de Ștefan Ciocan

Cuvintele pot să aibă o putere nebănuită asupra creierului. Cum la rândul său acesta are o putere nebănuită asupra individului, putem trage concluzia că vorbele învârt de fapt lumea. Până şi în Sfânta Scriptură stă scris – şi nimeni nu a contrazis asta – că „la început a fost Cuvântul!” În jurul cuvântului s-au născut toate, pentru că el este stăpânul absolut al lumii cunoscute. Chiar şi necuvântătoarele se supun graiului omenesc articulat, ceea ce demonstrează că, din păcate, şi în lipsa intelectului cuvintele pot să aibă efecte magice. Dar fără educaţie, credinţă şi cinste, cuvintele pot să devină arme redutabile puse în slujba răului. Acel cuvânt biblic, iniţial, de la Dumnezeu devine o forţă pusă în slujba răului, a minciunii. Mergând mai departe pe acest fir logic, ajungem să constatăm cât de importantă este comunicarea într-o lume din ce în ce mai grăbită, mai puţin dispusă să asculte şi mai puţin capabilă să filtreze noianul de informaţii verbale sau non-verbale cu care este bombardată.

Cred că suntem în momentul în care sistemul relaţional interuman, implementat chiar prin Cartea Sfântă, şi bazat pe cuvânt ar trebui să fie resetat.

Cuvintele au devenit riscant de periculoase. Cuvintele au devenit mult prea uşor propagandă, demagogie, minciuni. Lumea aruncă, de multe ori la întâmplare, cuvinte urâte, informaţii false, bârfe, epitete, care îşi găsesc întotdeauna urechi care să le culeagă şi minţi în care să rodească. Lenin spunea că „o minciună repetată de suficient de multe ori devine adevăr”. Avea dreptate „tătucul” comunist. Etichetele puse cu lejeritate pe oameni sunt prinse din zbor şi „înghiţite” pe nemestecate. Auzim prea des „nemernicul ăla”, sau  „curva aia” ori „papagalul ăla” şi privim ca atare persoanele cărora le sunt atribuite aceste epitete. Cu o voluptate îngrijorătoare suntem bucuroşi să le luăm de bune fără măcar să analizăm circumstanţele personale ale celui care spune sau despre care spune.

Informaţia bazată pe cuvântul vorbit sau scris ne invadează în fiecare clipă pe toate canalele de comunicare. Creierul uman este practic inhibat, suprasaturat şi aproape incapabil să se apere de informaţia falsă. Cuvântul, creatorul omului inteligent, este pe cale să-l distrugă.

În noua conjunctură cred că nu mai trebuie să vorbească cuvintele, ci faptele. Să nu mai analizăm oamenii după vorbele pe care le spun, sau după vorbele care se spun despre ei, ci pe baza faptelor. Gesturile şi atitudinile sunt mult mai greu de mascat decât vorbele, iar din spatele lor răsare întotdeauna adevărul. Faptele nu mint, nu pot să exprime demagogie. Faptele lasă în urmă rezultate pozitive sau negative. Rezultate clare cu efecte care pot fi analizate, filtrate şi judecate. Caracterul unui om poate fi mult mai uşor descoperit prin faptele sale decât prin vorbe, pentru că faptele lasă urme ireversibile. Un filantrop, un zgârcit, un mincinos sau un om generos vor fi mult mai uşor de recunoscut după gesturile care îi caracterizează, decât după vorbele pe care le spun.

Singurii dezavantajaţi de acest sistem de comunicare sunt politicienii, mult prea obişnuiţi să spună una şi să facă alta.