Declarațiile politice nu țin loc de foame

de Acidutzu

De când niște politicieni care mint după cum respiră se joacă de-a guvernarea în România, realitatea nu mai este tot una cu ceea ce se pune pe hârtie sau se declară cu emfază la televizor.

Aflat la Giurgiu, premierul Victor Viorel Ponta a declarat că “Majorarea fondului de salarii din sistemul public este posibilă cu până la 4% în 2014, dar nu s-a decis încă modul în care vor fi distribuiţi banii suplimentari”. Sigur că da, la o rată medie a inflației anuale de 4,3% numai în anul 2013, anunțul lui Ponta este demn de municipiul Giurgiu unde, după cum bine se știe, umblă câinii cu covrigii în coadă.

Declarativ și din pix salariile au tot crescut în aproape toate sectoarele economiei naționale. Statistic totul este frumos, dar dacă luăm în calcul inflația și avansul prețurilor, constatăm că multe salarii au scăzut în realitate, iar unele scăderi sunt mai drastice decât se afirma în mod oficial. Valoarea reală a salariilor nu coincide cu cea scriptică, decât numai în declarațiile actualei puteri. Cel mai tragic și la mai îndemână exemplu sunt salariile din învățământ. În decembrie 2008, salariul a fost de 1.625 lei, iar în prezent, salariul mediu net din învățământ s-a situat la 1.482 lei. Constatăm o scădere de 9%. Iar dacă punem la socoteală și inflația, ajungem la o scădere de 32%. Deci nivelul real al salariului din învățământ ar fi, raportat la puterea de cumpărare din decembrie 2008, de 1.105 lei. Cu peste 500 de lei mai puțin. Mă întreb ce grevă a foamei mai face doamna Cristina Anghel în Parlament, odată ce s-a văzut cu sacii personali în căruță? Acum o fi fiind bine în România!

Revenind la salariile reale care intră în buzunarul românilor, acestea nu justifică cu nimic tonul triumfalist cu care liderii USL se laudă că „repară răul făcut”. Facturile la furnizarea și distribuirea de gaze și energie au crescut substanțial, deci, de bunăstarea de zi cu zi se bucură doar băieții deștepți. Cei care lucrează în sistem aveau în decembrie 2008 un salariu mediu net de 2.778 lei. În prezent salariul net a crescut la 3.367 de lei. S-ar putea lăuda cu o creștere nominală de 21%. Dar, dacă aplicăm inflația, constatăm că, de fapt, se „bucură” de o scădere reală de 2%. Iar dacă comparăm prețurile, banii lor din decembrie 2012 “valorează” doar 2.722 lei. La fel se întâmplă și în alte sectoare ale economiei, există pe e-Context.ro un tabel extrem de interesant pe care guvernanții USL ar trebui să și-l listeze și afișeze la îndemână ori de câte ori ies cu declarații publice mincinoase despre bunăstarea românilor la care au contribuit din greu încă de anul trecut. În curând comemorăm 18 luni de când Uniunea Social Liberală a confiscat România și a pus-o pe butuci.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Țara bizonului liniștit și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s