DE REȚINUT: Când e vorba de infrastructură, România reuşeşte să facă notă aparte cu cele mai mari preţuri pe kilometru, cele mai mici perioade de garanţie, cele mai lungi termene de execuţie şi miliarde de euro cheltuite fără rezultat.

Nu se mai vede “buna guvernare” a Guvernului Victor Ponta de atâtea scandaluri. Din când în când mai răzbat din mass media știri care puse cap la cap ne dau dimensiunea incompetenței acestui guvern. Cu puțin bun simț, domnul Victor Viorel Ponta ar trebui să-și dea afară miniștri incompetenți și apoi să ne scutească și domnia sa de prrezența în spațiul public.

Programul de stimulare a regenerabilelor se confruntă cu problemele obișnuite ale economiei de piață: costul investiţiei a scăzut iar numărul de certificate verzi acordate este mare. Prin urmare, investiţia se amortizează foarte rapid, în doar câţiva ani, aşa că mulţi sunt gata să arunce rapid sute de milioane în panouri solare, aşa cum au făcut în ultimii ani cu eolienele. Dacă la guvernare ar fi oameni care să înțeleagă pe ce principii funcționează economia de piață, aceștia ar trebui să reducă numărul de certificate, astfel încât rentabilitatea să se întoarcă într-o zonă rezonabilă. Numai că atunci se pare că nimeni nu mai vrea să dea şpagă. Aşa că domnii care se joacă de-a guvernarea introduc o barieră arbitrară, de tip “da” sau “nu”, cu un mesaj clar. Numai așa pot să traduc declarația dată la sfârșitul lunii aprilie de către Constantin Niţă care a decis, după ce chipurile a primit “mai multe propuneri interesante”, să interzică instalarea panourilor solare pe terenuri agricole. Cât despre cei care au cumpărat deja terenul, li s-a transmis: “să fie sănătoşi”. Motivul conservării terenului agricol este ridicol. Dacă facem un calcul, cu doar 1% din terenul agricol existent (în jur de 100.000 ha), România ar aduce investiţii de până la 100 de miliarde de euro, ar adăuga cel puţin 50 Gw la puterea instalată, ar produce efectiv cât 12 reactoare de la Cernavodă şi ar genera exporturi mai mari decât cele agricole de pe restul de 99% teren. În cazul realist, nu se va ajunge nici la 0,1%.

Până să bufteze privatizarea CFR Marfă și să fie condamnat în primă instanță ca un borfaș ce vinde fier vechi revopsit, Relu Fenechiu s-a dus la negocieri la Bruxelles şi s-a întors cu un tronson de autostradă nou-nouţ: Sebeş-Turda. Ne-am fi bucurat și am fi zis: să fie primit! Însă constatăm că, în continuare, nu există finanţare între Sibiu-Piteşti sau Sibiu-Braşov-Ploieşti. Așa că această autostradă nu va putea să treacă Carpații! Iar proiectul Iaşi-Târgu-Mureş (între timp prelungită, chipurile, până la Turda), care până acum era scump şi dificil dar măcar urmărea traseul cel mai scurt, devine un proiect scump, dificil şi întortocheat. Și ne pus în manoperă nici după mai bine de peste jumătate de an de pălăvrăgeală. De fapt, ne-am trezit din nou cu niște bani de cheltuit fără noimă despre care vom afla prea târziu că erau destinați unui amic politic sau cam așa ceva.

Când e vorba de infrastructură, România reuşeşte să facă notă aparte cu cele mai mari preţuri pe kilometru, cele mai mici perioade de garanţie, cele mai lungi termene de execuţie şi miliarde de euro cheltuite fără rezultat. Toate acestea au culminat cu un abandon monumental – Autostrada Transilvania. În clasamentul WEF al competitivităţii, România este la infrastructură pe locul 136 din 139. După noi mai sunt doar Mongolia, Angola şi Bosnia-Herţegovina din care ultimele două au trecut printr-un război. Am un singur comentariu în ceea ce privește modul în care sunt cheltuiți banii publici în România: oricât de mare ar fi hoţia, aceasta nu poate să explice tot. Cred că unii dintre decidenți sunt pur și simplu imbecili.