de Acidutzu
Pentru a masca lipsa de idei în guvernare și ca o răzbunare cerută de către mentorii săi politici imediat după ce președintele Traian Băsescu a cerut desecretizarea arhivei ICE Dunărea, Victor Ponta vrea anchetă în Parlament pentru terenul achiziționat de Ioana Băsescu în Călărași. Pentru aceasta se prevalează de majoritatea de 70% pe care o invocă în Parlament, pentru treburile serioase ale României, nu. În opinia plagiatorului mitoman, Parlamentul României este mașinăria sa de parti-pris-uri – un fel de Securitate personală, care anchetează, substituindu-se organelor statului de drept. Așa l-au învățat Ion Iliescu, Adrian Năstase și Dan Voiculescu, că se poate fi și el o clonă de-a lui Ceaușescu, iar Parlamentul este un fel de Marea Adunare Națională la dispoziția sa. Procurorul fără activitate, dar cu un doctorat plagiat, plagiază apucături demne de Nea’ Ceașcă.
De când este Parlamentul este la dispoziția premierului? Eu știu că Parlamentul este la dispoziția națiunii române. La fel și Guvernul care trebuie să guverneze. Înțelegeam dacă Victor Ponta cerea să se facă comisii pentru a găsi soluții pentru a mări investițiile în România, nicidecum pentru a se afla în treabă despre cum și-a luat Ioana Băsescu un teren.
Revin, este vorba doar despre o răzbunare. Pe de o parte “arendaşul” Dan Voiculescu a pierdut procesul cu Domeniile Statului în procesul ICA deoarece, conform sentinței „terenul era pentru cercetare ştiinţifică, nu pentru exploatare economică”, pe de cealaltă, același individ și alții ca el, se simte vizat de faptul că arhiva Intreprinderii de Comerț Exterior Dunărea se desecretizează la cererea președintelui Traian Băsescu. Vorbim despre banii rulați în exterior de către fosta Securitate pe vremea lui Ceaușescu, adevăratele sale conturi, devalizate și folosite în afaceri necurate de cumetrie de către indivizi de teapa lui Dan Voiculescu.
Să nu uităm, că desecretizarea arhivei se face cu toată opoziția premierului Victor Ponta. Să nu uităm că Dan Voiculescu a exploatat ilegal 2.600 de hectare din cel mai productiv teren din România. De ce nu cere mult prea grijuliul premier Victor Ponta o anchetă parlamentară în acest sens – dacă tot declară că este îngrijorat de cum și-au făcut unii sau alții banii?!
Remarca mea este că numai fasciștii și comuniștii s-au răzbunat pe părinți inventându-le vini imaginare copiilor și pe copii folosindu-se de părinți. Victor Ponta deviază tot mai grav către dictatură.
Parlamentul sa ancheteze, daca Ponta a terminat cu treburile tarii si toate merg struna. Viata este tot mai buna, birurile tot mai mici unele scoase si ca romanii sunt extrem de fericiti cu bolsevimea lui Ponta la putere. Ioana Basescu a facut o investitie privata, restul e cancan si invidie. O banca i-a dat credit, e treaba bancii, nu a lui Ponta cel care are in spate cazul de crima Panait. Noi zacem in saracie si lui Ponta ii arde de comisii, doar pentru ca i-a poruncit Voiculescu?!
pana la urma, bag seama ca s-a trecut la planul B de incriminare a lui Traian Basescu pentru inalta tradare. asta ca planul A s-a cacarisit de prost ce este Sorin Rosca Stanescu.
Pai chiar suntem sub dictatura „Tiganiadei”, de se sperie lumea civilizata de noi. Iar „ursul” ne asteapta rabdator cu gratele deschise.
Varanul cu muscatura internationala.
Editorul NewEurope, Basil Coronakis: Am vorbit cu Dan Voiculescu inainte de publicarea articolului Basescu, ultimul autocrat al Europei / Voiculescu nu are nici o legatura de afaceri cu publicatia, dar ne cunoastem de multi ani
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-16017767-editorul-neweurope-basil-coronakis-vorbit-dan-voiculescu-inainte-publicarea-articolului-basescu-ultimul-autocrat-europei-voiculescu-nu-are-nici-legatura-afaceri-publicatia-dar-cunoastem-multi-ani.htm
Sebastian Grapa (senator PNL, membru al Comisiei Juridice) : “Guvernul Romaniei are treaba cu terenurile Ioanei Basescu ? Asta e treaba Parchetului, nu a lui. Sa faca o plangere pentru Parchet, dar el vad ca se substituie Parchetului. Un premier guverneaza pentru natiunea romana, nu pentru a demonstra ca Basescu a luat legal sau ilegal niste terenuri. Trebuie sa facem comisii pentru a mari pensiile, pentru a mari investitiile in Romania, nicidecum pentru cum a luat Basescu un teren. Daca l-a luat, care e problema ? Sa faca plangere catre Parchet !”
Cred ca-si smulge venele neispravitul de Ponta:
Lucian Papici, Doru Ţuluş şi Mihaela Iorga, propuşi la CSM pentru funcţii de şefi de serviciu în cadrul DNA: http://www.gandul.info/stiri/lucian-papici-doru-tulus-si-mihaela-iorga-propusi-la-csm-pentru-functii-de-sefi-de-serviciu-in-cadrul-dna-11674004