de Ștefan Ciocan

Ieri elevii s-au solidarizat cu profesorii şi au organizat o formă de protest prin care au cerut alocarea în bugetul anului viitor a şase la sută din PIB pentru sistemul de educaţie. An de an, de când a fost votată Legea Învăţământului, dascălii cer acest lucru în perioada când se creionează noul buget şi tot an de an sunt refuzaţi mai mult sau mai puţin elegant. În acest an „dăscălimea lui Caţavencu”, în mare parte susţinătoare a USL acum un an, scoate la înaintare elevii. Este evident că pruncii care au protestat astăzi au fost îndemnaţi de profesori şi nu au ieşit de capul lor să ceară „şase la sută pentru educaţie”. De fapt este impropriu termenul „protest” legat de acţiunea copiilor, pentru că este mai degrabă o încercare de a scoate castanele din focul guvernării cu mâna inocentă a pruncilor. Un fel de cruciadă a copiilor care să înlocuiască o acţiune în forţă a dascălilor cu proteste serioase, care să ajungă până la îngheţarea anului şcolar, dacă Guvernul nu ţine cont de revendicările lor. Profesorii români sunt însă exponenţii unui sistem care mai mult cere decât oferă comunităţii. Educaţia este absolut neperformantă, produce de 23 de ani generaţii mediocre, cu câteva vârfuri care sunt doar excepţiile ce întăresc regula. Profesorii sunt departe de a fi modele sociale pentru discipolii lor, ci mai degrabă sunt nişte funcţionari bugetari, depersonalizaţi, fricoşi şi fără opinii. Cei puţini care nu se încadrează în această categorie sunt eliminaţi sau marginalizaţi de sistem. Politizarea învăţământului a dus la un management dezastruos al sistemului educativ, iar dascălii se tem de represaliile directorilor obedienţi partidelor aflate la putere şi nu-şi cer drepturile decât cu jumătate de gură sau îi pun pe elevi să lupte pentru ei. Toate cruciadele în care au fost implicaţi copiii au eşuat, pentru că musulmanii nu au fost impresionaţi de inocenţa micuţilor creştini. Iar Guvernul Ponta este mult mai rău decât musulmanii în Evul Mediu!