Tot pățitu-i priceput

fa baiatulde Ștefan Ciocan

Oare de câte ori urechile sensibile ale fiicei preacucernicului Ilie Sârbu au fost nevoite să suporte apelativul grosolan „fă, Daciano”? Pentru teleormănenii lui Dragnea, modul de exprimare al premierului poate părea chiar familiar. Mai lipsea să-i şi tragă o palmă după cap sau să o pişte de fese pe ministrul mediului, Doina Pană, ca să fie integral identificat cu „’al de Liviu şi Bombonica”. Parcă îl şi văd pe Ponta venind acasă după un meci de baschet şi strigând din uşă „Fă, Daciano, venişi de la muncă fi-ţ-ar Bruxelu mâne-ta cu cine te-a trimis acolo. Luaşi, fa, nişte bere, că venii de la sport”. Nu ştiu dacă ar scăpa prea uşor de afuriseniile socrului cu patrafir.

Nici nu vreau să mă gândesc cum se discută în şedinţele de guvern, dacă premierul foloseşte asemenea expresii în faţa camerelor de luat vederi.

De cealaltă parte, înfuriat pe decimarea baronilor locali de către justiţie, tata socru, Ilie Sârbu, îi foc şi pară pe preşedintele Traian Băsescu. „Băsescu o să ajungă să împuşte pe cineva”, susţine Sârbu. Declaraţia este tragicomică pentru că vine din partea unui personaj împuşcat în partea inferioară a brâului de către „puşcăriaşul” Adrian Năstase. Noroc că era deja născută Daciana, că rămânea Ponta fără nevastă şi probabil şi fără funcţie la guvern. În acest context, declaraţia lui Sârbu se integrează în categoria „tot păţitu-i priceput”.

Apele s-au mai retras din Teleorman, o parte de frica premierului şi pe de alta din cauze naturale. Dar retragerea este temporară, până la prima ploaie sănătoasă, când din nou judeţul lui Dragnea se va înfrăţi cu Veneţia, iar Bombonica va putea să savureze liniştită o plimbare cu gondola între Călmăţui şi Orbeasca. Palatul Doagelor din Alexandria va fi dotat cu port pentru gondole şi autostrada plănuită de Dragnea înspre judeţul cu cei mai activi morţi în campania electorală se va transforma într-un canal parţial navigabil, cu două sensuri pentru bărci de cauciuc şi două pentru maşinile sepepiştilor.

Dacă la toată această privelişte a României, mahmură încă după Paşte şi cu gândul la minivacanţa de Întâi Mai, adăugăm şi imaginile cu cei doi capi ai Guvernului plimbaţi în barca de „gumă” ca doi împăraţi romani de pompieri care mergeau prin apa până la genunchi, ne dăm seama la ce nivel a ajuns clasa politică din România. În ţara Mioriţei, totul este luat în băşcălie. Minciuna, lucrul făcut de mântuială şi hoţia nu mai au limite. Cum să-i ceri unui om fără şcoală şi fără loc de muncă să se comporte responsabil când şeful guvernului ajunge într-o situaţie de urgenţă în ţară şi tratează totul în bătaie de joc? Când Parlamentul îşi votează o săptămână de chiul pe banii contribuabililor!? Ce ar fi dacă mâine s-ar prezenta angajaţii în faţa patronului şi ar spune: „Noi am votat, o lună nu mai venim la muncă, dar tu ne plăteşti”? Asta se întâmplă acum în Parlamentul României, cu diferenţa că angajaţii nu-şi cer voie de la patron – fiecare român care plăteşte impozite.

Acest articol a fost publicat în Băga-mi-aș votul! și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.