Zicea ieri surioara Dana Barb (de altfel o babă comunistă, tembelă și needucată, fie vorba între noi) că i-ar fi zis lui Adelu Năstase să-și vadă doar de interesul său. Păi, exact asta a făcut. De aceea și a fost condamnat pentru luare de mită în formă continuată.

Iar pentru restul de asistați mintal care mai văd în Adrian Năstase o victimă, este bine venită o trecere în revistă a relației lui Însuși El cu mass media de pe vremea când tăia și spânzura în România de parcă era pe moșia mă-sii (datorită mă-sii noi l-am cunoscut).

Distracția a început cu declarația subprefectului PSD de Muremureş cum că partidul a decis să ia măsuri împotriva ziariştilor incomozi. Motiv pentru care, în scurt timp, Adrian Rusu, ziarist la „Informaţia zilei” și corespondent al Evenimentului Zilei – ediția de Transilvania, a fost bătut crunt în scara blocului.

• În decembrie 2001, Paul Radu şi Ştefan Cândea, ziarişti de investigaţie la „Evenimentul zilei”, au fost bătuţi şi tâlhăriţi în centrul Capitalei.

Să nu rămână mai prejos în declarații tembele, la 13 mai 2002, Ioan Mircea Paşcu, ministrul Apărării Naţionale, zicea public: „Viaţa ziariştilor e scurtă, iar sănătatea este şi pentru ei un bun prea de preţ care nu trebuie pus în pericol prin lansarea unor dezbateri cu înalt consum emoţional, stresant”.  La 16 iulie 2002, baronul de Gorj, Nicolae Mischie, era mai transparent în declarații: “cine va mai critica măsurile Consilliului Judeţean va înfunda puşcăria”.

• 3 februarie 2003: fotoreporterul Florin Eşanu şi reporterul Ion Traian Ştefan, de la „România liberă” erau agresaţi în faţa Hotelului „Tisa” din Sighetul Marmaţiei.
• 3 mai 2003: o echipă de jurnalişti de la „Gazeta de Cluj” era agresată într-un bar din Cluj-Napoca.
• 5 iunie 2003: o altă echipă de ziarişti de la un ziar local din Constanţa a fost atacată şi ameninţată cu moartea de un om de afaceri.
• 25 iulie 2003: un ziarist de la „Evenimentul zilei” şi o ziaristă de la „România liberă” au fost atacaţi de bătuşi profesionişti în faţa sediului Poliţiei din Petroşani.
• 3 septembrie 2003: redactorul-şef de la „Ziarul de Mureş”, care tocmai scrisese despre lumea interlopă din Târgu-Mureş, şi-a găsit maşina arzând în parcare.
• 20 octombrie2003: un ziarist este bătut la Călăraşi.
• Decembrie 2003: Ino Ardelean, unul dintre gazetarii care s-au ocupat de PSD Timiş, era bătut în plină stradă. Motiv pentru care, pe 7 decembrie, în Timişoara s-a organizat un miting de protest, ziariştii rupându-şi simbolic pixurile în faţa sediului Partidului Însuși Elului.
• 26 decembrie, Szondi Zoltan, de la „Hargita Nepe” a fost bătut cu ranga în scara blocului unde locuia.

Care era libertatea presei în România? Organizaţia „Reporteri fără frontiere” îi cerea printr-un apel scris premierului Adrian Năstase să se asigure că agresorii lui Ino Ardelean vor fi prinşi. Nu au fost nici până în ziua de azi.

• Ziaristul Iosif „Bebe” Costinaş din Timișoara a dispărut şi a fost declarat mort. Oasele i-au fost descoperite un an mai târziu într-o pădure. Cică ar fi fost sinucidere, în viziunea autorităților omul era „dus cu capul” și „isteric”. Asupra acestui caz planează de zece ani misterul. Și, oricum, pe vremea mult prea Încarceratului, toți jurnaliștii incomozi eram isterici și duși cu capul…

Ca un epilog a ce înseamnă pentru acest grup infracțional organizat liberatate de expresie, stă declarația din decembrie 2003, a lui Dan Matei (Șp)Agathon: „Credeţi că, la nesfârşit, fiecare poate să scrie ce vrea în ţara asta?”.