorii din Manheim. În faţa celor două atitudini atât de diferite mi-am pus întrebarea: cine sunt patrioţi, nemţii sau românii?

Este un semn de patriotism să-ţi pui la dispoziţie casa şi pământul, atunci când ţara are nevoie de cărbunele din subsol? Sau din contră, patriot este acela care iese în stradă ca să se opună, fără argumente ştiinţifice sau istorice, unor investiţii strategice? În România patriotismul de paradă, fără nicio substanţă, a devenit o adevărată modă după 1989. Tot mai mulţi naţionalişti s-au autointitulat patrioţi, demonetizând şi schimbând radical sensul acestui cuvânt. Ce înseamnă de fapt iubirea faţă de ţară? Îmi iubesc mama sau copilul, dar nu ies în stradă de trei ori pe zi să strig asta în gura mare! Nu înseamnă că nu-mi iubesc ţara dacă nu-i urăsc pe unguri sau dacă eu consider că ar fi bine să nu depindem din punct de vedere energetic de fraţii vitregi de la Răsărit. Patriot este acela care nu cere nimic ţării lui, dar este gata atunci când e nevoie să-i dea totul, casa, pământul banii, inclusiv viaţa. Câţi dintre lătrăii din politică ar fi gata să-şi dea viaţa pentru România? Ponta şi Dragnea nici măcar să-şi ude galoşii! În timp ce nemţii au învăţat să trăiască în bună pace cu turcii, arabii, polonezii şi românii care caută acolo o viaţă mai bună. Nu trăiesc cu sentimentul că cineva vrea să le fure ţara de sub ei. Nu ies în stradă la fiecare iarmaroc sau târg, să-şi manifeste zgomotos patriotismul. Dar atunci când ţara are nevoie de ei, sunt prezenţi. Contribuie cu ce pot la bunul mers al naţiunii. E drept că fiecare cent din impozitele pe care le plătesc este plătit în folosul lor. Al celor care văd în munca cinstită forma supremă de patriotism. Al celor care dau totul ţării, ştiind că şi ţara le oferă totul. Pentru că ţara este până la urmă imaginea societăţii care o locuieşte.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Țara bizonului liniștit și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Este un semn de patriotism să-ţi pui la dispoziţie casa şi pământul, atunci când ţara are nevoie de cărbunele din subsol? Sau din contră, patriot este acela care iese în stradă ca să se opună, fără argumente ştiinţifice sau istorice, unor investiţii strategice?

  1. doc4free zice:

    Asa este!  Mai ales ca Statul te despagubeste foarte onorabil. Nick Arden

  2. Dan Galatus zice:

    Nu se poate macar compara .Nici Rosia Montana ,nici Pungesti .
    Eu sant din Baia Mare ,oras afectat in mod real de exploatarea aurului cu cianuri .Faptul ca medicii nu s-au implicat si nu au scos la inaintare studiile facute asupra impactului cianurilor asupra populatiei este imputabil constiintei lor .Insa eu cunosc cazuri de familii care au locuit in zona haldelor de steril ,sau ai caror membrii au lucrat pe haldele de steril si au copii cu dizabilitati. Atata timp cat cineva compara exploatarea de carbune cu cea a aurului face o mare gresala .
    In plus in Romania se considera ca resursele subsolului apartin statului si nu este nevoie de acceptul cetatenilor ca acestea sa fie exploatate .In Pungesti nu a venit nimeni cu oferte de stramutare sau despagubiri .
    Daca maine ar fi un referendum pe aceste teme votul meu este contra exploatarii aurului prin cianurare si pentru acordarea unor despagubiri sau cote parti din profitul exploatarilor de gaze de sist locuitorilor din zona exploatarilor .Daca locuitorii acelor localitati isi vor da acordul eu nu am nimic de obiectat atat timp cat mediul natural si viata nostra nu este afectata .

    • Sare'n Ochi zice:

      nu este nici o greseala. dar discutia este mai ampla. cianuri sunt si in blugii pe care-i purtati, daca-i purtati. adica, in extragerea aurului cu cianuri se consuma cam 25% din productia anuala de cianuri. restul cianurilor unde sunt? in medicamente, alimente, plasticuri, ifoane, ipaduri samd. nimeni nu scoate un scartait sa intrebe unde se duc aceste cianuri cand se duc si daca se duc. pe de alta parte, marii iubareti de Rosie Montana, in 25 de ani n-au avut nici macar mareata idee a unei statii de epurare a apelor gata infiltrate cu metale grele care se varsa de vreo 2000 de ani in Aries.
      in plus, era vorba mai mult despre gazele de sita.
      apoi, la Baia Mare marile probleme de sanatate sunt de la acidul sulfuric – sa nu dam vina chiar numai pe cianuri, de dragul adevarului. fiind din Cluj-Napoca, chiar cunosc problema din Baia Mare. iar colegul care a scris materialul, fiind din Brad, chiar cunoaste problema mini9era.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s