de Acidutzu
Citez din Legea partidelor politice (14/2003):
- „Art. 46 (1) Un partid politic se dizolvă pe cale judecătorească în următoarele condiţii: a) când se constată încălcarea prevederilor art. 30 alin. (7) şi ale art. 40 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, republicată, de către Curtea Constituţională, precum şi ale art. 3 alin. (3) şi (4) din prezenta lege; b) când scopul sau activitatea partidului politic a devenit ilicită ori contrară ordinii publice; c) când realizarea scopului partidului politic este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice; d) când partidul urmăreşte alt scop decât cel care rezultă din statutul şi programul politic ale acestuia”.
Mai este necesar să fac o listă cu membri de vază ai Partidului Social Democrat și ai Partidului Național Liberal care au primit condamnări la închisoare cu executare și deja le execută? Sau cu cei care au deja o condamnare cu executare dată în primă instanță și care acum fac gălăgie pe la televiziuni, îndemnând la destabilizarea instituțiilor statului de drept, în așteptarea condamnărilor definitive?
Cred că este suficient să reamintesc discuția dintre fostul ministru USL de Interne Ioan Rus și Victor Paul Dobre de la tentativa de lovitură de stat din vara anului 2012, de la prima încarcerare a lui Adrian Năstase. Atunci Ioan Rus i-a spus lui Victor Paul Dobre, pe 4 august, într-o discuție despre listele electorale, că el a anunțat că nu semnează “niciun singur om în plus sau în minus”, pe motiv că “eu chiar nu vreau să-mi petrec bătrânețile în pușcărie!”. De altfel Victor Paul Dobre a primit diagnosticul a ceea ce este Uniunea Social Democrată în momentul în care îi spunea unui anume „Vlad” că „Vela, ăla de la Prahova și Fenechiu m-au făcut zob” și că se pregătește „o nebunie întreagă”. Acel “Vlad” l-a întrebat dacă nu ar fi mai bine “să fugă din acest grup infracțional organizat”.
Coroborată această afirmație cu sentințele de închisoare cu executare primite de către membri marcanți ai acestui “grup infracțional organizat” (unele definitive, altele în curs de definitivare în diverse instanțe), coroborate cu toate scandalurile prin care au fost epurați din acest “mult prea cinstit guvern” nu mai puțin de 14 miniștri sau tentative de miniștri pe parcursul într-un singur an și cu prevederea Art. 46 (1) b) “când scopul sau activitatea partidului politic a devenit ilicită ori contrară ordinii publice”, este clar că a venit vremea să cerem ca litera și spiritul legiii să fie respectate. Și, fie aceste partide se curăță de infractori, fie cerem justiției să le dizolve.
Așa că, liderii acestor partide și sponsorii lor din umbră, în loc să tot încerce să-și forțeze propriii parlamentari să voteze diverse amnistii și grațieri, să stea să coacă în miez de noapte diverse ocolișuri ale legii, ar face bine să se preocupe de reintrarea partidelor lor pe făgașul legal al scopului pentru care aceste partide au fost create. Aceasta este adevărata liniște de care are nevoie România: respectarea legilor de sus până jos.
Bun articolul, de neindreptat, legal, raul celor douazeci si patru de ani de distrugere a Romaniei.