Vorba Poețimii Sale, prietenul Ion Muresan, acum o săptămână, „cu urale, cu aplauze, cu ramuri de finic a fost întâmpinat Cristos la porţile Ierusalimului şi purtat în triumf ca un rege. Pentru ca, peste câteva zile, să urmeze un întreg lanţ de trădări, judecăţi, huliri, deziceri. Cei care l-au aclamat ca pe un Mântuitor au optat pentru Baraba. Sărbătoarea Floriilor s-a transformat într-o „sărbătoare a capcanei”. Cristos a fost atras cu flori în cursă. Ramurile de finic s-au lepădat de frunze şi au lăsat să li se vadă spinii.”

Și a trebuit să curgă sânge, că, fără jertfă, nici o minune nu ține mai mult de trei zile (iar cea a Jertfei, Mântuirii și Învierii Fiului Domnului ține de 2000 de ani și are să mai țină!)

Nu este acesta subiectul, să mă plâng de instabilitatea mulţimilor, de faptul că ele sunt scurte de memorie și rapid schimbătoare. Odată, în predica rostită cu ocazia sărbătorii, episcopul unit Florentin Crihălmeanu atrăgea atenţia asupra faptului că „responsabilitatea e personală”. La fel susținea și regretatul arhiepiscop ortodox Valeriu Ananania. „Nu ne putem ascunde în mulţimea care l-a întâmpinat cu flori pe Hristos la intrarea în Ierusalim, după cum nu ne putem sustrage din mulţimea care l-a condus cu înjurături pe Drumul Golgotei”.

Subiectul Săptămânii Patimilor este acela de a ne gândi și a identifica câte trădări şi deziceri am mai comis, indiferent de motivările personale, de scuze, peste an. La toate ispitele pe care le-am ispitit, sau peste care nu am avut tăria să trecem.

Subiectul Săptămânii Luminate ține de Putere și de Speranță. Puterea de-a reuși să găsim speranța ca, la sfârșitul Săptămânii Patimilor, să înviem o parte, cât de neînsemnată a sufletului nostru împreună Isus!