de Ștefan Ciocan

Nici nu a apucat Ponta să se bucure de succesul schimbării lui Mitică Dragomir din fruntea LPF că „băsiştii” de la DNA l-au şi chemat pe noul şef peste cluburile din primul eşalon să dea cu subsemnatul într-un dosar mai vechi legat de nişte transferuri dubioase, spălări de bani şi evaziune fiscală. De altfel, după cum se poate observa evaziunea fiscală şi spălarea de bani a devenit sport naţional în România. Încă nu a fost constituită o federaţie a evaziunii fiscale şi spălării de bani, un fel de biatlon politic în fruntea căreia cu siguranţă că va sta însuşi Victor Ponta. Este oarecum normal ca în contextul dezlegării justiţiei din lesa politicului, şi a schimbării de generaţii să iasă la lumină, prin dosare de spălare de bani, marile tunuri ale anilor ’90. Banii negri au început să curgă sub diverse forme de şpagă în buzunarele dosnice ale politicienilor începând de la momentul 1989, când banii României (nu ai lui Ceauşescu) implicaţi în activităţi de comerţ exterior s-au evaporat prin conturile Crescent, apoi marile tunuri printre care pot fi amintite vânzările IMGB, Autobuzul, Tractorul, Semănătoarea, Uzinele Faur, distrugerea industriei aeronautice şi de armament, ca să nu mai vorbim despre „perla coroanei” privatizările Petrom şi Alro Slatina. Aceşti bani, bine ascunşi prin conturi în străinătate trebuie să iasă cumva la suprafaţă ca beneficiarii şpăgilor să se poată bucura de ei. Aşa apar peste noapte investiţii megalomanice în industrie şi agricultură, uriaşe ferme de păsări, crescătorii de porci, abatoare şi fabrici de procesare a cărnii şi laptelui. Se pare că la modă sunt investiţiile în industria alimentară, în special în sudul ţării. În ultima vreme au apărut peste noapte tot felul de investitori, care au aruncat pe piaţă sume uriaşe fără ca cineva să-i întrebe, încă, de unde provin aceşti bani. Liga Profesionistă de fotbal poate fi o bună maşină de spălat bani şi de aceea Ponta şi Dragnea au nevoie de un om de-al lor în fruntea „cârdăşiei” cluburilor din Liga Naţională. Fotbalul şi credinţa au devenit nu numai factori de imagine pentru politicieni ci şi puşculiţe foarte eficiente unde se pot ascunde banii negrii pentru a ieşi apoi la suprafaţă spălaţi şi chiar binecuvântaţi. Din păcate, atât pentru credinţă, cât şi pentru fotbal, doar prima ierarhie este interesantă pentru clasa politică. Ligile inferioare şi popii de ţară sunt lăsaţi eventual pe mâna a câte unui primar care să îşi scoată din finanţarea acestora bani de o bere şi un mic în campania electorală.