de Ștefan Ciocan
Victor Ponta a aruncat bomba şi a plecat cu soţia la Ierusalim, nu ca să-i reprezinte pe români la Zidul Plângerii, ci într-o scurtă vacanţă. În lipsa lui analiştii şi colegii de partid s-au străduit să decripteze ce a vrut să spună premierul cu postarea sa pe un site de socializare prin care anunţa o iminentă retragere din politică. Liviu Dragnea a încercat să traducă mesajul liderului PSD într-o cheie “simpatică”, sugerând că Ponta se va retrage din politică la Palatul Cotroceni. Liberalii au decriptat într-o notă gravă, spunând prin vocea lui Teodor Atanasiu că asupra lui Ponta sunt făcute presiuni uriaşe, de către baronii PSD, atât pentru bani, cât mai ales pentru adoptarea Legii amnistiei şi graţierii care să le dea posibilitatea să se bucure liniştiţi de averile agonisite pe căi ilicite. Pedeliştii sunt mult prea preocupaţi de lupta cu Mişcarea Populară pentru a mai observa subtilităţile politicii dâmboviţene, implicit declaraţia cu tâlc a Premierului.
În realitate Victor Ponta se află într-o situaţie pe cât de ingrată, pe atât de dificilă. Este evident că el a fost adus în fruntea PSD de “greii” partidului, mai cunoscuţi ca “baronii PSD” – printre care se numără şi socrul său Ilie Sârbu.
Baronii nu au avut nevoie în fruntea partidului de un lider cu personalitate, ci mai degrabă de un puştan teribilist şi arogant cu un trecut nu foarte curat, ca să poată fi şantajabil. Ei sperau ca Victor Ponta să joace după cum cântau ei. Şi tânărul Victoraş aşa a şi făcut până în momentul suspendării preşedintelui Traian Băsescu. Acela a fost un moment de cotitură, în care Ponta a fost avertizat de puterile occidentale că lucrurile în România nu pot să rămână la cheremul baronilor locali din USL. Ţara nu poate fi reformată dacă funcţionează după un sistem aproape feudal cu puterea absolută acumulată în mâna unor oameni care au strâns totul dintr-o anumită zonă, bani şi influenţă. Baronii USL au pierdut evident lupta cu Traian Băsescu, iar principalii vinovaţi pentru acest eşec au fost Crin Antonescu şi Victor Ponta. Cei doi nu au ratat niciun moment ca, cel puţin declarativ, să-l atace pe Băsescu, până când spiritul lor războinic a eşuat în acuze reciproce de “băsism”.
De la o vreme încoace, în special după alegerile de anul trecut, aproape în fiecare săptămână asistăm la arestări spectaculoase. Procurorii DNA fac curăţenie în jurul lui Victor Ponta. Şi cu cât se umplu celulele aresturilor, cu atât creşte presiunea baronilor PSD asupra lui Victor Ponta. Miza nu mai este una strict economică, cum a fost până acum. Miza este mult mai mare, pentru că este vorba despre libertate. Baronii se îmbolnăvesc subit de inimă rea, se operează, pleacă la tratamente în străinătate. „Virusul” DNA umple mai degrabă spitalele decât puşcăriile. În aceste condiţii „greii” PSD, cei care l-au pus în fruntea partidului pe Ponta, au nevoie de protecţie. Justiţia nu este în mâna guvernului. Procurorii muncesc aşa cum ar fi trebuit să o facă de 25 de ani încoace, aproape că nu mai este nici o „sfârâială” să ajungi primar sau preşedinte de consiliu judeţean. Baronii, care au furat tot ce se poate fura în două, trei sau chiar patru mandate, dorm prin celule, şi cei care nu au ajuns încă după gratii tot nu au un somn liniştit. Pentru ei Legea amnistiei şi graţierii este capitală. Fără o asemenea lege, mai devreme sau mai târziu vor schimba costumele Armani cu haina vărgată din penitenciar. Lui Ponta curăţenia pe care o face DNA în jurul său îi convine de minune. Pentru că doar scăpat de presiunea „baronilor” ar putea să devină cu adevărat preşedintele PSD.
De la un timp Ponta invadeaza piata media cu sopirlite..ceva de genul:’las locul altora mai tineri”..trebuie sa termin ce am inceput”…incit imi vine a crede ca DNA-ul lucreaza pentru „secretul” banuit al liderului PSD.
Curata PSD-ul de reziduuri,de un balast care atirna ca o piatra de moara pentru planul implementarii noului sistem..,in ideea ca dorinta lui Iliescu sa se implineasca prin partidul sau de suflet..(curios ca si partidul lui Gorbaciov are aceasta denumire–sau a avut )
Sa fie in stare Ponta a reusi planul??Sa enunte terminarea perioadei de tranzitie?? Sau se va retrage pentru ca nu este capabil a il indeplini??Multe necunoscute pe care le vom ilumina odata cu instalarea noului sistem socialist…
Indiscutabil,intrarea DNA in curatarea capilor mafiei ticalosite ,presedinti de consilii judetene se face in ritm alert,dupa o organizare si planificare dinainte stabilita..
Beneficiari suntem toti…Insa profitori doar citiva…
nu cred ca Ponta este capabil de reforma. este un individ putred de tanar, complet amoral.
cred ca Ponta este cel vizat pentru a fi extirpat. el este metastaza cancerului Iliescu si cancerului Nastase.
Votăm corupţie, culegem sărăcie. Votati Ponta si aveti marmelada pe mamaliga de sarbatori.
Tupeul șpăgarilor din PSD l-a scos din papuci până și pe tovarășul Ion Iliescu
dar sa nu uitam, tovarasul Iliescu a mai sarit din papuci si la tovarasul Nastase cu prilejul „capitalismului de cumetrie” dupa care a vrut sa-l puna presedinte la PSD. La fel a procedat si cu tovarasul Pompa, a zis ca-i „carlan tanar fara minte” dupa care i s-a alaturat cu toata perfidia in terfelirea statului de drept.
De asemenea, sa nu uitam, ca tovarasul Iliescu prin implementarea „democratiei originale” a vrut sa compromita, in ochii romanilor, societatea capitalista dupa sloganul lui Lenin: „ca-i vor spanzura pe capitalisti cu funia lor”.
http://www.evz.ro/tupelul-spagarilor-din-psd-l-a-scos-din-papuci-pana-si-pe-tovarasul-ion-iliescu.html