de Ștefan Ciocan

„Religia este  opiumul popoarelor” a spus tătucul comunismului, Karl Marx. Văzând ceea ce se întâmplă în România începutului de secol XXI, nu pot să-l contrazic decât eventual să-l completez. Pentru că în „laboratoarele” puterii, dacă ar exista,   s-au mai inventat cel puţin încă două „narcotice” destinate ameţirii popoarelor. Mă refer aici la scandalurile mondene şi pariurile sportive. Biserica Ortodoxă are o influenţă mult prea mare în România, dacă stăm totuşi să ne gândim că nu trăim într-o ţară fundamentalist-religioasă. Pelerinajele care adună mai mulţi oameni în jurul unor moaşte decât în jurul unei idei civice, sumele imense alocate din bugetele publice bisericii – instituţie de drept privat, implicarea clerului în jocurile politice şi slaba implicare în cele sociale, fac din Biserica Ortodoxă un „dormitor” pentru conştiinţa electoratului.

Mai eficiente decât biserica şi mult mai puţin costisitoare pentru stat sunt celelalte două „prize” de opium cu care poporul este hrănit zi de zi. Scandalurile mondene sunt cele mai vizualizate subiecte din mass media indiferent că vorbim despre presa on-line, tipărită sau TV. Vedete feminine sau masculine, luate de prin cluburi sau de prin boscheţii de pe şoseaua de centură, devin protagonistele unor istorii intens mediatizate care abat atenţia publicului de la problemele economico-sociale cu adevărat importante. Este evident că majorarea taxelor sau „răspunderea” justiţiei de către corupţi poate influenţa în mod decisiv viaţa oricărui cetăţean. Dar aceste subiecte devin absolut marginale şi neinteresante în faţa divorţului iminent al Biancăi Drăguşanu de „vremelnicul” său soţ. În atenţia publicului, Victor Slav îl bate ca audienţă de departe pe Victor Ponta, ceea ce-i convine de minune politicianului. Ce ascunzătoare mai bună ar putea găsi „inventatorii” de taxe şi impozite şi apărătorii corupţiei instituţionalizate decât după „cracii” Biancăi Drăguşanu sau între sânii Danielei Crudu. Personajele care-şi trăiesc public aventurile într-un reality show permanent sunt de fapt paratrăsnete care duc spre derizoriu curiozitatea electoratului.

Un alt drog social la modă în România sunt pariurile sportive. Sportul este folosit de multă vreme ca un mijloc de canalizare şi control al energiilor maselor. Pentru a nu dezvolta fundamentalismul musulman, Turcia, o ţară laică, a investit enorm în fotbal. Rezultatele sportive au crescut simţitor, echipele „semilunei” ajungând să atingă faze superioare ale competiţiilor prestigioase. Dar mai important este că fanatismul religios s-a mutat pe stadioane, suporterii turci fiind renumiţi pentru ardoarea cu care îşi încurajează favoriţii. În România, ţara în care lumea vrea câştiguri rapide şi fără efort, energiile din tribune s-au mutat în agenţiile de pariuri. Interesul milioanelor de pariori s-a mutat de pe evoluţia economiei la evoluţia scorurilor în meciurile cu miză. Lumea nu-l mai înjură pe Ponta că a mai introdus o taxă care mai scoate câţiva lei din buzunarele cetăţenilor, ci pe Messi că nu a înscris la timp pentru a salva „biletul” cu care pariorul putea să câştige 100 de lei la o investişie de numai 10 lei.